Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Basarabeasca pe parcursul lunii octombrie curent a realizat diverse activități îndreptate spre executarea sarcinilor de acumulare a veniturilor la BPN, transpunerea în fapt a obiectivelor în scopul asigurării conformării benevole a contribuabililor și micșorării restanțelor. În acest sens, au fost întreprinse un șir de acțiuni și anume:
- desfășurarea unui seminar în vederea popularizării legislației fiscale cu contribuabilii având ca tematică: „Particularitățile calculării și achitării TVA, modul de întocmire și prezentare a declarațiilor privind TVA”. În cadrul seminarului s-au pus în discuție diferite tematici cu accentuarea necesității utilizării serviciilor electronice fiscale, conformarea benevolă prin utilizarea MCC la efectuarea decontărilor în numerar;
- convocarea a 5 ședințe de lucru cu contribuabilii care sunt în vizorul fiscului și sunt monitorizați prin prisma Programului de conformarea voluntară;
- efectuarea vizitelor fiscale la 10 agenți economici;
- efectuarea controalelor în legătură cu lichidarea întreprinderilor la 2 agenți economici și a unui control faptic privind sistarea temporară a activității subdiviziunii;
- verificarea respectării de către persoanele fizice a obligațiilor de calculare și achitare a impozitului pe venit cu înmânarea a 8 scrisori de conformare în cadrul deplasărilor în sectoarele administrate la acest subiect.
- ridicarea mijloacelor bănești în numerar de la agenții economici restanțieri în sumă de 31,7 mii lei;
- încasarea mijloacelor bănești de pe conturile bancare prin înaintarea ordinelor incaso în sumă de 85,1 mii lei.
Foto: www.roportal.ro