Opt noi tipuri de împuternicire în MPOWER pentru simplificarea interacțiunii cetățenilor cu Serviciul Fiscal de Stat

31/10/2024
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) și Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță lansarea a opt noi tipuri de împuternicire în MPower. Noile tipuri de împuterniciri digitalizate și integrate în portalul www.mpower.gov.md au scopul de a simplifica interacțiunea cetățenilor cu SFS și vizează:

  1. Depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit (CET18)
  2. Restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus de la persoana fizică
  3. Cererea privind eliberarea certificatului privind lipsa sau existența restanțelor și ridicarea certificatului privind lipsa sau existența restanțelor
  4. Cererea privind eliberarea confirmării veniturilor obținute în Republica Moldova și ridicarea confirmării respective
  5. Cererea privind eliberarea/prelungirea patentei de întreprinzător și ridicarea patentei respective
  6. Cererea de eliberare a certificatului de rezidență
  7. Solicitarea Certificatului privind atestarea impozitului pe venit achitat de către persoanele fizice cetățeni sau apatrizi, care au obținut statut de rezident
  8. Cererea privind restituirea impozitului pe venit în plus din sursele aflate în Republica Moldova
MPower este un sistem informațional automatizat, ce oferă deținătorilor de semnătură electronică posibilitatea de a acorda independent împuterniciri de reprezentare unor persoane terțe în vederea obținerii unor servicii publice.

Împuternicirea de reprezentare în baza semnăturii electronice reprezintă un act juridic, prin care o persoană fizică sau juridică abilitează o altă persoană fizică sau persoană juridică să o reprezinte și să acționeze în raport cu terții în numele și pe seama sa.

Serviciul guvernamental de împuternicire la distanță MPower este gratuit și poate fi utilizat de toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în diaspora.

Mai multe informații despre MPower puteți afla accesând aici, iar pentru întrebări adiționale aveți posibilitatea să expediați un email la adresa: suport.mpower@egov.md.

Sistemul informațional automatizat (SIA) „MPower” este dezvoltat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, implementat de AGE, cu suportul financiar al Grupului Banca Mondială.

Похожие новости

Lucrări de mentenanță în cadrul mai multor sisteme informaționale ale SFS
30/10/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul mai multor sisteme informaționale ale SFS
174 contribuabili, desemnați învingători ai ediției a III-a din anul 2024 a concursului „Loteria fiscală”
28/10/2024
174 contribuabili, desemnați învingători ai ediției a III-a din anul 2024 a concursului „Loteria fiscală”
Percheziții la o companie de telemarketing din Chișinău și la administratorul acesteia pentru evaziune fiscală de peste 17.700.000 lei
25/10/2024
Percheziții la o companie de telemarketing din Chișinău și la administratorul acesteia pentru evaziune fiscală de peste 17.700.000 lei
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul unor solicitări false expediate cu utilizarea ilegală a identității instituției
24/10/2024
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul unor solicitări false expediate cu utilizarea ilegală a identității instituției
news-events