Rezultatele monitorizării contribuabililor din domeniul HoReCa și comerțului cu flori la data de 14 februarie 2024

20/02/2024

Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat acțiuni de monitorizare la contribuabilii din domeniul HoReCa (hotele, restaurante, cafenele) și comerțului cu flori, care desfășoară activitate în municipiile Chișinău și Bălți, la data de 14 februarie 2024, cu prilejul sărbătorii Valentine`s Day. Monitorizarea a avut loc în contextul creșterii cererii de prestare a serviciilor în domeniul respectiv.

Acțiunea menționată nu a avut scop de sancționare a contribuabililor, ci doar de monitorizare a activității acestora în vederea respectării eliberării bonurilor fiscale la decontările cu numerar.

Astfel, pe data de 14 februarie 2024 a fost monitorizată activitatea a 63 de restaurante și cafenele, precum și a 59 de contribuabili comercianți cu flori, din municipiile Chișinău și Bălți. Monitorizarea a avut loc pe toată durata de activitate a subdiviziunii, până la finele programului acesteia, în cadrul căreia au fost verificate selectiv notele de plată în contrapunere cu bonurile fiscale eliberate și preluate explicații de la angajați.

Urmare a monitorizării activităților contribuabililor au fost înregistrate încasări în domeniul HoReCa de circa 5,3 mln lei și în domeniul comerțului cu flori de circa 2,6 mln lei.

Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă la respectarea legislației fiscale și eliberarea bonurilor fiscale la decontările în numerar și informează despre desfășurarea în continuare a acțiunilor de monitorizare în toate domeniile cu risc sporit de admitere a încălcărilor privind disciplina de casă.

Similar news

Rezultatele activității SFS în domeniul recuperării creanțelor pentru anul 2023 și luna ianuarie 2024
20/02/2024
Rezultatele activității SFS în domeniul recuperării creanțelor pentru anul 2023 și luna ianuarie 2024
Certificatul de rezidență (Forma 1-DTA17) poate fi obținut în mod electronic
19/02/2024
Certificatul de rezidență (Forma 1-DTA17) poate fi obținut în mod electronic
Mai multe întreprinderi investigate de Serviciul Fiscal de Stat pentru insolvabilitate intenționată
19/02/2024
Mai multe întreprinderi investigate de Serviciul Fiscal de Stat pentru insolvabilitate intenționată
2 505 contracte de locațiune, înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în luna ianuarie 2024
16/02/2024
2 505 contracte de locațiune, înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în luna ianuarie 2024
news-events