Circa 400 000 lei aplicate drept sancțiuni față de 70 agenți economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer

14/09/2018

Pe parcursul perioadei estivale a anului curent SFS a realizat mai multe acțiuni de monitorizare și control la agenții economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer, fiind depistate încălcări de ordin fiscal, respectiv, la 70 de contribuabili din domeniu fiind aplicate sancțiuni în valoare de 376 200 lei.

În temeiul informației disponibile, SFS a examinat (la nivel de țară) indicatorii declarați în primele 4 luni ale anului 2018 ai 771 de agenți economici din această sferă de activitate, fiind identificate riscurile de neconformare.

Drept rezultat, în vederea asigurării unei administrări fiscale eficiente în partea ce ține de respectarea prevederilor legislației în vigoare, SFS a demarat în mediul agenților economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer acțiuni de conformare. La 71 dintre aceștia au fost efectuate vizite fiscale; 7 contribuabili (cu grad de risc sporit) au fost monitorizați prin prisma controalelor fiscale faptice zilnice pe o perioadă de 2 săptămâni; activitatea a 120 de contribuabili a fost supusă controalelor fiscale operative, drept rezultat al cărora în cazul a 70 de contribuabili au fost stabilite încălcări de ordin fiscal și contravențional, aplicându-se sancțiuni în sumă de 376 200 lei; activitatea unui contribuabil a fost monitorizată prin prisma postului fiscal staționar.  

Acțiunile de monitorizare a contribuabililor prestatori de servicii cosmetologice și de frizer vor continua până la finele anului 2018.

În acest context, SFS îndeamnă toți contribuabilii să se conformeze prevederilor legislației în vigoare.

Notă: Scopul acțiunilor desfășurate de Serviciul Fiscal de Stat este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirea și preîntâmpinarea cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici.

Similar news

Stimularea fiscală: beneficii pentru contribuabili
21/11/2018
Stimularea fiscală: beneficii pentru contribuabili
Serviciul Fiscal de Stat  a aprobat componența Consiliului de soluționare a disputelor
12/09/2018
Serviciul Fiscal de Stat a aprobat componența Consiliului de soluționare a disputelor
Amenzi de circa 85 mii lei aplicate în rezultatul depistării încălcărilor la comercianții de flori
07/09/2018
Amenzi de circa 85 mii lei aplicate în rezultatul depistării încălcărilor la comercianții de flori
Circa 24 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 8 luni ale anului 2018: creștere de 3,1 miliarde lei față de perioada similară din 2017
03/09/2018
Circa 24 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 8 luni ale anului 2018: creștere de 3,1 miliarde lei față de perioada similară din 2017
news-events