IFS Hâncești – diversitate de activități

14/12/2016
    Agenda de lucru a Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Hâncești a cuprins în ultima perioadă diverse activități îndreptate spre realizarea obiectivelor trasate. Direcția Administrare Fiscală  și-a stabilit ca obiectiv prioritar executarea sarcinii de venituri și reducerea restanțelor față de bugetul public național prin aplicarea pârghiilor de încasare forțată a obligațiilor fiscale. În această ordine de idei, în luna noiembrie 2016 au fost desfășurate ședințe de lucru cu participarea agenților economici restanțieri din sectorul administrat. Au fost audiați 26 de contribuabili amplasați pe teritoriul raionului Hâncești, drept rezultat fiind încasate 208,8 mii lei și 5 contribuabili amplasați pe teritoriul raionului Leova, drept  rezultat fiind încasate 135,0 mii lei. Obiectivul întrunirii a constat în educarea contribuabililor în spiritul onorării voluntare și în termen a obligațiilor fiscale.
    Cu scopul reducerii restanțelor, au fost întreprinse măsuri de executare  silită a obligației fiscale, în perioada 01 – 30.11.2016:
    - au fost înaintate 98 de dispoziții incaso la restanțierii amplasați pe teritoriul raionului Hâncești în suma de 195,9 mii lei, din care au fost achitate 128,8 mii lei și 33 de dispoziții incaso la restanțierii amplasați pe teritoriul raionului Leova în suma de 123,5 mii lei, din care  au fost achitate 111,9 mii lei;
    - au fost ridicate mijloace bănești din casieriile agenților economici restanțieri amplasați pe teritoriul raionului Hâncești în sumă de  218,8 mii lei și de la restanțierii amplasați pe teritoriul raionului Leova în sumă de  76,8 mii lei;
    - au fost suspendate operațiuni  la conturi bancare  la 7 agenți economici  amplasați pe teritoriul raionului Hâncești și la 2 agenți economici  amplasați pe teritoriul raionului Leova;
    - a fost aplicat sechestru bunurilor la un restanțier în sumă de 258,4 mii lei.
    IFS Hâncești va întreprinde și în continuare măsuri de micșorare a restanței  și  realizare a  sarcinii de încasare a veniturilor la BPN.

Похожие новости

Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o acțiune amplă de verificare a agenților economici din municipiul Chișinău
13/12/2016
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat o acțiune amplă de verificare a agenților economici din municipiul Chișinău
IFS Anenii Noi: instruire fiscală în clasele superioare de liceu
13/12/2016
IFS Anenii Noi: instruire fiscală în clasele superioare de liceu
IFS Drochia: atenție față de cei mai triști ca noi
13/12/2016
IFS Drochia: atenție față de cei mai triști ca noi
Acțiuni de verificare a activității de transport de pasageri
13/12/2016
Acțiuni de verificare a activității de transport de pasageri
news-events