Diversitate în activitate

23/05/2016
    Inspectoratul Fiscal de Stat Nisporeni a desfășurat diverse activități în săptămâna 16 - 20 mai  2016. Astfel, în scopul popularizării legislației fiscale, cu privire la plenitudinea și corectitudinea calculării impozitului pe bunurile imobiliare, a fost organizat un seminar cu perceptorii fiscali din raion, cu tematica „Calcularea și achitarea în termen a impozitului pe bunurile imobiliare și a impozitului funciar”.   În cadrul seminarului au fost discutate  mai multe aspecte ce vizează calcularea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe bunurile imobiliare, acordării scutirilor contribuabililor,  repartizării avizelor de plată pentru anul 2016 în termenele stabilite, ca, ulterior, subiecții impunerii impozitului pe bunurile imobiliare să poată beneficia de reducerea de 15 %. Totodată, auditoriul a fost informat despre mersul achitărilor la situația din 30.04.2016, la impozitele și taxele administrate de SCITL, în comparație cu perioada similară a anului precedent.
     Pentru a corecta erorile la utilizarea mașinii de casă și control (MCC),  a fost publicat în ziarul local un articol ce explică agenților economici modul de corectare a acestor erori.
     Pentru majorarea acumulărilor la buget și reducerea restanțelor, în perioada nominalizată angajații IFS au efectuat următoarele acțiuni: 
• Au fost suspendate operațiunile la conturile bancare la doi contribuabil ce au înregistrat restanțe;
• Au fost perfectate 11 ordine incaso, în baza căror s-a încasat suma de 14,1  mii lei;
• Din casieria  a 8 contribuabili  restanțieri a fost ridicată suma de 32,7  mii lei.

Noutăți asemănătoare

<span class="important">Important !!!</span> În termen de până la 1 iulie 2016 se vor instala terminalele POS
30/06/2016
<span class="important">Important !!!</span> În termen de până la 1 iulie 2016 se vor instala terminalele POS
IFS Căușeni: acțiuni de conformare a contribuabililor
23/05/2016
IFS Căușeni: acțiuni de conformare a contribuabililor
IFS Drochia: seminar de instruire ce vizează colectarea taxelor și impozitelor locale
23/05/2016
IFS Drochia: seminar de instruire ce vizează colectarea taxelor și impozitelor locale
DAF Buiucani – acțiuni de majorare a nivelului de disciplină fiscală
19/05/2016
DAF Buiucani – acțiuni de majorare a nivelului de disciplină fiscală
news-events