28.17.38
Se va aplica cota redusă a TVA, prevăzută la art.96 lit.b) liniuța a noua din Codul fiscal, pentru băuturile alcoolice, inclusiv și cele ce nu reprezintă băuturi accizate, livrate de către întreprinderile din domeniul HORECA? În conformitate cu art. 96 lit. b) liniuța a noua se aplică cota redusă a TVA de 8% – la produsele alimentare şi/sau băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţite de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei.
Producţie alcoolică se califică a fi produse alimentare destinate consumului uman, având o concentraţie de alcool etilic mai mare de 1,2% în volum (art.1 din Legea nr. 1100/2000). Prin urmare, ținând cont de cele menționate supra, prevederile normei menționate în art. 96 lit. b) din CF liniuța a noua, nu sunt aplicabile pentru băuturile alcoolice și ele urmează a fi supuse cu TVA la cota de 20%.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării prin Legea nr.212 din 20.07.2023, în vigoare 01.01.2024].
28.17.4
Ce cotă a TVA se va aplica pentru serviciile de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar acordate de agentul economic rezident producătorilor şi furnizorilor de medicamente de peste hotare în baza contractului de mandat? Pentru aprecierea regimului de aplicare a TVA pentru servicii este necesară determinarea locului livrării. În acest sens, Codul fiscal, la articolul 111 „Locul livrării serviciilor”, acorda stipulări exprese, indicînd concret serviciul şi locul unde se va considera acesta ca livrat, iar pentru serviciile care nu sînt indicate – locul fiind stabilit ca locul şediului persoanei ce acordă serviciul (alin.(4) al art.111 din Codul fiscal).
Prin urmare, în cazul în care persoana rezidentă acordă serviciile menţionate producătorului străin în baza contractului de mandat, valoarea serviciilor o va constitui valoarea comisionului încasat. În acest context, locul prestării acestora, în conformitate cu art.111 alin.(4) din Codul fiscal, este sediul persoanei care prestează serviciul şi urmează a fi impozitate cu TVA în modul general stabilit la cota de 20%.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul abrogării Hotărîrea Guvernului nr.321 din 18.03.2008, în vigoare 15.04.2019].
28.18.3
Întrebare transmisă în arhivă.28.18.1
Întrebare transmisă în arhivă.28.20.11
Întrebare transmisă în arhivă.28.17.42
La ce cota TVA se impozitează producția din zootehnie în forma naturală și anume carne proaspătă, refrigerată sau congelată?
În articolul 96 lit. b) liniuța a cincea din Codul fiscal, sînt enumerate pozițiile tarifare a producției din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie şi horticultură în formă naturală, produsă, importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova: 010221, 010231000, 010290200, 010310000, 010410100, 010420100, ex.0105 – pui vii de reproducţie, 060210, 060220, 0701, 07020000, 0703, 0704, 0705, 0706, 070700, 0708, 070920000, 070930000, 070940000, 070951000, 070953000, 070952000, 070960, 070970000, 070993100, 070999100, 070999400, 070999500, 070999600, ex. 070999900 – mărar şi pătrunjel, 0713, 071420100, 080231000, 080610, 080711000, 080719000, 080810, 080830, 080840000, 0809, 08101000, 081020, 081030, 1001, 1002, 1003, 1004, 1005, 1007, 1201, 1205, 120600, 1209, ex. 121291800 – sfeclă de zahăr proaspătă sau refrigerată, 121300000, 1214, livrarea căreia se impozitează cu TVA la cota redusă de 8%.
În conformitate cu prevederile Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, carne de animale din specii diferite, proaspătă, refrigerată sau congelată, se plasează în Capitolul 2 „Carne şi organe comestibile”, sub codurile pozițiilor tarifare: 0201-0210. Astfel, luînd în considerație faptul că pozițiile tarifare enumerate în art. 96 lit.b) CF, nu înclud carnea proaspătă, refrigerată sau congelată, livrarea acesteia se impozitează cu TVA la cota standard de 20%.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării prin Legea nr.356 din 29.12.2022, în vigoare 01.01.2023].
28.17.44
În ce cazuri contribuabilul este în drept să aplice cota redusă a TVA, pentru mărfurile/serviciile realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (HORECA)?
Prevederile art. 96 lit. b) liniuța a noua din Codul fiscal, stabilesc cota redusă a TVA, la produsele alimentare şi/sau băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei, (CAEM).
Conform prevederilor CAEM, aprobat prin Ordinul Biroului Național de Statistică nr.28 din 07.05.2019, activități de cazare şi de alimentație publică reflectate în diviziunea 56 secțiunii I includ activități de servire a mâncării şi băuturii, furnizarea de mese complete sau de băuturi destinate consumului imediat, fie în restaurante tradiționale sau în restaurante cu auto-servire, fie la standuri permanente sau temporare, cu sau fără scaune. Tipologia unităţilor comerciale se stabileşte conform nomenclatorului prevăzut în anexa nr.5 la Legea cu privire la comerţul interior, nr. 231 din 23.09.2010 (în continuare Lege).
Potrivit art. 14 alin. (1) din Lege, activitatea de comerţ este condiţionată de depunerea notificării în comerţ de către persoana înregistrată în condiţiile legii. Activitatea de comerţ începe din data emiterii înştiinţării de recepţionare de către autoritatea administraţiei publice locale, prin intermediul resursei informaţionale în domeniul comerţului. Datele generale obligatorii pentru notificare conform alin.(6) lit.b) al aceluiași articol menționat supra, sunt denumirea şi codul activităţii de comerţ conform anexei nr.1 la Lege (la nivel de patru cifre), cu menţiunea privind comercializarea producţiei alcoolice, a berii şi/sau a articolelor din tutun.
Totodată, Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea regulamentelor şi a regulilor din comerţul interior şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului nr.206 din 12.04.2023, stabilește cerinţele și regulile de bază faţă de activitatea tuturor agenţilor economici care prestează servicii de alimentaţie publică pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, pentru mărfurile/serviciile realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei (HORECA) se va aplica cota redusă a TVA de către furnizor, dacă acestea sunt însoțite de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, cu condiția deținerii înştiinţării de recepţionare a notificării comercializării mărfurilor/serviciilor în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a CAEM, precum și cerințelor aprobate prin Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea regulamentelor şi a regulilor din comerţul interior şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului nr.206 din 12.04.2023.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării prin Hotărârea Guvernului nr.206 din 12.04.2023, în vigoare 24.11.2023].
28.17.45
Care este regimul fiscal privind TVA în cazul importului și/sau livrării dovleacului pe teritoriul Republicii Moldova?
În conformitate cu art. 96 lit. b) liniuța a cincea din Codul fiscal, la producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie şi horticultură în formă naturală, produsă, importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova, de la poziţiile tarifare: 010221, 010231000, 010290200, 010310000, 010410100, 010420100, ex.0105 – pui vii de reproducţie, 060210, 060220, 0701, 07020000, 0703, 0704, 0705, 0706, 070700, 0708, 070920000, 070930000, 070940000, 070951000, 070953000, 070952000, 070960, 070970000, 070993100, 070999100, 070999400, 070999500, 070999600, ex. 070999900 – mărar şi pătrunjel, 0713, 071420100, 080231000, 080610, 080711000, 080719000, 080810, 080830, 080840000, 0809, 08101000, 081020, 081030, 1001, 1002, 1003, 1004, 1005, 1007, 1201, 1205, 120600, 1209, ex. 121291800 – sfeclă de zahăr proaspătă sau refrigerată, 121300000, 1214, se aplică cota redusă în mărime de 8% a TVA.
În scopul clasificării dovleacului la categoria mărfurilor pentru care se aplică cota redusă a TVA în mărime de 8%, urmează a se conduce de Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25 iulie 2014.
Astfel, potrivit Nomenclaturii menționate, la poziția tarifară 0709 93 se atribuie „Dovlecii, dovlecii turcești și tărtăcuțele (Cucurbita spp.)”. La rândul său poziția tarifară 0709 93 cuprinde subpozițiile tarifare: 0709 93 100 – „Dovlecei” și 0709 93 900 – „Altele”.
Prin urmare, dat fiind faptul, că poziția tarifară 0709 93 900 la care se atribuie „dovleacul” nu se încadrează în pozițiile tarifare menționate la art.96 lit. b) liniuța a cincea din Codul fiscal, la importul și/sau livrarea acestuia pe teritoriul Republicii Moldova se va aplica cota-standard a TVA în mărime de 20%.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării prin Legea nr.356 din 29.12.2022, în vigoare 01.01.2023].