Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web a instituției Strategia de control fiscal și lista agenților economici ce urmează a fi supuși controalelor fiscale pentru anul 2022.
În anul 2022, acțiunile de control vor fi îndreptate spre contribuabilii cu risc major de admitere a încălcărilor fiscale, încurajarea conformării voluntare prin mediatizarea celor mai relevante cazuri de încălcare fiscală.
Pentru schemele de evaziune fiscală vor fi desfășurate activități de control țintite către segmente de contribuabili în corelare cu lanțul de evaziune/eschivare fiscală.
Astfel, prioritatea Serviciului Fiscal de Stat este de a majora calitatea interacțiunii cu contribuabilul, atât prin majorarea eficienței serviciilor de administrare fiscală acordate, cât și prin creșterea calității controlului fiscal.
Strategia de control fiscal și lista agenților economici ce urmează a fi supuși controalelor fiscale pentru anul 2022 pot fi vizualizate
aici.
Decizia privind includerea agentului economic în lista controalelor se ia în rezultatul analizei riscurilor incluse în Registrul riscurilor de conformare fiscală, care poate fi accesat
aici.