În multitudinea de acțiuni ce prevăd îmbunătățirea administrării fiscale, Serviciul Fiscal de Stat organizează cu regularitate diverse seminare de instruire cu implicarea mai multor funcționari publici pentru a facilita buna relaționare între contribuabili și autoritatea fiscală.
Astăzi, 14 februarie, SFS a desfășurat o prezentare ce a vizat aspectele de rigoare ce țin de completarea și raportarea formularului tipizat (Forma IPC18) „Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate”. Acțiunea a găzduit reprezentanți ai Ministerului Finanțelor – specialiști de la Resursele umane, Secția finanțe, din cadrul Consiliului de Supraveghere a activității de audit, Agenției Achiziții Publice, Inspecției financiare, Trezorerie, dar și din cadrul Serviciului Vamal, precum și de la Direcția Politici Fiscale și Vamale. De asemenea, la ora de instruire au participat reprezentanți ai CNAS și SFS.
Cei 30 de participanți au fost familiarizați cu particularitățile de completare a noului formular al dării de seamă (Forma IPC18), care urmează să fie prezentat de către contribuabili începând cu prima perioadă fiscală – luna ianuarie 2018.
Orele de instruire se înscriu în programul de acțiuni desfășurate de Serviciul Fiscal de Stat, pentru sporirea eficienței și aplicarea în practică a legislației fiscale.
Galeria foto a noutății: