IFS Briceni: din agenda activităților pe luna septembrie

05/10/2016
    Administrarea fiscală eficientă rămâne a fi unul dintre obiectivele de bază ale IFS teritoriale. Pentru transpunerea în fapt a sarcinilor trasate și pentru realizarea întocmai a agendei de activități zilnice, autoritățile fiscale din teritoriu aplică o gamă largă de acțiuni ce au în vizor un întreg spectru de elemente ce prevăd respectarea legislație fiscale. Astfel, IFS Briceni, aduce la cunoștință despre intensificarea acțiunilor de asigurare a conformării voluntare a contribuabililor, educarea și convingerea posibililor evazioniști să-și onoreze obligațiile față de bugetul public național. Pe parcursul lunii septembrie 2016, Direcția de Control a efectuat vizite fiscale la 16 agenți economici din lista agenților economici supuși monitorizării, în scopul explicării legislației fiscale, cu caracter consultativ si verificarea conformării voluntare la obligațiile față de BPN.  
    În luna septembrie, în baza informațiilor de la inspectorii de sector, au fost organizate inspecții în piețele raionului pentru depistarea și prevenirea cazurilor de activitate ilicită. Au fost întocmite 10 procese-verbale cu privire la contravenție. IFS Briceni, în scopul preîntâmpinării cazurilor de încălcare fiscală, asigurării vărsării depline și în termen a obligațiilor la buget, în conformitate cu drepturile și atribuțiile sale, examinează continuu informația disponibilă în vederea identificării domeniilor de activitate economică cu risc sporit pentru administrarea fiscală și în particular a   antreprenorilor care activează în segmentele respective. 
    Totodată, au fost efectuate 3 controale fiscale prin metoda de verificare în legătura cu procedura insolvabilității, 7 controale fiscale prin metoda verificării de contrapunere. Pentru luna septembrie 2016 au activat 2 posturi fiscale mobile instituite la 2 agenți economici.

Похожие новости

Dările de seama fiscale – obligatoriu electronic!
27/10/2016
Dările de seama fiscale – obligatoriu electronic!
Comunicat privind emiterea bonului fiscal
27/10/2016
Comunicat privind emiterea bonului fiscal
Comunicat „Privind corectitudinea reflectării în factura fiscală a prețului pentru mărfurile social-importante, a adaosului comercial limitat, potrivit Hotărârii Guvernului nr.774 din 20 iunie 2016”

<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
27/10/2016
<span class="important">Important !!!</span> Comunicat cu privire la declararea numerarului în valută străină și monedă națională la organele vamale de către persoanele juridice rezidente
news-events