Investigarea faptelor din domeniul fiscal în peste 250 cauze penale și peste 9 milioane de lei – încasați la bugetul de stat

04/03/2022
Începând cu ianuarie 2021, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a investigat de comun cu Serviciul Fiscal de Stat 258 cauze penale, iar în aceeași perioadă, peste 9 milioane lei au fost încasați în bugetul de stat.

Banii au fost încasați în rezultatul activității de investigație și de urmărire penală, iar ca măsuri asiguratorii, la solicitarea procurorilor PCCOCS au fost aplicate sechestre în sumă de aproape șase milioane lei.

Începând de anul trecut, până la ziua de azi, sub conducerea procurorilor, Serviciul Fiscal de Stat desfășoară activitatea de investigare a cauzelor penale care vizează un spectru lărgit de infracțiuni. Acestea țin de evaziune fiscală, insolvabilitate intenționată sau fictivă; precum și însușire, înstrăinare în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, înghețate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate; fals în documente contabile.

Cooperarea dintre autoritatea fiscală și PCCOCS a debutat în 2021 și are la bază modificările Codului de procedură penală. Potrivit acestora, PCCOCS conduce urmărirea penală în cauzele investigate de către organul de urmărire penală din cadrul Serviciului Fiscal de Stat.

Similar news

Donațiile umanitare în susținerea refugiaților ucraineni, permise spre deducere în scopuri fiscale
03/03/2022
Donațiile umanitare în susținerea refugiaților ucraineni, permise spre deducere în scopuri fiscale
7,5 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în primele 2 luni ale anului 2022
02/03/2022
7,5 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în primele 2 luni ale anului 2022
1 787 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în prima lună a anului 2022, în creștere cu 15,29%
28/02/2022
1 787 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în prima lună a anului 2022, în creștere cu 15,29%
SFS informează persoanele fizice-cetățeni despre obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit în termen
25/02/2022
SFS informează persoanele fizice-cetățeni despre obligația de a depune Declarația cu privire la impozitul pe venit în termen
news-events