Rezultate ale monitorizării contribuabililor prin prisma Programului de conformare voluntară pentru perioada anului 2017

06/02/2018

Serviciul Fiscal de Stat asigură examinarea permanentă și identificarea segmentelor din economia națională cu risc sporit de neconformare fiscală. În scopul executării principalelor atribuții și obiective sunt aplicate măsurile de conformare voluntară.

Astfel, potrivit Ordinului SFS a fost aprobată lista contribuabililor cu riscuri de neconformare fiscală, în număr de 5828 contribuabili, care începând cu 01.04.2017 sunt monitorizați de către SFS prin prisma Programului de conformare voluntară. Programul de conformare include activități din economia Moldovei, cum ar fi: întreținerea și reparația autovehiculelor - 9%, comerțul cu ridicata și amănuntul – 48%; agricultura – 36%, construcții – 7%.

Aplicarea măsurilor de conformare voluntară a contribuabililor are drept scop majorarea nivelului de disciplină fiscală a contribuabililor care se eschivează conștient de la plata impozitelor, taxelor și a altor plăti obligatorii. În acest sens, au fost expediate 6230 scrisori de conformare, desfășurate ședințe de conformare cu participarea a 3640 persoane cu funcții de răspundere a contribuabililor, efectuate 2058 de vizite fiscale cu caracter consultativ.

Drept rezultat al acțiunilor întreprinse față de contribuabilii incluși în Programul de conformare, s-a constat că în total pe Republică au fost achitate obligații fiscale la bugetul public național în sumă de 2 050 628 mii lei, ceea ce este cu 460 834,5 mii lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului trecut – majorare cu 29%.

Ponderea impozitelor și taxelor calculate la un leu vânzări pentru contribuabilii înregistrați în calitate de subiecți ai impunerii cu TVA, care constituie 84,3% din numărul total al contribuabililor monitorizați prin prisma Programului de conformare voluntară, constituie:

    la situația din 31.12.2016 – 0,0796 lei calculați la un leu vânzări,

    la situația din 31.12.2017 –0,1030 lei calculați la un leu vânzări.

Astfel, ponderea impozitelor și taxelor calculate la un leu vânzări la situația din 31.12.2017 comparativ cu 31.12.2016 a înregistrat o creștere de 29,4 %, sau cu  0,0234 lei la un leu vânzări.

Pornind de la cele expuse, SFS va promova și continuare activitatea privind conformarea voluntară a contribuabililor prin întreprinderea de acțiuni prevăzute în Programul de conformare voluntară a contribuabililor.

Похожие новости

Rezultatele încasărilor administrate de Serviciul Fiscal de Stat în prima lună a anului curent: 2,6 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în luna ianuarie 2018 - creștere cu 524, 4 milioane față de perioadă similară a anului precedent
02/02/2018
Rezultatele încasărilor administrate de Serviciul Fiscal de Stat în prima lună a anului curent: 2,6 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în luna ianuarie 2018 - creștere cu 524, 4 milioane față de perioadă similară a anului precedent
Rezultate ale acțiunilor de conformare voluntară și minimizare a fenomenului muncii ,,la negru” și practicii de achitare a ,,salariului în plic”
29/01/2018
Rezultate ale acțiunilor de conformare voluntară și minimizare a fenomenului muncii ,,la negru” și practicii de achitare a ,,salariului în plic”
Instruiri pentru contribuabili!
26/01/2018
Instruiri pentru contribuabili!
IMPORTANT!
24/01/2018
IMPORTANT!
news-events