Lucrări de mentenanță în cadrul unor sisteme informaționale ale SFS

16/07/2024
Stimați contribuabili,

Serviciul Fiscal de Stat vă informează că, la data de 18 iulie 2024, în intervalul 17:00-18:00 vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul și SIA „Colectarea informațiilor din surse indirecte”, urmare a aprobării Ordinului SFS nr. 302 din 11.08.2023 prin care au fost efectuate modificări cu privirea la stabilirea modului, structurii și termenilor de prezentare a informației de către subiecții nominalizați în art. 92 și art. 22611 din Codul fiscal. În context, au fost dezvoltate 2 anexe noi și anume:

  • Anexa nr. 15 – Informația prezentată de Agenția Servicii Publice privind înregistrarea mijloacelor de transport de către persoanele fizice, art. 22611 (2) pct. 1) lit. b) din Codul fiscal;
  • Anexa nr. 16 – Informația prezentată de Agenția Servicii Publice privind determinarea obligațiilor fiscale ce țin de înstrăinarea bunurilor imobile de către persoane fizice, art. 92 alin. (9) din Codul fiscal.
Completarea anexelor menționate supra se pune în aplicare începând cu perioada de raportare 2024.

De asemenea, în aceeași perioadă vor fi efectuate lucrări de mentenanță în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” și SIA „Declarația electronică – persoane juridice”.

În acest sens, este posibil ca accesul la unele servicii fiscale electronice să fie restricționat temporar.

Vă asigurăm că echipa noastră depune toate eforturile pentru a minimiza aceste inconveniente și pentru a finaliza cât mai repede aceste lucrări de îmbunătățire a sistemului.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă rugăm să consultați în continuare informațiile actualizate disponibile pe site-ul SFS.

Похожие новости

Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna iulie 2024
15/07/2024
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna iulie 2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 32%
15/07/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 32%
Simplificarea procesului de raportare pentru societăţile pe acţiuni și întreprinderile de stat şi municipale
12/07/2024
Simplificarea procesului de raportare pentru societăţile pe acţiuni și întreprinderile de stat şi municipale
Restaurantele, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare – obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV” până la 01 octombrie 2024
11/07/2024
Restaurantele, serviciile de alimentație și agențiile imobiliare – obligate să conecteze echipamentele de casă și de control la SIA „MEV” până la 01 octombrie 2024
news-events