Peste 2 mii de contracte de locațiune înregistrate doar în două luni de zile la Serviciul Fiscal de Stat drept rezultat al acțiunilor desfășurate în sfera imobiliară

24/10/2018

Acțiunile de specialitate care au drept scop aducerea în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice din sfera imobiliară rămâne a fi prioritare pentru Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens, SFS a transpus în viață mai multe acțiuni cu scopul de a spori randamentul acestui segment al administrării fiscale.

Astfel, în perioada a doar două luni (august şi septembrie 2018) în cadrul campaniei în curs de desfăşurare cu referire la informarea cetățenilor cu privire la prevederile legislației în vigoare în partea ce ține de darea în chirie/locațiune/arendă a bunurilor imobile la SFS au fost înregistrate 2122 contracte de locaţiune de pe întreg teritoriul ţării.

În această perioadă de timp, inspectorii fiscali au identificat 753 de persoane fizice - potenţiali proprietari care transmit în chirie bunuri imobile, efectuând controale la 30 dintre acestea. Astfel, pentru lunile august-septembrie 2018, au fost calculate suplimentar la buget plăţi de bază în valoare de 26,5 mii lei, penalităţi de 1,6 mi lei şi amenzi de 17,4 mii lei. 

Astfel, per total, în cele 9 luni ale anului 2018 au fost înregistrate 7 126  contracte de locaţiune, iar în cadrul acțiunilor desfășurate de către autoritatea fiscală națională, în 9 luni ale anului curent, au fost identificate 3 220 de persoane fizice proprietari care transmit în chirie bunurile imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele. În același timp, au fost efectuate controale fiscale la 348 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază – 409.1 mii lei, penalități – 57.3 mii lei și amenzi – 43.4 mii lei.

În acest context SFS vine cu o recomandare către persoanele fizice şi juridice să se conformeze legislaţiei în vigoare şi să înregistreze contractele de chirie la Direcţiile deservire fiscală din raza de amplasare a bunului imobil.

NOTĂ: Persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile urmează să se conformeze legislației și să achite impozitul în mărime de 7 la sută din veniturile obținute. Impozitul se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans, în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova.

Persoanele fizice care nu își onorează obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.


Similar news

Stimularea fiscală: beneficii pentru contribuabili
21/11/2018
Stimularea fiscală: beneficii pentru contribuabili
Mesaj de felicitare
19/10/2018
Mesaj de felicitare
C O M U N I C A T
19/10/2018
C O M U N I C A T
Aproximativ 90% din suma impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2018 (persoane fizice) a fost achitată
18/10/2018
Aproximativ 90% din suma impozitului pe bunurile imobiliare pentru anul 2018 (persoane fizice) a fost achitată
news-events