SFS a organizat o masă rotundă pe marginea proiectului de lege privind regulile anti-evaziune și prețurile de transfer

11/11/2022
Serviciul Fiscal de Stat a organizat, la data de 10 noiembrie 2022, masa rotundă cu genericul: „Prețurile de transfer și regulile anti-evaziune”.

La eveniment au participat reprezentanți ai Parlamentului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Băncii Naționale a Moldovei, Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, companiilor de audit cu renume, precum: PricewaterhouseCoopers, KPMG, Ernst&Young, Deloitte&Touche, Brodsky Uskov Looper Reed&Partners, asociațiilor de business, experți ai Deparamentului Trezoreriei SUA, dar și experți naționali din domeniul fiscal.

Directoarea SFS, dna Rozalina Albu a menționat că, implementarea regulilor anti-evaziune și a prețurilor de transfer reprezintă o aliniere a legislației naționale la normele internaționale, atât ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cât și ale Uniunii Europene.

„Dinamica în creștere a relațiilor economice transfrontaliere și a tranzacțiilor între persoanele afiliate erodează baza impozabilă în defavoarea sistemului bugetar al Republicii Moldova. Aplicarea regulilor internaționale a fost mult întârziată comparativ cu țările din regiune. Transpunerea regulilor anti-evaziune și a regulilor de transfer va soluționa dezechilibrul fiscal existent generat de lipsa cadrului de reglementare adaptat pentru relațiile economice internaționale”, a declarat Directoarea SFS. 

De asemenea, conducerea autorității a mulțumit participanților pentru interesul manifestat față de subiectul abordat, pentru propunerile de îmbunătățire prezentate și sesizarea neclarităților care vor fi luate în considerare în procesul de avizare și aprobare a proiectului de lege privind prețurile de transfer.

Similar news

Graficul migrării ECC în cadrul sistemului „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, discutat cu Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii
07/11/2022
Graficul migrării ECC în cadrul sistemului „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, discutat cu Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii
Implementarea SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, discutată cu membrii Asociației Investitorilor Străini
07/11/2022
Implementarea SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”, discutată cu membrii Asociației Investitorilor Străini
174 de contribuabili, desemnați învingători ai ediției a III-a din anul 2022 a concursului „Loteria fiscală”
07/11/2022
174 de contribuabili, desemnați învingători ai ediției a III-a din anul 2022 a concursului „Loteria fiscală”
SFS a organizat o ședință de lucru cu membrii EBA privind sistemul informațional „Monitorizarea electronică a vânzărilor”
03/11/2022
SFS a organizat o ședință de lucru cu membrii EBA privind sistemul informațional „Monitorizarea electronică a vânzărilor”
news-events