Sărbătorile de iarnă reușesc întotdeauna să trezească în sufletul nostru trăiri deosebite, înălțătoare, drept pentru care recent angajați ai IFS Drochia au făcut o vizită la Azilul pentru persoane cu vârstă înaintată și invalizi solitari din satul Gribova raionul Drochia.
Azilul de bătrâni din satul Gribova reprezintă casa multor persoane în etate. Scopul acestei instituții este susținerea morală și îngrijirea oamenilor de vârsta a treia, a bătrânilor singuratici și a persoanelor cu dizabilități, pentru ca ei să nu se simtă marginalizați sau o povară pentru copii, familie și societate în ansamblu.
Vârstnici de la Azilul din Gribova au fost colindați de Crăciun de funcționari fiscali, iar Moș Crăciun le-a oferit fructe, dulciuri și produse pentru îngrijire.
Emoțiile au fost mari și de o parte și de alta: bătrânii s-au bucurat că Moș Crăciun a venit cu daruri, iar angajații IFS Drochia au primit în schimb căldura și mulțumirea sinceră a bătrânilor.
Galeria foto a noutății: