Potrivit art. 14¹ alin. (2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform titlului II din Codul fiscal, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.
    Potrivit art. 367 pct. 4) din Codul fiscal, plăţi salariale reprezintă orice plată efectuată angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii.
    Astfel, impozitul pe venit nu se aplică față de cheltuielile de deplasare ce depășesc normele stabilite de Guvern, calificate drept plăți salariale conform art. 367 din Codul fiscal, cu condiția aprobării sumelor corespunzătoare de către angajator prin ordin ce constituie act normativ ce conţine norme ale dreptului muncii.

    Potrivit art. 370 alin. (2) din Codul fiscal, suma minimă a impozitului unic se va determina lunar pentru fiecare angajat şi va constitui 30% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul la care se referă perioada fiscală.
    În cazul în care fondatorul unei întreprinderi individuale este concomitent și conducător al unității respective, acesta nu are calitatea de salariat, iar ca angajator evoluează doar în raport cu salariații pe care îi angajează. Dat fiind caracterul sinalagmatic al contractelor individuale de muncă, care presupune existența a două părți – angajatorul și salariatul – asemenea contracte pot fi încheiate doar între conducătorul unității și salariații acesteia; conducătorul care este și fondator al întreprinderii în cauză nu activează în baza contractului individual de muncă.
    Astfel, în temeiul argumentelor expuse mai sus, fondatorul întreprinderii individuale nu poate evolua în calitate de salariat al acesteia și acesta nu poate beneficia de salariu.
   Prin urmare, la determinarea obligației privind impozitul unic, fondatorul întreprinderii individuale ce activează în cadrul acesteia nu se va include în calculul sumei minime a impozitului unic, determinate conform art. 370 alin. (2) din Codul fiscal, deoarece acesta nu are calitatea de angajat.
(Temei: explicațiile Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr.01-2230 din 30.06.2011, scrisoarea nr.Co-1822/14 din 24 aprilie 2014).

    Potrivit art. 368 alin. (1) din Codul fiscal, subiecți ai impunerii cu impozitul unic sunt orice persoane juridice şi fizice înregistrate în Republica Moldova în calitate de subiecţi ai activităţii de întreprinzător şi care întrunesc cumulativ condiţiile specificate în legislaţia cu privire la parcurile pentru tehnologia informației.
    Totodată, rezident al parcurilor IT, conform art.7 din Legea nr. 77/2016, poate deveni orice persoană juridică sau fizică, înregistrată în Republica Moldova în calitate de subiect al activității de întreprinzător, care practică drept activitate principală una sau mai multe din activitățile menționate la art.8 din Legea menționată.
    Întreprinzător individual este persoană fizică cu capacitate de exercițiu deplină, care practică activitate de întreprinzător în nume şi pe risc propriu, fără a constitui o persoană juridică, şi este înregistrată în modul stabilit de lege (art.2 din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19.10.2007).
    Prin urmare, față de întreprinderile individuale nu sunt stabilite careva restricții suplimentare în partea ce ține de aplicarea impozitului unic pentru rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației.