Serviciul Fiscal de Stat a asigurat distrugerea unui lot de produse din tutun confiscate

06/09/2022

La data 02 septembrie 2022 a avut loc distrugerea prin incinerare a produselor din tutun în cantitate de 705 910 pachete. Acestea au fost preluate la evidenţă în perioada anului 2022 de la Serviciul Vamal al Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 972/2001.

Bunurile menţionate au fost confiscate ca rezultat al comiterii infracțiunii prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova.

Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 278/2007, produsele din tutun, produsele conexe, dispozitivele şi accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora fabricate, importate sau comercializate cu încălcarea cerinţelor prezentei legi se confiscă în modul prevăzut de legislaţie și ulterior urmează a fi distruse.

Lotul de produse din tutun în cantitate de 705 910 pachete a fost distrus la S.A. „Lafarge Ciment (Moldova)”, prin incinerare, în prezența Comisiei de nimicire a bunurilor confiscate din care au făcut parte reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Agenției de Mediu și Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Procedura de incinerare a avut loc cu respectarea tuturor condițiilor de protecție a mediului, agentul economic sus-menționat fiind deținătorul autorizației în acest sens.

Similar news

35,3 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 8 luni ale anului 2022
02/09/2022
35,3 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 8 luni ale anului 2022
SFS anunță despre modificarea modului de eliberare și imprimare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special
26/08/2022
SFS anunță despre modificarea modului de eliberare și imprimare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special
10 663 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-iulie 2022
25/08/2022
10 663 contracte de locațiune, înregistrate la SFS în perioada ianuarie-iulie 2022
Au fost stabiliți agenții economici contribuabili mari care vor utiliza ECC conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”.
24/08/2022
Au fost stabiliți agenții economici contribuabili mari care vor utiliza ECC conectate la SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”.
news-events