Angajații SFS monitorizează respectarea de către contribuabili a utilizării echipamentelor de casă și de control

15/09/2023
Serviciul Fiscal de Stat depune eforturi consolidate în vederea conformării contribuabililor la respectarea prevederilor legislației în vigoare, prin întreprinderea activităților corespunzătoare în acest sens.

Astfel, în perioada 01-21 august 2023 de către angajații SFS au fost efectuate 38 ieșiri în teritoriu inclusiv și în sectoarele mun. Chișinău, fiind efectuate 485 cumpărături sub anonimat.

Ca rezultat s-a constatat că doar 200 agenți economici sau 41,2 la sută au eliberat bonuri fiscale. Cele mai multe cazuri de neeliberare a bonului fiscal au fost identificate în mun. Chișinău și raioanele: Ștefan-Vodă, Telenești, Vulcănești, Cahul, Șoldănești, Rezina, Călărași, Fălești, Florești, Soroca, Comrat, Criuleni, Râșcani, Strășeni, Orhei, Hâncești și Nisporeni.

În cadrul desfășurării campaniei s-a stabilit nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 141 din 27 februarie 2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor, precum și alte cazuri de nerespectare a legislației, și anume:
  • desfășurarea activității în lipsa ECC;
  • desfășurarea activității de comerț, fără a înregistra o formă juridică de organizare;
  • nefuncționalitatea ECC din diverse motive;
  • eliberarea notelor de plată, în schimbul bonurilor fiscale;
  • indicarea altor adrese în bonurile fiscale, decât cele unde se desfășoară activitatea;
  • activarea în baza patentei de întreprinzător contrar prevederilor legale;
  • eliberarea bonurilor fiscale selectiv, doar la persoane necunoscute și la cumpărături de sume mici.
Serviciul Fiscal de Stat va continua să monitorizeze contribuabilii respectivi prin analiza indicatorilor înregistrați de către aceștia, cu aplicarea măsurilor de conformare voluntară/forțată care se impun după caz.

De asemenea, informăm că, acțiunea privind efectuarea cumpărăturilor sub anonimat va continua, iar în domeniile cu risc sporit precum HORECA, reparații auto și altele vor fi aplicate inclusiv măsuri de conformare forțată.

Autoritatea fiscală națională recomandă tuturor contribuabililor să respecte prevederile legislației fiscale și să-și onoreze la timp și în volum deplin obligațiile ce le revin, contribuind astfel la asigurarea încasărilor la BPN, necesare pentru prestarea serviciilor pentru cetățeni de către stat.

Similar news

SFS informează despre intrarea în vigoare a modificărilor la compartimentul TVA și accize pentru magazinele ”duty-free”
05/09/2023
SFS informează despre intrarea în vigoare a modificărilor la compartimentul TVA și accize pentru magazinele ”duty-free”
Directorul SFS a participat la workshop-ul dedicat implementării noului Cod Vamal
05/09/2023
Directorul SFS a participat la workshop-ul dedicat implementării noului Cod Vamal
SFS recomandă utilizatorilor serviciilor fiscale electronice onorarea obligațiilor în termen
05/09/2023
SFS recomandă utilizatorilor serviciilor fiscale electronice onorarea obligațiilor în termen
Lucrări de mentenanță pe portalul www.sfs.md și în cadrul SIA „e-Cerere”
05/09/2023
Lucrări de mentenanță pe portalul www.sfs.md și în cadrul SIA „e-Cerere”
news-events