Din multitudinea de activități ce revin IFS teritoriale, una dintre cele prioritare o constituie popularizarea legislației fiscale. Din aceste considerente, IFS Rezina a desfășurat pe 5 august curent, un seminar ordinar consultativ-informativ cu contabilii entităților din teritoriu, la care au fost informați despre aprobarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2016 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, despre modificările operate la Legea nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior și la Codul Contravențional al RM, precum și alte modificări ale legislației în vigoare, de care trebuie să se conducă în activitatea lor.
Totodată, continuă acțiunile de conformare a contribuabililor atât cei incluși în Programul de conformare, cât și cei din afara Programului.
În afară de activitatea de zi cu zi, funcționarii inspectoratului nu uită și de foștii colegi, veterani ai muncii. Astfel, la data de 8 august, cu prilejul zilei de naștere a fost felicitată dna Jieru Maria - primul șef al Inspectoratului fiscal Rezina
Galeria foto a noutățiii:
Foto: www.fisc.md