Cooperarea Serviciului Fiscal de Stat cu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, subiectul unei ședințe de lucru comune

26/04/2023
Conducerea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a avut astăzi o ședință de lucru cu reprezentanții Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (UNEJ). Discuțiile au vizat procesul de conlucrare cu executorii judecătorești, problemele întâmpinate în acest sens, precum și soluțiile de remediere a acestora.

Directorul SFS, dl Petru Rotaru a exprimat recunoștință pentru atitudinea manifestată în conlucrarea cu autoritatea fiscală, menționând că mizează pe o bună conlucrare și în continuare. „Ne dorim un proces de conlucrare eficientă”, a declarat dl Rotaru.

La rândul său, președintele UNEJ, dl Roman Talmaci a subliniat faptul că, executorii depun tot efortul pentru recuperarea creanțelor în beneficiul statului. „Avem un obiectiv comun în ceea ce privește responsabilitatea contribuabililor și recuperarea creanțelor în folosul statului”, a spus dl Talmaci.

De asemenea, părțile au examinat subiectul ce ține de furnizarea datelor direct către executorii judecătorești prin platforma de interoperabilitate MConnect, precum și suplimentarea setului de date furnizate de către Serviciul Fiscal de Stat. În context, s-a menționat necesitatea utilizării schimbului de date exclusiv în format electronic și automatizarea acestuia.

Alte subiecte discutate în cadrul ședinței au vizat: stabilirea competenței teritoriale în privința debitorilor cu domiciliul în regiunea din stânga Nistrului, procedura de executare în cazurile în care documentul executoriu este emis de către SFS, dificultățile la înregistrarea dreptului de proprietate a bunurilor, ce urmează a fi trecute în posesia statului cu drept de succesiune, somarea debitorilor la cazurile civile, aplicarea măsurii de asigurare sub formă de interzicere a deschiderii sau efectuare a operațiunilor pe conturile bancare, precum și înaintarea către SFS a încheierilor de intentare a procedurii de executare cu borderou de calcul, pentru avansarea cheltuielilor.

Similar news

Un grup de studenți de la ASEM vor efectua stagiul de practică în cadrul SFS
25/04/2023
Un grup de studenți de la ASEM vor efectua stagiul de practică în cadrul SFS
În atenția contribuabililor care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus
21/04/2023
În atenția contribuabililor care doresc restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut în plus
Conducerea SFS a avut o discuție cu reprezentanții Asociației Băncilor din Moldova
20/04/2023
Conducerea SFS a avut o discuție cu reprezentanții Asociației Băncilor din Moldova
Directorul SFS Petru Rotaru s-a întâlnit cu membrii Asociației Business-ului European
20/04/2023
Directorul SFS Petru Rotaru s-a întâlnit cu membrii Asociației Business-ului European
news-events