Serviciul Fiscal de Stat atenționează contribuabilii care utilizează în activitatea lor mașini de casă și control: potrivit prevederilor punctului 8 lit. e) din Regulamentul cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998) contribuabilii sunt obligați să utilizeze MCC în stare funcțională.
Una dintre cerințele în care MCC e considerată în stare funcțională este ca aceasta să imprime în documente data calendaristică curentă şi timpul cu deviere maximă de 15 minute de la timpul real (excepție face doar devierea cu o oră în perioada de trecere de la ora de vară/iarnă la ora de iarnă/vară, care nu va depăși data de 20 noiembrie/aprilie a anului în curs).
Din motiv că la data de 26 martie 2017, Republica Moldova a trecut la ora de vară, SFS solicită contribuabilii să se conformeze prevederilor legale și să modifice ora la mașinile de casă și control, potrivit orei de vară. Termenul limită pentru această acțiune este
data de 20 aprilie, curent.
În caz contrar,
MCC va fi considerată defectată.
NOTĂ: în conformitate cu articolul 293(prim) „Încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control”, alineatul (1) din Codul contravențional, exploatarea maşinilor de casă şi control fără memorie fiscală,
defectate, nesigilate /neînregistrate de /la organul fiscal sau în lipsa contractului valid de asistenţă tehnică cu prestatorul autorizat se sancționează cu amendă de la 18 la 30 de
unități convenționale.
Amenzile sunt aplicate persoanelor cu funcție de răspundere.
Foto: www.fisc.md