Retrospectiva săptămînii 20-24 mai 2013: Primele acţiuni a noului Şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat

28/05/2013
Săptămîna a început cu volanta ordinară, în care au fost trasate sarcinile şi direcţiile de activitate în continuare a Serviciului Fiscal de Stat pentru îmbunătăţirea situaţiei existente. Marţi, şeful IFPS a efectuat prima vizită de lucru în teritoriu, în cadrul Direcţiilor de Control Fiscal pe municipiul Chişinău, ca rezultat al îngrijorării vizavi de tratarea nefastă a legislaţiei fiscale de către angajaţii direcţiilor de control, de calitatea joasă a controalelor fiscale, impedimentele create agenţilor economici la restituirea TVA şi nivelul scăzut de calificare al personalului. O primă întîlnire cu Şefii Inspectoratelor fiscale teritoriale a avut loc miercuri, 22 mai. În cadrul acesteia, domnul Ion Prisăcaru a prezentat noile viziuni orientate spre îmbunătăţirea continuă a sistemului de administrare fiscală, propuneri de perfecţionare a cadrului legal, precum şi a informat  asupra unor deficienţe/nereguli în vederea soluţionării acestora. De asemenea, în cadrul întrevederii Şefului IFPS a cerut conducătorilor organelor fiscale teritoriale ca în toate acţiunile întreprinse să ţină cont de moto-ul “Funcţionarul fiscal – în serviciul contribuabilului”, accentul fiind pus pe majorarea bazei de impozitare din contul impozitării acelor agenţi economici care ignoră complet cadrul legal, fiindu-le aplicate cele mai drastice măsuri. În aceeaşi zi, şeful IFPS a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa Ambasadorul Germaniei în Moldova, domnul Matthias Meyer. S-a stabilit că se va iniţia colaborarea pentru implementarea cu succes a reformelor fiscale, asigurîndu-se astfel un mediu propice pentru investitorii germani. Domnul Matthias Meyer a arătat disponibilitatea sa în susţinerea acestor reforme. Apoi, s-a desfăşurat o şedinţă cu reprezentanţii USAID şi a proiectului BRITE, avînd ca scop major abordarea posibilităţii reluării colaborării şi suportului oferit din partea proiectului. O atenţie sporită în cadrul discuţiei s-a acordat implementării ”Contului curent fiscal” – paşilor ulteriori de intervenţie, resurselor antrenate, termenului limită a lansării şi promovării proiectului în societate. În aceeaşi zi, în premieră, IFPS a dat startul unor dialoguri deschise cu contribuabilii, cu genericul “La o ceaşcă de cafea cu Şeful Fiscului”. Scopul acestor discuţii constituind abordarea într-o atmosferă mai puţin formală a problemelor cu care se confruntă contribuabilul în activitatea desfăşurată. Primul dialog a fost demarat cu participarea reprezentanţilor asociaţiilor de business, asemenea întîlniri vor avea un caracter permanent. Joi, 23 mai a avut loc şedinţa de lucru cu Direcţia Marilor Contribuabili, unde au fost expuse viziunile şi aşteptările şefului IFPS. Iar, în aceeaşi zi “La o ceaşcă de cafea cu Şeful Fiscului“, au fost invitate asociaţiile profesionale în domeniul contabilităţii şi auditului, cît şi unele companii de audit. Spre finalul zilei s-a desfăşurat Consiliu Consultativ al IFPS. Vineri, domnul Ion Prisăcaru a efectuat vizite de lucru în raioanele din nordul republicii: Edineţ, Briceni şi Ocniţa. Scopul acestora fiind promovarea noii viziuni privind dezvoltarea şi  îmbunătăţirea permanentă a activităţii Serviciului Fiscal de Stat. Paralel au fost programate şi întîlniri cu contribuabilii din aceste teritorii, în cadrul cărora au fost abordate problemele cu care se confruntă aceştia la declararea şi plata obligaţiilor fiscale. Concomitent,contribuabilii au fost informaţi despre serviciile gratuite suplimentare, ce vor fi acordate în susţinerea activităţii acestora, chemîndu-i la rîndul lor să demonstreze corectitudinea în îndeplinirea obligaţiei constituţionale privind plata impozitelor.Foto: business24.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events