Scutiri

STS order number 5, from 05.01.2012

      De plata taxei de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale sunt scutite următoarele categorii de persoane:
      - autorităţile publice şi instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile;
      - misiunile diplomatice şi alte misiuni asimilate acestora, precum şi organizaţiile internaţionale, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
      - Banca Naţională a Moldovei;
     - organizatorii licitaţiilor desfăşurate în scopul asigurării rambursării datoriilor la credite, acoperirii pagubelor, achitării datoriilor la buget, vînzării patrimoniului de stat şi patrimoniului unităţilor administrativ-teritoriale - proprietarii sau deţinătorii bunurilor rechiziţionate in interes public, pe perioada rechiziţiei, conform legislaţiei. (art. 295 Codul fiscal).

The date the answer was added - 16.01.2012

STS order number 465, from 07.09.2020

       Da, în conformitate cu art. 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:
        a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate la art. 295; 
        b) să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv; 
        c) să prevadă înlesniri pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.

The date the answer was added - 08.09.2020

Da, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, poate să acorde subiecţilor impunerii scutiri suplimentare celor menţionate, inclusiv să acorde amînări la plata taxei pe anul fiscal respectiv şi să prevadă înlesniri pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei (art. 296 Codul fiscal).

Date of archiving the response - 08.09.2020
news-events