Rezultatele desemnării procentuale pentru anul 2021

27/09/2021
Serviciul Fiscal de Stat informează că, urmare a procesării declarațiilor CET18 depuse de cetățeni și DAJ17 depuse de către subiecții care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei pentru anul 2020, s-a constatat că 34 805 persoane fizice au efectuat desemnări procentuale în sumă totală de 9.753.950 lei.

Anul 2021 a fost cel de-al cincilea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație necomercială sau o entitate religioasă.

De la un an la altul constatăm o dinamică pozitivă atât la numărul beneficiarilor desemnării procentuale, cât și la numărul contribuabililor care efectuează desemnarea procentuală, precum și suma desemnărilor procentuale. Astfel, în anul 2020 numărul beneficiarilor desemnării procentuale era de 534 de beneficiari, iar în anul 2021 numărul acestora este de 665. Cât privește numărul contribuabililor care au efectuat desemnarea procentuală, în anul 2020 au fost circa 26 776 de contribuabili, iar în anul 2021 – 34 805 de contribuabili.

Menționăm că, 29 336 contribuabili au efectuat desemnarea procentuală în adresa asociațiilor obștești în sumă totală de 8.470.140 lei, iar alții 5439 contribaubili – în adresa entităților religioase, în sumă totală de 1.268.830 lei.

Din numărul total al contribuabililor care au efectuat desemnarea procentuală, 15928 sunt femei, iar 18877 – bărbați. După vârstă, ponderea cea mai mare a contribuabililor care au efectuat desemnarea procentuală sunt din categoria 31-50 ani (19 344 contribuabili), fiind urmați de cei cu vârstele cuprinse între 51-70 ani (9386 contribuabili) și 18-30 de ani (5749 contribuabili). Alți 326 de contribuabili au vârsta de 70 ani și mai mult.

Canalele prin care s-au efectuat desemnări procentuale în anul 2021 sunt următoarele:
  • pe suport de hîrtie și prin declarație rapidă – 23 876 desemnări;
  • prin declarație electronică   10 929 desemnări.
Reamintim că, desemnarea procentuală, cunoscută ca și „Legea 2%” sau „mecanismul 2%”, este procesul prin care persoanele fizice pot direcționa 2% din impozitul anual pe venit către una din organizațiile neguvernamentale din țară. Este un mecanism ce a fost pus în aplicare, pentru prima dată, începând cu 1 ianuarie 2017 în privința veniturilor obținute în 2016.

Desemnarea procentuală este valabilă doar pentru contribuabilii persoane fizice rezidente, care nu au datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare şi care în anul precedent au obținut venituri sub formă de salariu, venituri din dobânzi, venituri din prestarea serviciilor.

Similar news

SFS anunță despre începerea procesului de vot pentru selecția membrilor Consiliului de soluționare a disputelor
24/09/2021
SFS anunță despre începerea procesului de vot pentru selecția membrilor Consiliului de soluționare a disputelor
SFS găzduiește o nouă misiune a experților Biroului de asistență tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA
20/09/2021
SFS găzduiește o nouă misiune a experților Biroului de asistență tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA
SFS va opera actualizări în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Factură 2.0”
17/09/2021
SFS va opera actualizări în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Factură 2.0”
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre modificările ce intervin în Titlul VII al Codului fiscal
17/09/2021
Serviciul Fiscal de Stat anunță despre modificările ce intervin în Titlul VII al Codului fiscal
news-events