Inspectoratul Fiscal de Stat Nisporeni a desfășurat diverse activități în săptămâna 16 - 20 mai 2016. Astfel, în scopul popularizării legislației fiscale, cu privire la plenitudinea și corectitudinea calculării impozitului pe bunurile imobiliare, a fost organizat un seminar cu perceptorii fiscali din raion, cu tematica „Calcularea și achitarea în termen a impozitului pe bunurile imobiliare și a impozitului funciar”. În cadrul seminarului au fost discutate mai multe aspecte ce vizează calcularea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe bunurile imobiliare, acordării scutirilor contribuabililor, repartizării avizelor de plată pentru anul 2016 în termenele stabilite, ca, ulterior, subiecții impunerii impozitului pe bunurile imobiliare să poată beneficia de reducerea de 15 %. Totodată, auditoriul a fost informat despre mersul achitărilor la situația din 30.04.2016, la impozitele și taxele administrate de SCITL, în comparație cu perioada similară a anului precedent.
Pentru a corecta erorile la utilizarea mașinii de casă și control (MCC), a fost publicat în ziarul local un articol ce explică agenților economici modul de corectare a acestor erori.
Pentru majorarea acumulărilor la buget și reducerea restanțelor, în perioada nominalizată angajații IFS au efectuat următoarele acțiuni:
• Au fost suspendate operațiunile la conturile bancare la doi contribuabil ce au înregistrat restanțe;
• Au fost perfectate 11 ordine incaso, în baza căror s-a încasat suma de 14,1 mii lei;
• Din casieria a 8 contribuabili restanțieri a fost ridicată suma de 32,7 mii lei.
Foto: www.fisc.md