,,Serviciul Fiscal de Stat - în serviciul contribuabilului” – este sloganul campaniei inițiate de SFS cu scopul de a crește gradul de informare, dar și de conformare fiscală a comercianților de flori

15/05/2018

În perioada campaniei (14-31 mai), angajații SFS se vor deplasa în locurile amenajate pentru comerțul cu flori și le vor explica vânzătorilor prevederile legislației fiscale, vor demonstra modul de utilizare al mașinii de casă și control, dar și vor răspunde la întrebări.

Startul campaniei a fost dat de directorul SFS, Serghei Pușcuța, care a discutat cu mai mulți comercianți de flori din municipiul Chișinău despre specificul activității lor, dar și despre prevederile legislației fiscale ce le reglementează activitatea.  Campania se va desfășura pe parcursul a două săptămâni (14-31 mai), pe întreg teritoriul țării și are drept scop conformarea fiscală a agenților economici ce comercializează flori în piețe autorizate.

Acțiunea este organizată în contextul creșterii sezoniere a cererii de flori vii, fapt ce duce la sporirea riscului de evaziune fiscală prin practicarea activităților ilicite de întreprinzător sau prin documentarea parțială a vânzărilor cu scopul  de a diminua cuantumului impozitelor și taxelor aferente Bugetului public național.

Prin urmare, Serviciul Fiscal de Stat va întreprinde o serie de acțiuni de prevenire a cazurilor de abatere de la legislația fiscală, în special,  întruniri cu contribuabilii – comercianți de flori vii în incinta piețelor.

Pe parcursul campaniei, inspectorii fiscali vor oferi informații despre:

-deținerea unei forme organizatorico-juridice permisive pentru activitate de întreprinzător din domeniul comerțului cu flori;

-respectarea regulilor de utilizare a mașinilor de casă și control, inclusiv cu instruirea utilizării corecte și depline a dispozitivelor;

-deținerea documentelor de proveniență a mărfii supuse spre comercializare;

-deținerea notificărilor/autorizațiilor necesare.

De asemenea, administrațiile piețelor și comercianții vor fi informați și despre faptul că, în perioada 30.05.2018-01.06.2018, pe teritoriul piețelor de flori vor fi instituite posturi fiscale staționare, în cadrul cărora se va acorda ajutorul practic comercianților de flori întru respectarea legislației fiscale și de protecție a drepturilor consumatorilor, iar în cazul stabilirii abaterilor de la legislație, entitățile economice și persoanele fizice responsabile vor fi sancționate conform normelor în vigoare.


Galeria foto a noutății:

Похожие новости

Amendamente la documentul de licitație privind achiziționarea calculatoarelor și echipamentelor periferice_TAMP/4/NCB-2
11/05/2018
Amendamente la documentul de licitație privind achiziționarea calculatoarelor și echipamentelor periferice_TAMP/4/NCB-2
Serviciul Fiscal de Stat a dat start campaniei de conformare benevolă  a agenților economici ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante 2018
10/05/2018
Serviciul Fiscal de Stat a dat start campaniei de conformare benevolă a agenților economici ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante 2018
11,6 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 4 luni ale anului 2018: creștere de 1,7 miliarde lei față de perioada similară din 2017
03/05/2018
11,6 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 4 luni ale anului 2018: creștere de 1,7 miliarde lei față de perioada similară din 2017
Program de lucru special pentru Direcțiile de deservire fiscală și Centrul Unic de Apel ale SFS
27/04/2018
Program de lucru special pentru Direcțiile de deservire fiscală și Centrul Unic de Apel ale SFS
news-events