Modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoanele fizice care înregistrează creștere de capital

07/04/2022
Serviciul Fiscal de Stat informează că, persoanele fizice-cetățeni au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2021 până la data de 30 aprilie inclusiv a anului curent.

Reieșind din faptul că, data de 30 aprilie 2022 este zi de odihnă, conform prevederilor Codului fiscal, ultima zi de depunere a Declarației aferentă anului 2021 este prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă – 03 mai 2022.

Pentru persoanele fizice, creşterea de capital reprezintă sursă de venit impozabilă. Potrivit Codului fiscal, active de capital constituie:

  1. acţiunile, obligaţiunile, alte titluri de proprietate în activitatea de întreprinzător;
  2. proprietatea privată nefolosită în activitatea de întreprinzător;
  3. terenurile;
  4. opţionul la procurarea sau vînzarea activelor de capital.
Mărimea creşterii de capital provenită din vânzare, schimb sau din altă formă de înstrăinare a activelor de capital este egală cu diferenţa dintre venitul obţinut şi cheltuielile suportate pentru procurarea sau crearea activelor de capital. Cheltuielile respective urmează a fi confirmate în modul stabilit de art.42 din Codul fiscal și Ordinul Ministerului Finanțelor nr.40 din 6 februarie 2018.

Prin urmare, la înstrăinarea activului de capital, persoana fizică urmează să calculeze impozitul pe venit, luând în calcul suma impozabilă a creșterii de capital care constituie 50% din mărimea creșterii de capital, și să o impoziteze conform prevederilor art.15 lit.a) din Codul fiscal (12%).

Totodată, creșterea de capital nu este recunoscută în cazul:

  1. redistribuirii proprietății între soți sau între foștii soți;
  2. încheierii unui contract de donații între rude de gradul I, precum și între soți;
  3. înstrăinării locuinței de bază – care este proprietatea contribuabilului în decurs de cel puțin 3 ani și constiuie domiciliul/reședința acestuia în decursul ultimilor 3 ani până la momentul înstrăinării.

Similar news

Lucrări de mentenanță în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Factura”
06/04/2022
Lucrări de mentenanță în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Factura”
Actualizări în cadrul SIA „e-Factura” și „Declarație electronică”
05/04/2022
Actualizări în cadrul SIA „e-Factura” și „Declarație electronică”
SFS reamintește despre obligativitatea trecerii ceasurilor mașinilor de casă și de control cu memorie fiscală/imprimantelor fiscale la ora de vară
29/03/2022
SFS reamintește despre obligativitatea trecerii ceasurilor mașinilor de casă și de control cu memorie fiscală/imprimantelor fiscale la ora de vară
Comunicat informativ cu privire la dreptul de utilizare a scutirii personale pentru anul 2021 de către persoanele fizice rezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător
25/03/2022
Comunicat informativ cu privire la dreptul de utilizare a scutirii personale pentru anul 2021 de către persoanele fizice rezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător
news-events