Privind aplicarea sancţiunilor pentru neprezentarea informaţiei despre subdiviziuni

23/10/2012
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în urma multiplelor adresări parvenite din teritoriu privind aplicarea sancţiunilor pentru neprezentarea informaţiei despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunilor, aduce la cunoştinţă următoarele. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (CF), contribuabilul este obligat să se pună la evidenţă la organul fiscal în raza căruia îşi are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare) şi să-şi primească certificatul de atribuire a codului fiscal, să prezinte informaţiile iniţiale şi să comunice modificările ulterioare cu privire la sediul său, sediul subdiviziunilor, denumirea şi sediul instituţiilor financiare în care sunt deschise conturi, precum şi cu privire la sistarea temporară a activităţii subdiviziunilor. Concomitent, art.161 alin.(6) din CF stabileşte că, în cazul în care contribuabilul îşi schimbă sediul (domiciliul) din raza de activitate a inspectoratului fiscal de stat teritorial unde se află la evidenţă, el va depune o cerere pentru transmiterea dosarului organului fiscal la noul sediu (domiciliu). În termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii cererii, inspectoratul fiscal de stat teritorial va transmite dosarul organului fiscal în a cărui rază de activitate se află noul sediu (domiciliu) pentru a lua contribuabilul la evidenţă fără a-i atribui un nou cod fiscal. Astfel remarcăm, că la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul în termen de 30 de zile de la data dobîndirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează organul fiscal despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior şi modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară activităţii subdiviziunii sale, în conformitate cu prevederile art. 161 alin. (8) din CF. Totodată, conform art. 164 alin. (2) din CF, codurile fiscale care reprezintă numărul de identificare de stat sunt trecute în Registrul fiscal de stat din Registrul de stat al persoanelor juridice, Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali şi din Registrul de stat al organizaţiilor necomerciale. În conformitate cu prevederile art. 255 din CF, neprezentarea, prezentarea cu întîrziere sau prezentarea organului fiscal a unor informaţii neveridice despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui se sancţionează cu amenda de 4 000 de lei. Sunt pasibile de amendă subdiviziunile care corespund noţiunii la art.5 pct.29. Astfel, sancţiunea se aplică pentru nefurnizarea oricăror informaţii ce sunt legate de sediul şi subdiviziunile întreprinderii. Prin urmare, în cazul în care în cadrul controlului fiscal s-a constatat că contribuabilul nu a prezentat, a prezentat cu întîrziere sau a prezentat neveridic informaţii despre schimbarea sediului al uneia sau a mai multor subdiviziuni, sau despre sistarea sau lichidarea activităţii la subdiviziunile declarate, acesta se va sancţiona cu amendă în mărime de 4 000 lei pentru un singur caz, depistat în cadrul controlului. În contextul celor expuse, din data emiterii acestei circulare, explicaţiile  Inspectoratului Fiscal Principal de Stat din scrisoarea nr. 26-06/1-11/868/4141 din 11 iunie 2010 se abrogă.    

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events