Acțiuni ale IFS Călărași pentru o administrare fiscală cu succes

14/12/2016

    În perioada 01-09 decembrie curent, IFS Călărași a întreprins mai multe acțiuni menite să contribuie la majorarea civismului fiscal al contribuabililor, majorarea bazei fiscale, diminuarea restanțelor, contracararea activității ilicite și asigurarea respectării legislației fiscale.
    În scopul impulsionării procesului de acumulări a impozitelor și taxelor locale administrate de către primării, precum și în scopul familiarizării cu procedura corectă de perfectare și propunere spre aprobare consiliilor locale a deciziilor de stabilire a taxelor locale pentru anul 2017, pe 02 decembrie 2016, sub egida Consiliului Raional Călărași a fost desfășurat un seminar cu primarii din raion. În cadrul acestuia, de către IFS Călărași au fost abordate aspecte, ce țin de:
    1. Nivelul încasării impozitelor și taxelor locale de la persoanele fizice-cetățeni și gospodăriile țărănești din primării și acțiunile ce urmează a fi întreprinse până la finele anului curent în partea ce ține de majorarea încasărilor la bugetele primăriilor și diminuarea restanțelor la impozitele și taxele administrate;
    2. Procedura de aprobare a taxelor locale pentru anul 2017 - aprecierea corectă a obiectului si subiectului impunerii, cotele taxelor, scutiri acordate contribuabililor, lărgirea spectrului taxelor locale ce urmează a fi stabilite, în dependență de specificul fiecărei localități, particularitățile specifice privind stabilirea unor taxe și obligativitatea aducerii la cunoștința agenților economici a deciziilor privind aprobarea taxelor locale.
    Concomitent, au fost abordate și alte probleme de conlucrare între organul fiscal și primării, în special, ce țin de implicarea în procesul de contracarare a activității ilicite,  lărgire a bazei fiscale din teritorii etc. 
    Pentru asigurarea conformării voluntare a contribuabililor incluși în lista agenților cu risc sporit de neconformare, au fost desfășurate ședințe de lucru cu participarea a 15 agenți economici. In cadrul lor discuțiile s-au axat pe convingerea contribuabililor pentru conformarea benevolă la declararea și achitarea obligațiilor fiscale, fiind propuse drept acțiuni: revederea obligațiilor fiscale la  capitolul TVA; angajarea oficială a tuturor lucrătorilor; renunțarea la achitarea salariului ,,în plic”; reflectarea deplină și corectă în evidența contabilă a tuturor operațiunilor economice și declararea deplină a obligațiilor fiscale etc. 
    Direcția control fiscal, la rândul ei, a efectuat verificări ale respectării legislației fiscale la contribuabilii cu grad înalt de neconformare. În 11 cazuri au fost stabilite încălcări, urmând a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 55,0 mii lei.

    În contextul acțiunilor de diminuare a restanțelor la BPN prin aplicarea pârghiilor de executare silită a obligației fiscale au fost încasate restanțe la BPN în sumă de 493,4 mii lei, inclusiv prin înaintarea ordinelor incaso la conturile bancare – 340,9 mii lei, ridicarea banilor în numerar din casierii – 69,8 mii lei, urmărirea datoriilor debitoare – 82,7 mii lei. 
    La cei 11 contribuabili subiecți ai impozitului pe avere selectați pe raionul Călărași, au fost generate avizele de plată, fiind calculate obligații fiscale în sumă de 163,4 mii lei. La toți subiecții impunerii au fost înmânate avizele de plată, contribuabilii fiind îndrumați să se încadreze în termenul limită de achitare a impozitului de până la 25 decembrie 2016.
    IFS Călărași face apel către toți contribuabilii să se conformeze benevol la prevederile legislației fiscale, în special la declararea integrală și achitarea în termen a obligației fiscale, pentru a evita acțiunile coercitive ale statului și pentru a stabili o relație de parteneriat între contribuabili și organul fiscal.



Galeria foto a noutății:

Похожие новости

IFS Hâncești – diversitate de activități
14/12/2016
IFS Hâncești – diversitate de activități
IFS Anenii Noi: instruire fiscală în clasele superioare de liceu
13/12/2016
IFS Anenii Noi: instruire fiscală în clasele superioare de liceu
IFS Drochia: atenție față de cei mai triști ca noi
13/12/2016
IFS Drochia: atenție față de cei mai triști ca noi
Acțiuni de verificare a activității de transport de pasageri
13/12/2016
Acțiuni de verificare a activității de transport de pasageri
news-events