Lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Declarație electronică persoane juridice”

16/10/2025

Stimați contribuabili,

Vă informăm că la data de 16 octombrie 2025, în intervalul 17:00-19:00, vor fi efectuate lucrări de ajustare în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Declarație electronică persoane juridice”.

Astfel, la completarea Declarației cu privire la dividendele și defalcările din profitul net ce urmează a fi achitat la buget de către societățile pe acțiuni, întreprinderile de stat și municipale (forma DDP24) vor fi aplicate cerințe pentru calcularea automatizată a sumelor din câmpurile ce vizează dividendele/defalcările aferente cotei proprietății publice ce urmează a fi achitate la buget conform deciziei fondatorului.

Aceste modificări au drept scop optimizarea procesului de completare a formularului DDP24 și asigurarea unei corectitudini sporite a datelor declarate, prin eliminarea erorilor de calcul și uniformizarea modului de raportare a sumelor aferente dividendelor și defalcărilor din profitul net.

În acest sens, este posibil ca accesul la unele servicii fiscale electronice să fie restricționat temporar.

Vă asigurăm că echipa noastră depune toate eforturile pentru a minimiza aceste inconveniente și pentru a finaliza cât mai repede aceste lucrări de îmbunătățire a sistemului.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă rugăm să consultați în continuare informațiile actualizate disponibile pe site-ul SFS.

Similar news

Programul de dezvoltare a sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2025-2027, aprobat de Guvern
15/10/2025
Programul de dezvoltare a sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2025-2027, aprobat de Guvern
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna octombrie 2025
15/10/2025
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna octombrie 2025
Serviciul Fiscal de Stat a încasat 1 miliard de lei la Bugetul public național în săptămâna precedentă
13/10/2025
Serviciul Fiscal de Stat a încasat 1 miliard de lei la Bugetul public național în săptămâna precedentă
Venituri de 24,7 milioane, declarate de persoanele fizice care au beneficiat de transferuri de mijloace bănești prin intermediul serviciilor poștale în anul 2024, urmare a comercializării bunurilor
10/10/2025
Venituri de 24,7 milioane, declarate de persoanele fizice care au beneficiat de transferuri de mijloace bănești prin intermediul serviciilor poștale în anul 2024, urmare a comercializării bunurilor
news-events