Directorul Serviciului Fiscal de Stat, doamna Olga Golban a participat alături de ministrul Finanțelor, domnul Petru Rotaru la întrevederea cu delegația a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), condusă de șeful Direcției Eurasia din cadrul OECD, William Tompson, care efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 17-19 iunie 2024. Discuțiile dintre părți au vizat Planul de acțiuni Republica Moldova – OECD pentru anii 2024 – 2027, lansat la data de 8 martie 2024, la Paris.
În cadrul întrevederii, dl Petru Rotaru a subliniat importanța cooperării dintre Guvernul Republicii Moldova și OECD în contextul eforturilor țării noastre, inclusiv privind procesul de integrare în Uniunea Europeană, alinierea legislației naționale la cea a blocului comunitar, precum și implementarea reformelor necesare în acest sens.
Prezentă la întrevedere, directorul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a exprimat mulțumiri OECD pentru suportul constant oferit autorității fiscale în procesul de implementare a standardelor fiscale internaționale Schimbul de Informații la Solicitare (EOIR) și Schimbul Automat de Informații (AEOI).
„Asistența tehnică continuă din partea Forumului Global al OECD a sprijinit SFS în consolidarea capacității sale administrative și a cadrului instituțional pentru ambele tipuri de schimburi. Serviciul Fiscal de Stat susține în continuare cooperarea cu OECD și recunoaște importanța sa în promovarea transparenței și integrității în sistemul fiscal global”, a declarat directorul SFS.
Reprezentanții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică au apreciat înalt rezultatele înregistrate de Republica Moldova, remarcând în acest sens inclusiv aderarea la Cadrul Incluziv BEPS (Base Erosion Profit Shifting - Erodarea Bazei și Transferul Profitului) pe 28 mai 2024, cea mai mare și importantă structură la nivel internațional pe domeniul fiscal care înglobează peste 140 țări membre și are ca scop dezvoltarea mecanismelor de combatere a evaziunii fiscale, îmbunătățirea normelor fiscale și asigurarea unui mediu fiscal transparent.
„Suntem deschiși să continuăm cooperarea și să vă oferim asistența necesară în vederea implementării angajamentelor comune asumate”, au conchis reprezentanții OECD.
La 14 decembrie 2023, Republica Moldova și OECD au semnat la Paris un Memorandum de Înțelegere, care prevede modernizarea economiei țării noastre, atragerea investițiilor și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, în baza căruia a fost agreat Planul de acțiuni pentru următorii patru ani.
Delegația OECD se află în Republica Moldova cu ocazia prezentării oficiale, pe data de 19 iunie curent, a reușitelor înregistrate în implementarea Planului de Acțiuni RM-OECD 2024-2027, precum și setării priorităților pe termen scurt în activitățile ulterioare.