Pe parcursul lunii noiembrie 2016, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Criuleni, a efectuat mai multe controale fiscale, prin metoda de verificare operativă, în scopul combaterii activității ilicite de antreprenor, fiind întocmite 27 de procese-verbale contravenționale, dintre care la constatarea desfășurării activității de comerț cu amănuntul -18 cazuri, prestări servicii de transport de pasageri/bagaje (mărfuri) – 8 cazuri, servicii de vulcanizare – 1 caz. Până pe 30.11.2016 au fost examinate 19 procese verbale contravenționale, fiind aplicate sancțiuni cu valoarea totală de 21,0 mii lei.
Drept rezultat al acțiunilor în cauză, 5 persoane fizice au depus cereri la organului fiscal pentru eliberarea patentei de întreprinzător.
De asemenea, în perioada de referință, au fost efectuate 11 controale operative la unitățile comerciale din raion, în urma cărora s-au constatat:
- 7 cazuri de neutilizare a mașinii de casă și control existente, prin neeliberarea bonului de casă cumpărătorului;
- 4 cazuri de neprezentare la prima cerere a persoanelor cu funcții de răspundere ale organelor cu atribuții de administrare fiscală, cât și în timpul controlului, a documentelor de proveniență pentru marfa expusă spre comercializare;
- 1 caz de eliberare a bonului de casă al MCC, care nu conține elementele necesare.
La situația din 30.11.2016 au fost examinate încălcările comise de 3 contribuabili, fiind aplicate sancțiuni fiscale în sumă totală de 25,0 mii lei.