6.8.7.2
Poate consiliul local să acorde contribuabililor scutiri suplimentare celor prevăzute de legislaţie în partea ce ţine de achitarea taxei pentru cazare? Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:
a)să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295;
b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv.
6.8.7.1
Cine sunt scutiţi de plata taxei pentru cazare ?Potrivit art. 295 al Codului fiscal, de plata taxei pentru cazare sunt scutiți:
-autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
-misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
-Banca Naţională a Moldovei;
-proprietarii sau deţinătorii bunurilor rechiziţionate in interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei;
-subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap. 103 din titlul II al Codului fiscal (persoane fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură, și/sau de obiecte al regnului vegetal).
[Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020 ]
6.7.8.2
Poate consiliul local să acorde contribuabililor scutiri suplimentare celor prevăzute de legislaţie în partea ce ţine de achitarea taxei de piaţă? Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:
a)să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295;
b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv;
c)să prevadă înlesniri pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.
6.7.8.1
Cine sunt scutiţi de plata taxei de piaţă ? Potrivit art. 295 din Codul fiscal, de plata taxei pentru piaţă sunt scutiți:
- autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
- misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
- Banca Naţională a Moldovei;
- proprietarii sau deţinătorii bunurilor rechiziţionate in interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei;
- subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap. 103 din titlul II al Codului fiscal (persoane fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură, și/sau de obiecte al regnului vegetal).
[Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020 ]
6.10.6.2
Cine poartă responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale și pentru prezentarea dării de seamă la taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)?6.10.6.1
Care este termenul de achitare şi unde se achită taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)?6.9.7.2
Poate consiliul local să acorde contribuabililor scutiri suplimentare celor prevăzute de legislaţie în partea ce ţine de achitarea taxei balneare? Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:
a)să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295;
b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv.
6.9.7.1
Cine sunt scutiţi de plata taxei balneare ?Potrivit prevederilor art. 295 din Codul fiscal, de plata taxei balneare sunt scutite:
- autoritățile publice și instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile;
- misiunile diplomatice și alte misiuni asimilate acestora, precum și organizațiile internaționale, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte;
- Banca Națională a Moldovei;
- proprietarii sau deținătorii bunurilor rechiziționate în interes public, pe perioada rechiziției, conform legislației;
- subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap. 103 din titlul II al Codului fiscal (persoane fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură, și/sau de obiecte al regnului vegetal).
[Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020 ]
6.9.5.1
Care este termenul de achitare şi unde se achită taxa balneară? Taxa balneară se achită de către subiecții impunerii trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar la contul trezorerial de venituri al bugetului local (art. 294 alin. (1) din Codul fiscal, Anexa la Titlul VII al Codului fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită taxa în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune.
6.9.5.3
Cine poartă responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale și pentru prezentarea dării de seamă a taxei balneare?6.7.6.2
Cine poartă responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale şi pentru prezentarea dării de seamă la taxa de piață?6.7.6.1
Care este termenul de achitare şi unde se achită taxa de piaţă? Taxa de piață se achită de către subiecții impunerii trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar la contul trezorerial de venituri al bugetului local (art. 294 alin. (1) din Codul fiscal, Anexa la Titlul VII al Codului fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită taxa în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune(art. 292 alin. (1) din Codul fiscal).
6.10.8.2
Poate consiliul local să acorde contribuabililor scutiri suplimentare celor prevăzute de legislaţie în partea ce ţine de achitarea taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)?Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:
a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295;
b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv.
6.10.8.1
Cine sunt scutiţi de plata taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor)?Potrivit prevederilor art. 295 din Codul fiscal, de plata taxei pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor) sunt scutiți:
- autoritățile publice și instituțiile finanțate de la bugetele de toate nivelurile;
- misiunile diplomatice și alte misiuni asimilate acestora, precum și organizațiile internaționale, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte;
- Banca Națională a Moldovei;
- proprietarii sau deținătorii bunurilor rechiziționate în interes public, pe perioada rechiziției, conform legislației;
- subiecţii care desfăşoară activităţi conform cap. 103 din titlul II al Codului fiscal (persoane fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse de fitotehnie și/sau horticultură, și/sau de obiecte al regnului vegetal).
[Modificare operată în Baza generalizată a practicii fiscale în conformitate cu prevederile Legii nr.171 din 19.12.2019 Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 din 27.12.2019, în vigoare 01.01.2020 ]
6.8.5.1
Care este termenul de achitare şi unde se achită taxa pentru cazare? Taxa pentru cazare se achită de către subiecții impunerii trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului gestionar la contul trezorerial de venituri al bugetului local (art. 294 alin. (1) din Codul fiscal, Anexa la Titlul VII al Codului fiscal).
Întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA, achită taxa în termen de pînă la 25 martie al anului următor anului fiscal de gestiune(art. 292 alin. (1) din Codul fiscal).
6.8.5.2
Cine poartă responsabilitatea pentru virarea în termen la bugetele locale şi pentru prezentarea dării de seamă la taxa pentru cazare?