Sequence 76 from 15-02-2021

  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.11 Proiecte de asistenţă tehnică / investiţională

28.11.6

Se aplică TVA la livrările efectuate în cadrul unui proiect de asistență tehnică sau investițională (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare?
       Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și destinate proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul granturilor acordate Guvernului, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere.   
      În cazul în care în baza acordurilor/tratatelor corespunzătoare este stabilită expres condiția contribuției beneficiarului cu sursele sale proprii sau credite, etc., în scopul realizării proiectului de asistență tehnică sau investițională inclus în lista proiectelor de asistență tehnică și investițională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010 cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale aferente realizării proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor international la care Republica Moldova este parte, scutirea de TVA cu drept de deducere se va aplica pentru valoarea totală a livrărilor de mărfuri și servicii destinate realizării proiectelor menționate.           
    Temei:(Explicaţiile oferite de către Comisia economie, buget şi finanţe a Parlamentului Republicii Moldova prin scrisoarea CEB nr.486 din 23 septembrie 2016).
   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]
  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.11 Proiecte de asistenţă tehnică / investiţională

28.11.3

Se aplică TVA pentru livrările de mărfuri şi servicii de subantreprenor, care vor fi livrate antreprenorului, în vederea realizării proiectelor de asistenţă tehnică, asistenţă investiţională?
    Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și destinate proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul granturilor acordate Guvernului, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere.    
    În conformitate cu punctul 3 din Regulamentul privind modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, la livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi proiectelor de asistenţă investiţională, subiecţii impozabili livrează pe teritoriul republicii mărfuri şi servicii în baza scrisorii emisă pe blanchetă oficială de către donator sau implementator, sau beneficiar, în care va fi indicat subiectul căruia i se va efectua livrarea şi în care se va face trimitere la proiectul de asistenţă tehnică sau investiţională, specificat în anexele nr.1 şi nr.2 la prezenta hotărîre.    
   Astfel, reieşind din cele menţionate, livrările de mărfuri şi servicii atît în adresa beneficiarilor, cît şi în adresa contractorilor (contractaţi de beneficiari pentru prestarea serviciilor (executarea lucrărilor)) şi subcontractorilor acestora, în cadrul realizării proiectului de asistenţă tehnică şi proiectelor de asistenţă investiţională, reprezintă livrări scutite de TVA cu drept de deducere.   
   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]
  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.11 Proiecte de asistenţă tehnică / investiţională

28.11.7

Se aplică TVA la importul de mărfuri și servicii de subantreprenor, care ulterior vor fi livrate antreprenorului pentru executarea lucrărilor de construcție pentru proiectele de asistență tehnică și proiectele de asistență investițională?
   Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și destinate proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul granturilor acordate Guvernului, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere.   
    Dat fiind faptul că, proiectele de asistență tehnică și de asistență investițională stabilite în anexa nr.1 și nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 246 din 08 aprilie 2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică și investițională în derulare, cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, la importul de mărfuri și servicii destinate realizării acestor proiecte se aplică scutirea de TVA cu drept de deducere.   
   Totodată, în conformitate cu punctul 3 din Regulamentul privind modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, la livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi proiectelor de asistenţă investiţională, subiecţii impozabili livrează pe teritoriul republicii mărfuri şi servicii în baza scrisorii emisă pe blanchetă oficială de către donator sau implementator, sau beneficiar, în care va fi indicat subiectul căruia i se va efectua livrarea şi în care se va face trimitere la proiectul de asistenţă tehnică sau investiţională, specificat în anexele nr.1 şi nr.2 la prezenta hotărîre.   
    Astfel, reieșind din cele menționate, livrările de mărfuri și servicii atât în adresa beneficiarilor, cât și în adresa contractorilor (contractați de beneficiari pentru prestarea serviciilor (executarea lucrărilor) în cadrul realizării proiectelor de asistență tehnică și de asistență investițională și subcontractorilor acestora, reprezintă livrări scutite de TVA cu drept de deducere.   
    Respectiv, aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere la livrările de mărfuri și servicii atât în adresa beneficiarilor, cât și în adresa contractorilor, contractați de beneficiari pentru prestarea serviciilor (executarea lucrărilor) în cadrul realizării proiectelor de asistență tehnică și de asistență investițională și subcontractorilor acestora, este condiționată de primirea de către furnizor a scrisorii oficiale, în care este indicat subiectul căruia i se va efectua livrarea și în care se face trimitere la proiectul respectiv.   
   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]
  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.11 Proiecte de asistenţă tehnică / investiţională

28.11.8

Apar obligații privind TVA, pentru contribuabil în cazul primirii de la nerezident a avansului pentru mărfurile destinate proiectelor de asistență tehnică și proiectelor de asistență investițională?
    Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și destinate proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul granturilor acordate Guvernului, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere.    
   Pornind de la acel fapt că, în conformitate cu art.104 lit. c¹) din Codul fiscal, livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistență tehnică și proiectelor de asistență investițională este scutită de TVA cu drept de deducere, respectiv nici pentru avansul la aceasta nu apare nici o obligație.   
    [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]
  • 28 Taxa pe valoarea adaugată
  • 28.11 Proiecte de asistenţă tehnică / investiţională

28.11.9

Se vor restitui sumele TVA achitate de donatori, implementatori sau de beneficiarii proiectelor de asistență tehnică și/sau investițională pentru procurările de mărfuri și/sau servicii destinate realizării proiectelor menționate în anexele nr.1 și nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, efectuate până la includerea tratatelor internaționale respective în anexele menționate?
     Potrivit prevederilor art.104 lit. c¹) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și destinate proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul granturilor acordate Guvernului, precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, sunt scutite de TVA cu drept de deducere.
     Totodată, este de menționat că, în conformitate cu prevederile pct. 8 din Regulamentul privind modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor şi serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, sumele TVA achitate de donatori, implementatori sau de beneficiarii proiectelor de asistență tehnică se/sau investițională pentru procurările de mărfuri se/sau servicii destinate realizării proiectelor menționate în anexele nr.1 se nr.2 la prezenta hotărâre, efectuate până la includerea tratatelor internaționale respective în anexele menționate, se vor restitui acestora în baza facturilor fiscale și documentelor ce confirmă achitarea sumelor TVA pentru mărfurile și/sau serviciile procurate, prezentate împreună cu cererea de restituire la organul fiscal în a cărui rază se deservesc subiecții în cauză.
     [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]
news-events