Angajați ai Serviciului Fiscal de Stat instruiți în domeniul tehnicilor de investigare financiară la Budapesta, Ungaria

29/08/2019

     Un grup de angajați din cadrul Serviciului Fiscal de Stat participă, în această săptămână, la un curs de instruire cu subiectul ”Tehnici de investigare” în cadrul Academiei Internaționale de aplicare a legii din orașul Budapesta, Ungaria. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul Trezorăriei SUA, Serviciul de Venituri Interne și Departamentul de Investigații Penale din SUA.

     Scopul cursului este dezvoltarea tehnicilor investigative financiare și de contabilitate judiciară pentru a identifica, investiga și a descoperi crimele ale căror motiv este câștigul financiar. În cadrul cursului, participanții explorează metode de urmărire a traseului banilor, de identificare a bunurilor pentru confiscare, dar și metode de estimare a veniturilor obținute ilegal.

     Cursul se desfășoară în perioada 25-31 august, curent, și este destinat reprezentanților organelor de investigare și urmărire penală a infracțiunilor financiare, anchetatorilor, ofițerilor din cadrul serviciilor de splălare a banilor și finanțare a terorismului, analiști financiari, procurorilor, ofițeri poliției, funcționarilor fiscali, personalului din cadrul unității de intelegență (analiză). De asemenea, la instruiri participă reprezentanți ai Republicii Albania, Republicii Cehe, Republicii Tadjikistan, pentru Republica Moldova fiind oferite șapte locuri.

Galeria foto a noutatii:

Похожие новости

Atelier de lucru cu mediul de afaceri din domeniul construcțiilor
23/08/2019
Atelier de lucru cu mediul de afaceri din domeniul construcțiilor
Serviciul Fiscal de Stat angajează manager de proiect IT în cadrul Proiectului de modernizare a administrării fiscale
16/08/2019
Serviciul Fiscal de Stat angajează manager de proiect IT în cadrul Proiectului de modernizare a administrării fiscale
O nouă campanie socială lansată de Serviciul Fiscal de Stat  „Fii onest - cere bonul de casă”
15/08/2019
O nouă campanie socială lansată de Serviciul Fiscal de Stat „Fii onest - cere bonul de casă”
Au rămas 3 zile până la expirarea termenului limită în care proprietarii de bunuri imobiliare pot să achite prima parte a impozitului pe bunurile imobiliare
12/08/2019
Au rămas 3 zile până la expirarea termenului limită în care proprietarii de bunuri imobiliare pot să achite prima parte a impozitului pe bunurile imobiliare
news-events