p { margin: 0 0 26px 0; } Conducerea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a convocat o şedinţă de lucru privind executarea planului de venituri la Bugetul Public Naţional administrate de Serviciul Fiscal pentru 11 luni curent şi prognoza până la finele anului 2012. Şedinţa s-a desfăşurat în incinta Ministerului Finanţelor, la 11 decembrie curent, cu participarea viceministrului Finanţelor, domnului Victor Barbăneagră, şefilor inspectoratelor fiscale de stat teritoriale şi a şefilor direcţiilor din cadrul IFPS. Domnul Nicolae Vicol, şeful IFPS, a menţionat că toţi colaboratorii sunt implicaţi în stabilitatea economică a ţării, urmând ca acţiunile întreprinse să poarte un caracter constant şi să persiste mereu o atitudine corectă faţă de mediul de afaceri. În raportul prezentat de dumnealui, s-au trecut în revistă rezultatele privind îndeplinirea planului de încasări pentru 11 luni, în special s-a menţionat că: Bugetul Public Naţional (BPN) a fost executat la nivel de 101%, Bugetul de Stat (BS)-101,8%, Bugetul Unităţilor Administrativ Teritoriale (BUAT)-100,6%, Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS)-100,5%, Fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM)-100,9%. În contextul evenimentului, conducerea IFPS a trasat măsurile ce urmează a fi îndeplinite de către IFS teritoriale către sfârşitul anului 2012 pentru realizarea planului de încasare a veniturilor la Bugetul Public Naţional, micşorării restanţelor şi în scopul combaterii fraudelor fiscale, printre cele mai importante fiind: utilizarea sistemului informaţional existent şi a rapoartelor generate de acesta în administrarea fiscală, inclusiv SIA “Crearea şi circulaţia documentelor electronice”, verificarea stocurile de mărfuri şi materiale în cadrul depozitelor en-gros, verificarea utilizării maşinilor de casă şi control, asigurarea respectării legislaţiei fiscale, depistarea băuturilor alcoolice cu timbru de acciz fals şi contracararea acestui fenomen, administrarea eficientă a TVA, combaterea fenomenului de “salarii în plic”. De asemenea, s-au conturat şi direcţiile de consolidare a eforturilor pentru atingerea obiectivelor propuse în anul 2013. Foto: fisc.md