Deducerea sumei TVA pentru marfurile, serviciile procurate

Order number 284, from 12.06.2020

Modalitatea de trecere în cont a sumei TVA este reglementat de prevederile art. 102 alin. (4) din Codul fiscal.        

Suma TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum şi celor scutite de TVA fără drept de deducere.         

Prorata lunară se aproximează, conform regulilor matematice, până la două semne după virgulă şi se determină prin aplicarea următorului raport:           

a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză;           

b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) şi a livrărilor scutite de T.V.A. fără drept de deducere, cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză.           

Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus şi se aproximează, conform regulilor matematice, pînă la două semne după virgulă la completarea declaraţiei privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului şi se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor.           

Diferenţa dintre suma TVA dedusă în perioadele fiscale precedente şi suma TVA determinată drept urmare a aplicării proratei definitive se reflectă în declaraţia pentru ultima perioadă fiscală a anului.           

Se permite spre deducere suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere dacă mărimea raportului dintre livrările scutite de TVA fără drept de deducere şi totalul livrărilor impozabile (fără TVA) şi al livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere este mai mică decît coeficientul de 0,05.

Cum se apreciază suma trecerii în cont a TVA, dacă valorile materiale, serviciile procurate sunt folosite pentru efectuare livrărilor atît impozabile, cît şi neimpozabile ?  Modalitatea de trecere în cont a sumei TVA este reglementat de prevederile art. 102 (3) din Codul fiscal. Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA se trece în cont dacă se referă la livrările impozabile.  Mărimea trecerii în cont a TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA. Prorata se determină prin aplicarea următorului raport:   a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fară TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză;   b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fară TVA) şi a livrărilor scutite, cu excepţia avansurilor primite, pentru efectuarea cărora se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză.   Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus şi se aproximează conform regulilor matematice pînă la un semn după virgulă la completarea declaraţiei privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului şi se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor. Diferenţa dintre suma TVA trecută în cont în perioadele fiscale precedente şi suma TVA determinată drept urmare a aplicării proratei definitive se reflectă în declaraţia pentru ultima perioadă fiscală a anului.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.281 din 16.12.2016 (publicată în Monitorul Oficial nr.472-477/947 din 27.12.2016), în vigoare de la data 01.01.2017].

Order number 205, from 09.04.2021

Articolul 102 alin.(10) din Codul fiscal reglementează că subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:

a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pentru care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA; sau

a1) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietății întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr.149/2012;

a2) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate;

b) de documentul, eliberat de organul vamal, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate;

Subiecții impozabili stipulați la art.94 lit. e), înregistrați ca plătitori ai T.V.A., au dreptul la deducerea sumei T.V.A., achitată la buget, pentru mărfurile procurate. (art. 102 alin.(11) din Codul fiscal).

Potrivit art.4 alin.(6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal nr. 1417-XIII din 17.12.1997, subiectul impunerii cu TVA care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care are relații fiscale cu sistemul ei bugetar are dreptul la deducerea sumei TVA achitate de el pentru mărfurile și serviciile procurate de la persoanele juridice și fizice care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar dacă dispune de documentul de plată ce confirmă achitarea TVA la buget.

Articolul 102 alin.(10) din Codul fiscal reglementează că subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune: a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pentru care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA; sau a1) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietății întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr.149/2012; b) de documentul, eliberat de organul vamal, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate; Subiecții impozabili stipulați la art.94 lit. e), înregistrați ca plătitori ai T.V.A., au dreptul la deducerea sumei T.V.A., achitată la buget, pentru mărfurile procurate. (art. 102 alin.(11) din Codul fiscal). Potrivit art.4 alin.(6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal nr. 1417-XIII din 17.12.1997, subiectul impunerii cu TVA care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care are relații fiscale cu sistemul ei bugetar are dreptul la deducerea sumei TVA achitate de el pentru mărfurile și serviciile procurate de la persoanele juridice și fizice care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar dacă dispune de documentul de plată ce confirmă achitarea TVA la buget. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

 Articolul 102 alin.(10) din Codul fiscal reglementează că subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:   a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pentru care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA;  sau b) de documentul, eliberat de organul vamal, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate;  c) de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate. Dacă, după vânzarea valorilor materiale gajate de către creditorul gajist sau de către persoana desemnată de acesta, debitorul gajist nu emite factura fiscală în termen de 15 zile de la vînzare, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, în baza ordinului de plată privind achitarea valorii, inclusiv TVA pentru valorile materiale gajate (art. 102 alin.(11) din Codul fiscal ).  Potrivit art.4 alin.(6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului III al Codului fiscal nr. 1417-XIII din 17.12.1997, subiectul impunerii cu TVA care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care are relații fiscale cu sistemul ei bugetar are dreptul la deducerea sumei TVA achitate de el pentru mărfurile și serviciile procurate de la persoanele juridice și fizice care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar dacă dispune de documentul de plată ce confirmă achitarea TVA la buget.   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 128, from 14.03.2018

Deducerea sumei TVA în cazul dat nu va fi influențată. Potrivit prevederilor art. 102 (1) subiectul subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Trecerea în cont în cazul dat nu va fi influenţată, potrivit prevederilor art. 102 (1) subiectul impunerii înregistrat conform art.112 şi 1121 li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.

Order number 128, from 14.03.2018

Nu, aceasta este o încălcare a art. 102 (10) din Codul fiscal.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite trecerea în cont a sumei TVA pentru serviciile de comunicaţie fară a dispune de factura fiscală. Nu, aceasta este o încălcare a art. 102 (6) din Codul fiscal.

Order number 128, from 14.03.2018

Conform art. 102 alin. (10) lit. b) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitată la mărfurile importate în baza documentului, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA.        

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Care este modalitatea de trecere în cont a sumei TVA, în cazul în care valoare în vamă la valorile materiale importate prevalează asupra celei din factură?         Se va permite trecerea în cont a sumei TVA achitată la momentul importului, în baza declaraţiei vamale.

Order number 128, from 14.03.2018

Potrivit prevederilor art. 102 alin.(2) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere nu se deduce și se raportează la costuri sau la cheltuieli.        

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

         Potrivit prevederilor art. 102 alin.(2) din Codul fiscal, Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA nu se trece în cont şi se raportează la consumuri sau la cheltuieli.

Order number 905, from 27.10.2015

        Care este suma TVA trecută în cont în cazul în care valorile materiale produse sau procurate sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor atît impozabile şi neimpozabile?          Modalitatea de trecere în cont a sumei TVA este reglementat de prevederile art. 102 (3) din Codul fiscal. Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA se trece în cont daca se referă la livrările impozabile. Mărimea trecerii în cont a TVA se determină lunar prin aplicarea proraţei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt utilizate pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA. Prorata se determină prin aplicarea următorului raport: a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fară TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză; b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fară TVA) şi a livrărilor scutite, cu excepţia avansurilor primite, pentru efectuarea cărora se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză. Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus la completarea declaraţiei privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului şi se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor. Diferenta dintre suma TVA trecută în cont în perioadele fiscale precedente şi suma TVA determinată drept urmare a aplicării proratei definitive se reflectă în declaraţia pentru ultima perioadă fiscală a anului.

Order number 128, from 14.03.2018

Deducerea acestor sume nu se va permite, deoarece potrivit prevederilor art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

În cazul, însă, în care livrările se efectuează în afara activității de întreprinzător, TVA aferentă procurărilor respective, în temeiul art.102 alin.(8) din Codul fiscal, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Trecerea în cont a acestor sume nu se va permite, deoarece potrivit prevederilor 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112 si 1121 li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. În cazul, însă, în care livrările se efectuează în afara activităţii de întreprinzător, TVA aferentă procurărilor respective, în temeiul art.102(4) din Codul fiscal, nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile perioadei.

Order number 402, from 03.08.2020

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

În lipsa documentelor confirmative se permite deducerea sumei TVA? Articolul 102 (10) din Codul fiscal reglementează că, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune: a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA, sau a1) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietății întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr.149/2012; b) de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate; c) de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate. Prin urmare, în lipsa documentelor în cauză, dreptul la deducere nu se va realiza.[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

Order number 128, from 14.03.2018

Deducerea acestor sume nu se permite, deoarece potrivit prevederilor art. 102 (1) din Codul fiscal, subiectului impunerii înregistrat în calitate de plătitori ai TVA li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

(în vigoare pînă la 01.01.2014) Trecerea în cont a acestor sume nu se permite, deoarece potrivit prevederilor art. 102 (1) din Codul fiscal, subiectului impunerii înregistrat conform art.112 i se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178 din 11.07.2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192 (4228-4230) din 14.09.2012), în vigoare de la data publicării.]

Order number 128, from 14.03.2018

Da, în cazul în care nu contravine prevederilor art. 102 alin. (1) din CF și nu cade sub incidența art. 102 alin. (8) din Codul fiscal.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Are dreptul agentul economic de a trece în cont suma TVA achitată pentru arenda automobilului? Da, deoarece nu contravine prevederilor art. 102 alin. (1) din CF.

Order number 222, from 28.06.2023

   În conformitate cu prevederile lit. b) alin. (10) art. 102 din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.
    În conformitate cu norma expusă, apare obligativitatea respectării cumulative a două condiții și anume faptul achitării TVA și faptul importului de marfă.
    Conform art. 5 din Codul Vamal:
    - declaraţie vamală reprezintă acţiune sau act prin care o persoană manifestă, sub forma şi în modalitatea prevăzută, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal, menţionând, dacă este cazul, procedura specifică care urmează să fie aplicată (pct.16 al art.5 din CV);
    - vămuire reprezintă procedeu de plasare a mărfurilor într-un anumit regim vamal şi încheierea acestui regim, în condiţiile Codului Vamal (pct.73) al art.5 din CV).
    În cazul în care plasarea mărfurilor sub un regim vamal duce la apariţia unei datorii vamale, în conformitate cu articolul 187 alin. (1) din Codul vamal, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri este condiţionată de plata cuantumului drepturilor de import sau de export corespunzător datoriei vamale sau de constituirea unei garanţii pentru acoperirea acestei datorii.
    Dat fiind faptul că, în calitate de document ce confirmă faptul importului de mărfuri servește Declarația vamala de import, se constată că subiectul impozabil are dreptul la deducerea a TVA din ziua cînd sînt respectate cumulativ următoarele condiții:
     - achitarea TVA aferent importului;
     - acordarea liberului de vamă.

În conformitate cu prevederile lit. b) alin. (10) art. 102 din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.         
În conformitate cu norma expusă, apare obligativitatea respectării cumulative a două condiții și anume faptul achitării TVA și faptul importului de marfă.         
Dat fiind faptul, că în calitate de document ce confirmă faptul importului de mărfuri servește Declarația vamala de import, se constată că respectarea cumulativă a ambelor condiții a fost asigurată în momentul în care aceasta a fost perfectată.         
Prin urmare, subiectul impozabil are dreptul la deducerea a TVA din ziua perfectării Declarației vamale la import și, respectiv, achitării TVA specificată în aceasta.         
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

În ce moment are dreptul la trecerea în cont a TVA agentul economic care importă mărfuri?  În conformitate cu prevederile lit.b) alin. (6) art. 102 din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate. În conformitate cu norma expusă, apare obligativitatea respectării cumulative a două condiţii şi anume faptul achitării TVA şi faptul importului de marfă. Dat fiind faptul, că în calitate de document ce confirmă faptul importului de mărfuri serveste Declaraţia vamala de import, se constată că respectarea cumulativă a ambelor condiţii a fost asigurată în momentul în care aceasta a fost perfectată. Prin urmare, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a TVA din ziua perfectării Declaraţiei vamale la import şi, respectiv, achitării TVA specificată în aceasta.

Order number 128, from 14.03.2018

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, dacă valorile materiale importate (inclusiv cu titlu gratuit) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător, atunci TVA aferent achitat urmează de a fi dedusă.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate pentru valorile materiale procurate în scop de publicitate (pixuri, calendare cu logotip) pentru transmiterea acestora la expoziţie? Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, dacă valorile materiale importate (inclusiv cu titlu gratuit) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, atunci TVA aferent achitat urmează de a fi trecut în cont.

Order number 128, from 14.03.2018

Documentele, în baza cărora se permite deducerea TVA sunt enumerate în art.102 alin.(10) CF. Bonurile fiscale printre acestea nu sunt specificate.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Are dreptul contribuabilul la trecerea în cont a sumei TVA în baza bonurilor fiscale? Documentele, în baza cărora se permite trecerea în cont a TVA sunt enumerate în art.102 alin.(6) CF. Bonurile fiscale printre acestea nu sunt specificate.

Order number 128, from 14.03.2018

Potrivit prevederilor art. 102 alin.(10) lit. a) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate când va dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Cînd apare dreptul la trecerea în cont a TVA la cumpărător , în baza contractelor de lungă durată? Potrivit prevederilor art. 102 alin.(6) lit. a) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate cînd va dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA.

Order number 205, from 09.04.2021

Conform art.118 alin.(2) din CF, înscrierea datelor privind procurarea valorilor materiale are loc la data primirii facturii fiscale.
Deducerea sumei TVA se efectuează prin înscrierea sumei respective în declarația privind TVA pentru perioada fiscală în care a fost:
- primită nemijlocit factura fiscală, sau
- efectuată achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012;
- efectuată achitarea T.V.A la buget pentru procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate;
În conformitate cu prevederile art.102 alin.(13) din CF, în cazul în care factura fiscală pentru livrarea mărfurilor, serviciilor este primită de către cumpărător (beneficiar) subiect impozabil ulterior perioadei fiscale în care aceasta a fost emisă, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe mărfurile, serviciile utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător în perioada fiscală în care factura fiscală respectivă a fost primită de către cumpărător (beneficiar), fără corectarea declarațiilor privind TVA pentru perioadele fiscale anterioare.
Totodată, menționăm că, potrivit prevederilor art. 102 alin.(10) din Codul fiscal, subiectul impozabil va fi în drept de a deduce TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:
a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA, sau
a1) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012;
a2) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate.

Conform art.118 alin.(2) din CF, înscrierea datelor privind procurarea valorilor materiale are loc la data primirii facturii fiscale. Deducerea sumei TVA se efectuează prin înscrierea sumei respective în declarația privind TVA pentru perioada fiscală în care a fost: - primită nemijlocit factura fiscală, sau - efectuată achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012; În conformitate cu prevederile art.102 alin.(13) din CF, în cazul în care factura fiscală pentru livrarea mărfurilor, serviciilor este primită de către cumpărător (beneficiar) subiect impozabil ulterior perioadei fiscale în care aceasta a fost emisă, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe mărfurile, serviciile utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător în perioada fiscală în care factura fiscală respectivă a fost primită de către cumpărător (beneficiar), fără corectarea declarațiilor privind TVA pentru perioadele fiscale anterioare. Totodată, menționăm că, potrivit prevederilor art. 102 alin.(10) din Codul fiscal, subiectul impozabil va fi în drept de a deduce TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune: a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA, sau a1) de documentul de plată care confirmă achitarea T.V.A. la buget pentru procurarea proprietăţii întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii nr.149/2012; [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

Potrivit prevederilor art. 102 alin.(10) din Codul fiscal, subiectul impozabil va fi în drept de a deduce TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune: a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA, sau b) de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate; c) de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.  În conformitate cu prevederile art.102 alin.(13) din CF, în cazul în care factura fiscală pentru livrarea mărfurilor, serviciilor este primită de către cumpărător (beneficiar) subiect impozabil ulterior perioadei fiscale în care aceasta a fost emisă, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe mărfurile, serviciile utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător în perioada fiscală în care factura fiscală respectivă a fost primită de către cumpărător (beneficiar).  Deducerea sumei TVA se efectuează prin înscrierea sumei respective în declarația privind TVA pentru perioada fiscală în care a fost primită nemijlocit factura fiscală, fără corectarea declarațiilor privind TVA pentru perioadele fiscale anterioare. Conform art.118 alin.(2) din CF, înscrierea datelor privind procurarea valorilor materiale are loc la data primirii facturii fiscale.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu prevederile art. 102(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Conform art. 93 pct. 6) din Codul fiscal, livrare impozabilă reprezintă livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepția celor scutite de TVA, fără drept de deducere, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activității de întreprinzător.        

Prin urmare, ținând cont de faptul că livrarea mărfurilor la export constituie livrarea scutită de TVA cu drept de deducere, suma TVA aferentă procurărilor de mărfuri, servicii utilizate la efectuarea livrărilor la export, în temeiul art. 102(1) din Codul fiscal, se permite la deducerea.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Principalul gen de activitate este producerea activelor materiale scutite de TVA, care ulterior sunt exportate. În acest context, se va permite trecerea în cont a TVA de la materia primă procurată?  În conformitate cu prevederile art. 102(1) din Codul fiscal, se permite trecerea în cont a TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Prin urmare, ţinînd cont de faptul că livrarea mărfurilor  la export constituie livrarea impozabilă cu TVA la cota “zero”, suma TVA aferentă procurărilor de mărfuri, servicii utilizate la efectuarea livrărilor la export, în temeiul art. 102(1) din Codul fiscal, se permite la trecere în cont.

Order number 147, from 18.03.2021

Conform art.102 alin.(10) lit.a) din Codul fiscal, subiectul impozabil va avea dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate când va dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA.   

Potrivit art.102 alin.(13) din CF, în cazul în care factura fiscală pentru livrarea mărfurilor, serviciilor este primită de către cumpărător (beneficiar) subiect impozabil ulterior perioadei fiscale în care aceasta a fost emisă, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe mărfurile, serviciile utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător în perioada fiscală în care factura fiscală respectivă a fost primită de către cumpărător (beneficiar). Deducerea sumei T.V.A. se efectuează prin înscrierea sumei respective în declaraţia privind T.V.A. pentru perioada fiscală în care a fost primită nemijlocit factura fiscală, fără corectarea declaraţiilor privind T.V.A. pentru perioadele fiscale anterioare.    Totodată, în conformitate cu prevederile art.102 alin.(12) din Codul fiscal, în cazul în care factura fiscală pentru servicii, precum şi pentru energie electrică, energie termică, gaz natural, servicii publice de telefonie fixă şi mobilă, servicii comunale, produse petroliere, este eliberată de către furnizor până la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin factura fiscală respectivă, subiectul impozabil cumpărător (beneficiar) are dreptul la deducerea sumei T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe serviciile, mărfurile menţionate utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător în luna în care a avut loc livrarea acestora.

Deducerea sumei TVA se efectuează prin înscrierea sumei respective în declarația privind TVA pentru perioada fiscală în care a fost efectuată livrarea.   

Astfel, luând în considerație prevederile enunțate mai sus, subiecții impozabili pentru procurările de servicii, energie electrică, energie termică, gaz natural, servicii publice de telefonie fixă şi mobilă, servicii comunale, produse petroliere își pot exercita dreptul la deducerea TVA aferente lor în luna în care a fost primită factura fiscală de la furnizor sau în luna în care a avut loc livrarea acestora cu respectarea termenului de eliberare a facturii fiscale pînă la data de 10 a lunii următoare lunii în care a fost efectuată livrarea.    

Totodată, ținând cont de prevederile art. 118 alin. (3) din Codul fiscal, facturile fiscale pe valorile materiale, serviciile procurate se înregistrează în registru în ordinea primirii acestora.   

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021].

Care este modalitatea de trecere în cont a TVA în baza facturii fiscale primite într-o altă perioadă fiscală, decît data eliberării acesteia?  Potrivit prevederilor art. 102 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal, subiectul impozabil va avea dreptul la trecerea în cont a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate cînd va dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA. Totodată, ţinînd cont de prevederile art. 118 alin. (3) din Codul fiscal, facturile fiscale pe valorile materiale, serviciile procurate se înregistrează în registru în ordinea primirii acestora.

Order number 128, from 14.03.2018

Dreptul la deducerea sumei TVA este reglementat de art. 102 din Codul fiscal. Referitor la resursele financiare utilizate privind achiziționarea bunurilor nu sunt restricții. 

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Are dreptul agentul economic la trecerea în cont a sumei TVA achitate pentru procurarea mărfurilor, mijloacelor fixe, etc, din contul resurselor bugetare sub formă de subvenţii, şi transferuri (inclusiv capitale)?   Dreptul la trecerea în cont a sumei TVA este reglementat de art. 102 din Codul fiscal. Referitor la resursele financiare utilizate privind achiziţionarea bunurilor nu sunt restricţii.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Prin urmare, în cazul în care activele materiale au fost distruse în urma unui incident (sau au fost sustrase), suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale distruse, nu se deduce, deoarece acestea nu se conformă cerinței stabilite la art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, în partea ce ține de utilizarea lor pentru efectuarea livrărilor impozabile.        

Respectiv, în temeiul alineatului (8) al articolului menționat, TVA aferentă valorilor materiale care au fost distruse în urma incidentului (sau au fost sustrase) și nu au fost antrenate în activitatea de întreprinzător, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

         În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.          Prin urmare, în cazul în care activele materiale au fost distruse în urma unui incident (sau au fost sustrase), suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale distruse, nu se trece în cont, deoarece acestea nu se conformă cerinţei stabilite la art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, în partea ce ţine de utilizarea lor pentru efectuarea livrărilor impozabile.          Respectiv, în temeiul alineatului (4) al articolului menţionat, T.V.A. aferentă valorilor materiale care au fost distruse în urma incidentului (sau au fost sustrase) şi nu au fost antrenate în activitatea de întreprinzător, se va raporta la consumurile sau cheltuielile perioadei.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu art.102(1) din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Ținând cont de faptul că, suma TVA anterior dedusă nu este achitată și nu urmează a fi achitată furnizorului, aceasta urmează a fi exclusă de la decontări cu bugetul.         

De asemenea, cumpărătorul urmează de a reflecta operațiunea în cauză în Registrul procurărilor în perioada de raportare cu semnul (-) minus, și, corespunzător, în boxa 16 a Declarației privind TVA.           

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

(în vigoare pînă la 01.01.2014) În conformitate cu art.102(1) din Codul fiscal, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112 li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Ţinînd cont de faptul că, suma TVA anterior trecută în cont nu este achitată şi nu urmează a fi achitată furnizorului, aceasta urmează a fi exclusă de la decontări cu bugetul. De asemenea, cumpărătorul urmează de a reflecta operaţiunea în cauză în Registrul procurărilor în perioada de raportare cu semnul (-) minus, şi, corespunzător, în boxa 13 a Declaraţiei privind TVA.

Order number 128, from 14.03.2018

Legislația fiscală nu prevede posibilitatea stingerii obligațiilor din contul soldului TVA atribuit la decontări cu bugetul. Sumele TVA dedusă, participând la calcul, contribuie doar la micșorarea obligației privind TVA drept urmare a livrărilor impozabile efectuate pe teritoriul republicii.

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

 Legislaţia fiscală nu prevede posibilitatea stingerii obligaţiilor din contul soldului TVA atribuit la decontări cu bugetul. Sumele TVA trecute în cont, participînd la calcul, contribuie doar la micşorarea obligaţiei privind TVA drept urmare a livrărilor impozabile efectuate pe teritoriul republicii.

Order number 106, from 14.02.2020

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (3)-(4) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor impozabile și scutite de TVA fără drept de deducere se deduce dacă se referă la livrările impozabile.         

Mărimea deducerii sumei TVA se determină lunar prin aplicarea proratei față de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum și celor scutite de TVA fără drept de deducere.        

Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus și se aproximează, conform regulilor matematice, până la două semne după virgulă la completarea declarației privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului și se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor.          

Astfel, prorata se aplică doar față de suma TVA aferentă procurărilor efectuate în anul corespunzător, destinate efectuării livrărilor atât impozabile cât și scutite de TVA fără drept de deducere, fără a fi prevăzută posibilitatea aplicării acesteia față de procurările efectuate în anii precedenți, sau față de procurările realizate de până la înregistrarea în calitate de plătitor al TVA.        

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

 Potrivit prevederilor art. 102 alin. (3)-(4) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor impozabile și scutite de TVA fără drept de deducere se deduce dacă se referă la livrările impozabile.  Mărimea deducerii sumei TVA se determină lunar prin aplicarea proratei față de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum și celor scutite de TVA fără drept de deducere.   Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus și se aproximează, conform regulilor matematice, până la un semn după virgulă la completarea declarației privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului și se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor.   Astfel, prorata se aplică doar față de suma TVA aferentă procurărilor efectuate în anul corespunzător, destinate efectuării livrărilor atât impozabile cât și scutite de TVA fără drept de deducere, fără a fi prevăzută posibilitatea aplicării acesteia față de procurările efectuate în anii precedenți, sau față de procurările realizate de până la înregistrarea în calitate de plătitor al TVA.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 157, from 14.02.2014

.

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112 si 1121 li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Totodată, reieşind din prevederile art. 102 alin. (6) lit. b) si lit. c) din Codul fiscal, pentru realizarea dreptului la trecerea în cont a TVA aferente importului (de mărfuri şi servicii), urmează a fi asigurată realizarea faptului importului şi existenţa documentului ce confirmă achitarea TVA la buget.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu prevederile art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător. Astfel, în cazul procurării de către locatar a mărfurilor, serviciilor pentru întreținerea/reparația mijlocului fix arendat, TVA aferentă acestora se va deduce doar în partea în care se referă la desfășurarea propriei activități de întreprinzător a locatarului, ținîndu-se cont de prevederile art. 102 alin. (17) din Codul fiscal.         

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

(în vigoare pînă la 01.01.2014)  În conformitate cu prevederile art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112 li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător Astfel, în cazul procurării de către locatar a mărfurilor, serviciilor pentru întreţinerea/reparaţia mijlocului fix arendat, T.V.A. aferentă acestora se va trece în cont doar în partea în care se referă la desfăşurarea propriei activităţi de întreprinzător a locatarului. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (4) din Codul fiscal, suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile perioadei.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178 din 11.07.2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192 (4228-4230) din 14.09.2012), în vigoare de la data publicării.]

Order number 284, from 12.06.2020

În conformitate cu prevederile art.102 alin. (4) din Codul fiscal, prorata lunară se aproximează, conform regulilor matematice, până la două semne după virgulă și se determină prin aplicarea următorului raport:           

a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepția avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză;           

b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) și a livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere, cu excepția avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză.          

Astfel, valoarea livrărilor ce nu constituie obiect al impunerii cu TVA nu se iau în considerație la aprecierea proratei.

 În conformitate cu prevederile art.102 alin.(3) din Codul fiscal, prorata se determină prin aplicarea următorului raport:  a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză;  b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) şi a livrărilor scutite, cu excepţia avansurilor primite, pentru efectuarea cărora se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză.  Astfel, valoarea livrărilor ce nu constituie obiect al impunerii cu TVA nu se iau în consideraţie la aprecierea proratei.  (Modificat prin Ordinul IFPS nr.923 din 21.11.2011)

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu art.100 alin.(1) din Codul fiscal, valoarea impozabilă a mărfurilor importate constituie valoarea lor vamală, determinată în conformitate cu legislația vamală, precum și impozitele și taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri.         

Totodată, conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.        

Astfel, ținând cont de faptul că taxa pentru procedurile vamale constituie taxă ce urmează a fi achitată la importul mărfurilor, valoarea acesteia se include în valoarea impozabilă cu TVA a mărfurilor importate, iar TVA aferentă importului de mărfuri, în temeiul art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se atribuie la decontări cu bugetul.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite oare trecerea în cont a TVA calculate de autorităţile vamale aferent taxelor pentru proceduri vamale la importul de mărfuri?          În conformitate cu art.100 alin.(1) din Codul fiscal, valoarea impozabilă a mărfurilor importate constituie valoarea lor vamală, determinată în conformitate cu legislaţia vamală, precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri.  Totodată, conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A. li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.    Astfel, ţinînd cont de faptul că taxa pentru procedurile vamale constituie taxă ce urmează a fi achitată la importul mărfurilor, valoarea acesteia se include în valoarea impozabilă cu T.V.A. a mărfurilor importate, iar T.V.A. aferentă importului de mărfuri, în temeiul art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se atribuie la decontări cu bugetul.   [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 320-321/871 din 31.01.2013), în vigoare la data 01.01.2014.]

Order number 128, from 14.03.2018

Conform art. 93 pct. 6) din Codul fiscal, livrare impozabilă reprezintă livrare de mărfuri, livrare (prestare) de servicii, cu excepția celor scutite de TVA, fără drept de deducere, efectuate de către subiectul impozabil în procesul activității de întreprinzător.        

În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

 (în vigoare pînă la 01.01.2014) În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112 li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178 din 11.07.2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 190-192 (4228-4230) din 14.09.2012), în vigoare de la data publicării.]

Order number 1628, from 18.11.2014

.

        Are oare dreptul agentul economic la trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA?         În conformitate cu prevederile art.102 alin.(2) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA nu se trece în cont şi se raportează la consumuri sau la cheltuieli.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu art. 4 alin.(6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului III din Codul fiscal, nr. 1417 din 17.12.1997, subiecții impunerii cu TVA care se află pe teritoriul Republicii Moldova se care au relații fiscale cu sistemul ei bugetar au dreptul la deducerea TVA achitate de aceștia pentru mărfurile se serviciile procurate de la persoanele juridice și fizice care se află pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, dacă dispun de documentul de plată ce confirmă achitarea TVA la buget.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite oare trecerea în cont a TVA aferente procurărilor de mărfuri de la persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul ţării, dar nu au relaţii cu sistemul ei bugetar?           În conformitate cu art. 4 alin.(6) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului III din Codul fiscal, nr. 1417 din 17.12.1997, subiecţii impunerii cu T.V.A care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar au dreptul la trecerea în cont a T.V.A achitate de aceştia pentru mărfurile şi serviciile procurate de la persoanele juridice şi fizice care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, dacă dispun de documentul de plată ce confirmă achitarea T.V.A la buget.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deșeuri și perisabilități naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum și pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

        În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (4) din Codul fiscal, suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, pe valorile materiale procurate care în procesul activităţii de întreprinzător au fost sustrase sau au constituit pierderi supranormativ conform legislaţiei, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă uzurii a mijloacelor fixe casate, nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile perioadei.

Order number 202, from 07.07.2017

.

        [modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art. 116 din Codul fiscal prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 138 din 17 iunie 2016, în vigoare 01.01.2017)]

Order number 106, from 14.02.2020

Are dreptul plătitorul TVA la trecerea în cont a TVA în baza facturii fiscale primite de la furnizorul care a procurat-o în modul stabilit de la organul autorizat, dar a fost înregistrată în Registrul general electronic al facturilor fiscale mai tîrziu de termenul stabilit de art.1181 al Codului fiscal?           În conformitate cu art. 102 alin. (10) din Codul fiscal, în cazul în care furnizorul mărfurilor, serviciilor nu a înregistrat factura fiscală eliberată în Registrul general electronic al facturilor fiscale sau a înregistrat-o cu depăşirea termenului de 10 zile lucrătoare de la data eliberării stabilit în art. 1181 alin. (11) din Codul fiscal, cumpărătorul va avea dreptul la trecerea în cont a sumei TVA cu condiția că va informa organului fiscal în modul şi termenul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, despre nerespectarea de către furnizor a prevederilor art. 1181 din Codul fiscal.   Modul şi termenul, conform cărora cumpărătorul trebuie să informeze organului fiscal despre nerespectarea de către furnizor a prevederilor art. 1181 din Codul fiscal pentru a obține dreptul la trecerea în cont a TVA aferentă facturii fiscale în cauză, este stabilit în ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1388 din 20.082013, cu modificările ulterioare efectuate prin ordinul nr.1324 din 11.09.2014 (Monitorul Oficial 275-281/1353, 19.09.2014).  Astfel, pentru a obține dreptul la trecerea în cont a TVA aferentă facturii fiscale care nu a fost înregistrată de către furnizor în Registrul general electronic al facturilor fiscale sau a fost înregistrată cu depășirea termenului stabilit, cumpărătorul va prezenta la organul fiscal anexa la declarația privind TVA în care sînt reflectate facturile fiscale pasibile înregistrării în Registrul General Electronic al Facturilor Fiscale.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Ordinul cu privire la modificarea Ordinului IFPS nr.1388 din 20.08.2013 nr. 1324 din 11.09.2014 Monitorul Oficial nr.275-281/1353 din 19.09.2014 , publicată în Monitorul Oficial nr.275-281/1353 din 19.09.2014]

Order number 38, from 22.01.2013

        [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.267 din 23.12.2011, în vigoare de la data 13.01.2012].           Au dreptul la trecerea în cont a T.V.A. subiecţii anterior înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A. în baza investiţiilor capitale efectuate, în temeiul art. 1121 din Codul fiscal?         Subiecţii anterior înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A. în baza investiţiilor capitale efectuate, în temeiul art. 1121 din Codul fiscal, obţinînd statutul de plătitor de T.V.A. în temeiuri legale, au beneficiat de dreptul de a trece în cont suma T.V.A. achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător şi nu pot fi restrânşi în drepturi sau nu li se pot anula drepturile obţinute licit.          În temeiul normelor art. 126 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, art. 46 alin.(2) din Legea privind actele legislative nr. 780-XV din 27.12.2001, art.6 alin.(8) din  Codul fiscal, contribuabililor  li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate în condiţiile art.102 din Codul fiscal.

Order number 118, from 14.03.2019

Potrivit art.204 alin. (1) din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire și absorbție), dezmembrare (divizare și separare) sau transformare. În conformitate cu art.185 alin. (1) din Codul fiscal, obligațiile fiscale ale persoanei reorganizate le stinge succesorul ei. De asemenea, în conformitate cu alin. (3) al articolului menționat, în cazul reorganizării persoanei, drepturile și obligațiile ei trec la întreprinderea nou-creată. Astfel, succesorii persoanei reorganizate beneficiază de plenitudinea drepturilor ce rezultă din drepturile transmise în urma reorganizării, inclusiv și dreptul la deducerea TVA și poartă răspundere deplină pentru obligațiile asumate.

 Potrivit art.69 alin.(1) din Codul civil, persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire și absorbție), dezmembrare (divizare și separare) sau transformare.   În conformitate cu art.185 alin.(1) din Codul fiscal, obligațiile fiscale ale persoanei reorganizate le stinge succesorul ei.   De asemenea, în conformitate cu alin.(3) al articolului menționat, în cazul reorganizării persoanei, drepturile și obligațiile ei trec la întreprinderea nou-creată.   Astfel, succesorii persoanei reorganizate beneficiază de plenitudinea drepturilor ce rezultă din drepturile transmise în urma reorganizării, inclusiv și dreptul la deducerea TVA și poartă răspundere deplină pentru obligațiile asumate.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 128, from 14.03.2018

Potrivit prevederilor art.102 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea sumelor TVA achitate sau care urmează a fi achitate pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile. În temeiul alin. (10) lit. b) al articolului menționat, dreptul la deducerea a TVA, aferent activelor materiale importate se realizează în baza documentului, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.         

Valoarea impozabilă a mărfurilor importate, în temeiul art. 100 alin. (1) din Codul fiscal, o constituie valoarea lor vamală, determinată în conformitate cu legislația vamală, precum și impozitele și taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri, cu excepția TVA.       

În acest sens, în situația în care ulterior operațiunilor de import, are loc revizuirea valorii mărfurilor importate, în baza actelor constatatoare eliberate de organul vamal și a documentelor ce confirmă achitarea sumelor TVA calculate suplimentar importurilor anterioare vor fi atribuite la decontări cu bugetul.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite trecerea în cont a sumelor TVA, calculate suplimentar de organul vamal, pentru importurile de mărfuri realizate într-o perioadă fiscală precedentă?           Potrivit prevederilor art.102 alin. (1) din Codul fiscal, se permite trecerea în cont a sumelor TVA achitate sau care urmează a fi achitate pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile. În temeiul alin. (6) lit, b) al articolului menţionat, dreptul la trecerea în cont a TVA, aferent activelor materiale importate se realizează în baza documentului, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.  Valoarea impozabilă a mărfurilor importate, în temeiul art. 100 alin. (1) din Codul fiscal, o constituie valoarea lor vamală, determinată în conformitate cu legislaţia vamală, precum şi impozitele şi taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri, cu excepţia TVA.  În acest sens, în situaţia în care ulterior operaţiunilor de import, are loc revizuirea valorii mărfurilor importate, în baza actelor constatatoare eliberate de organul vamal şi a documentelor ce confirmă achitarea sumelor TVA calculate suplimentar importurilor anterioare vor fi atribuite la decontări cu bugetul.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu prevederile art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Reieșind din prevederilor art.93 pct.(6) și art.104 din Codul fiscal, livrările scutite de TVA cu drept de deducere se califică drept livrări impozabile cu TVA.         

Prin urmare, suma TVA aferentă procurărilor destinate efectuării livrărilor scutite de TVA cu drept de deducere se atribuie la decontări cu bugetul.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite oare trecerea în cont a TVA aferentă procurărilor destinate efectuării livrărilor la cota “zero” a TVA?          În conformitate cu prevederile art. 102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite trecerea în cont a TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Reieşind din prevederilor art.93 pct.(6), art.96 lit.c) şi art.104 din Codul fiscal, livrările impozabile la cota zero se califică drept livrări impozabile cu TVA. Prin urmare, suma TVA aferentă procurărilor destinate efectuării livrărilor impozabile cu TVA la cota“zero” a TVA se atribuie la decontări cu bugetul.

Order number 484, from 21.12.2023

  În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA la serviciile importate, procurate de către subiecții impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător, pentru sumele TVA calculate aferente serviciilor de import.
  Prin urmare, dreptul la deducere a sumelor TVA survine în perioada fiscală în care a avut loc calcularea TVA aferentă serviciilor de import.

În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA la serviciile importate, procurate de către subiecții impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător, pentru sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate la buget, pentru serviciile menționate, în conformitate cu art.115 din Codul menționat.   

Potrivit art. 115 alin.(2) lit. b) al CF, fiecare subiect impozabil trebuie să verse la buget suma T.V.A., care urmează a fi achitată pentru fiecare perioadă fiscală, cel tîrziu la data stabilită pentru prezentarea declaraţiei pe această perioadă, cu excepţia achitării T.V.A. în buget pentru serviciile importate, a căror achitare se face la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost importat sau achitat serviciul, în funcţie de ce a avut loc mai înainte.   

Prin urmare, dreptul la deducerea a TVA aferent serviciilor de import survine în perioada fiscală în care a avut loc importul serviciilor, achitarea serviciilor sau achitarea TVA aferentă acestora la buget, în dependență de ce are loc mai înainte.   

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

 În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA la serviciile importate, procurate de către subiecții impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător, numai în cazul achitării TVA la buget pentru serviciile menționate în conformitate cu art.115 din Codul menționat.  Potrivit art. 102 alin.(10) lit. c) al CF, subiectul impozabil are dreptul la deducerea a TVA pentru serviciile importate dacă dispune de documentul care confirmă achitarea TVA. Prin urmare, dreptul la deducerea a TVA aferent serviciilor importate se realizează dacă entitatea dispune de documentul care confirmă achitarea TVA la buget.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 157, from 14.02.2014

.

(în vigoare pînă la 01.01.2014) Subiectul impunerii cu TVA are dreptul la trecerea în cont a TVA aferentă activelor primite în capitalul statutar? În conformitate cu art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art.112, li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Dreptul la trecerea în cont a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate se asigură în baza documentelor specificate de alineatul (6) al articolului menţionat.   Potrivit art.93 p.3) şi p.6) din Codul fiscal, livrare de mărfuri impozabilă cu TVA reprezintă transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, excepţie fiind livrările scutite de TVA.   Astfel, livrarea activelor destinate includerii în capitalul statutar (social) reprezintă o livrare impozabilă.   În acest context, transmiterea bunurilor materiale (mijloacelor fixe) de către un subiect altui subiect ca aportului la capitalul statutar constituie o livrare rambursabilă. Acest fapt se manifestă prin obţinerea dividendelor.   Prin urmare, suma TVA calculată de fondator la transmiterea valorilor materiale se trece în cont de către subiectul impozabil care a recepţionat bunurile în baza facturii fiscale primite.

Order number 128, from 14.03.2018

Conform art.102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili înregistrați în calitate de plătitori ai TVA li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Astfel, în cazul în care, contribuabilul, a efectuat procurări de mărfuri și servicii în perioada fiscală în care înregistrează doar livrări scutite de TVA fără drept de deducere, dar procurările în cauză sunt destinate pentru livrările impozabile care urmează a fi efectuate în perioadele ulterioare, contribuabilul va avea dreptul la deducerea sumei TVA aferentă acestor procurări.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

(în vigoare pînă la 01.01.2014) Conform art.102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili înregistraţi conform art. 112 li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.  Astfel, în cazul în care, contribuabilul, a efectuat procurări de mărfuri şi servicii în perioada fiscală în care înregistrează doar livrări scutite de TVA, dar procurările în cauză sunt destinate pentru livrările impozabile care urmează a fi efectuate în perioadele ulterioare, contribuabilul va avea dreptul la trecerea în cont a sumei TVA aferentă acestor procurări.

Order number 128, from 14.03.2018

Articolul 99 alin. (2) din Codul fiscal stabilește că mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfășurarea activității sale de întreprinzător, mărfurile de producție proprie care ulterior sânt transmise fără plată angajaților subiectului impozabil, serviciile prestate fără plată angajaților subiectului impozabil, cu excepția celor prevăzute la art.24 alin.(19) din Codul menționat, se consideră livrare impozabilă. În art.24 alin.(19) din Codul fiscal sunt menționate transportul, hrana și studiile profesionale ale angajatului, cheltuielile aferente cărora sunt suportate și determinate de angajator.         

Astfel, serviciile menționate la art.24 alin.(19) din Codul fiscal, nu se consideră livrare impozabilă.         

Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Prin urmare, în contextul în care cheltuielile aferente procurărilor legate de asigurarea cu hrană a angajaților sunt suportate și determinate în scopul asigurării desfășurării activității de întreprinzător, sumele TVA aferente, se vor deduce în conformitate cu prevederile art.102 al Codului fiscal.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se permite oare trecerea în cont a sumei TVA aferentă valorii hranei acordate angajaților, menționate în art. 24 alin. (19) din Codul fiscal?           Articolul 99 alin. (2) din Codul fiscal stabilește că mărfurile, serviciile livrate subiectului impozabil pentru desfășurarea activității sale de întreprinzător, mărfurile de producție proprie care ulterior sânt transmise fără plată angajaților subiectului impozabil, serviciile prestate fără plată angajaților subiectului impozabil, cu excepția celor prevăzute la art.24 alin.(19) din Codul menționat, se consideră livrare impozabilă. În art.24 alin.(19) din Codul fiscal sunt menționate transportul, hrana și studiile profesionale ale angajatului, cheltuielile aferente cărora sunt suportate și determinate de angajator. Astfel, serviciile menționate la art.24 alin.(19) din Codul fiscal, nu se consideră livrare impozabilă.  Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA li se permite trecerea în cont a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.  Prin urmare, în contextul în care cheltuielile aferente procurărilor legate de asigurarea cu hrană a angajaților sunt suportate și determinate în scopul asigurării desfășurării activității de întreprinzător, sumele TVA aferente, se vor trece în cont în conformitate cu prevederile art.102 al Codului fiscal.

Cum se va perfecta Declarația privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului în cazul în care în diferite perioade fiscale agentul economic înregistrează: - doar livrări impozabile cu TVA? - doar livrări scutite de TVA fără drept de deducere? - livrări atât impozabile cât și scutite de TVA fără drept de deducere?
       În cazul în care pe parcursul anului, agentul economic plătitor de TVA, înregistrează în unele perioade fiscale doar livrări impozabile cu TVA, în altele doar livrări scutite de TVA fără drept de deducere iar în altele atât livrări impozabile cât și scutite de TVA fără drept de deducere, modalitatea de deducerea a sumelor TVA aferente procurărilor utilizate pentru efectuarea livrărilor în cauză va fi următoarea:
      1. În cazul în care într-o anumită perioadă contribuabilul înregistrează doar livrări impozabile sau doar livrări scutite de TVA fără drept de deducere modul de deducerea a TVA este prevăzut de art.102 alin.(1) și respectiv alin.(2) din Codul fiscal, în dependență de regimul TVA aplicat la livrările efectuate.
      2. Pe parcursul anului, în perioadele fiscale în care se înregistrează livrări mixte, determinarea sumelor TVA ce urmează a fi deduse pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor atât impozabile, cât și scutite de TVA fără drept de deducere se va efectua prin aplicarea proratei, conform modului stabilit în art.102 alin.(4) al Codului fiscal.
    3. La perfectarea Declarației privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului, sumele TVA aferente valorilor materiale, serviciilor care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor atât impozabile, cât și scutite de TVA fără drept de deducere, procurate pe parcursul întregului an, se vor recalcula prin aplicarea proratei definitive care se determină în modul stabilit în art.102 alin.(4) al Codului fiscal și se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor.
     Diferența dintre suma TVA deduse în perioadele fiscale precedente și suma TVA determinată drept urmare a aplicării proratei definitive se reflectă în boxa 16 “Ajustarea TVA aferentă procurărilor” a declarației pentru ultima perioadă fiscală a anului.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Cum se va perfecta Declaraţia privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului în cazul în care în diferite perioade fiscale agentul economic înregistrează: - doar livrări impozabile cu TVA? - doar livrări scutite de TVA? - livrări atît impozabile cît şi scutite de TVA?           În cazul în care pe parcursul anului, agentul economic plătitor de TVA, înregistrează în unele perioade fiscale doar livrări impozabile cu TVA, în altele doar livrări scutite de TVA iar în altele atît livrări impozabile cît şi scutite de TVA, modalitatea de trecere în cont a sumelor TVA aferente procurărilor utilizate pentru efectuarea livrărilor în cauză va fi următoarea:  1. În cazul în care într-o anumită perioadă contribuabilul înregistrează doar livrări impozabile sau doar livrări scutite de TVA modul de trecere în cont a TVA este prevăzut de art.102 alin.(1) şi respectiv alin.(2) din Codul fiscal, în dependenţă de regimul TVA aplicat la livrările efectuate.  2. Pe parcursul anului, în perioadele fiscale în care se înregistrează livrări mixte, determinarea sumelor TVA ce urmează a fi trecute în cont pe valorile materiale, serviciile procurate care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA se va efectua prin aplicarea proratei, conform modului stabilit în art.102 alin.(3) al Codului fiscal.  3. La perfectarea Declaraţiei privind TVA pentru ultima perioadă fiscală a anului, sumele TVA aferente valorilor materiale, serviciilor care sînt folosite pentru efectuarea livrărilor atît impozabile, cît şi scutite de TVA, procurate pe parcursul întregului an, se vor recalcula prin aplicarea proratei definitive care se determină în modul stabilit în art.102 alin.(3) al Codului fiscal şi se bazează pe indicatorii anuali ai livrărilor.  Diferenţa dintre suma TVA trecută în cont în perioadele fiscale precedente şi suma TVA determinată drept urmare a aplicării proratei definitive se reflectă în boxa 16 “Ajustarea TVA aferentă procurărilor” a declaraţiei pentru ultima perioadă fiscală a anului.

Order number 1011, from 13.10.2016

În cazul în care furnizorul mărfurilor, serviciilor, la apariția condițiilor stabilite la art.1181 a Codului fiscal, nu a înregistrat factura fiscală în Registrul general electronic a facturilor fiscale sau a înregistrat-o cu depășirea termenului stabilit la art.1181 alin.(1), cum poate cumpărătorul să-și păstreze dreptul la trecerea în cont a sumei TVA din factura fiscală?         Conform art.102 alin.(10) din Codul fiscal, în cazul în care furnizorul mărfurilor, serviciilor, la apariția condițiilor stabilite la art.1181 a Codului fiscal, nu a înregistrat factura fiscală în Registrul general electronic a facturilor fiscale sau a înregistrat-o cu depășirea termenului stabilit la art.1181 alin.(1), cumpărătorul (beneficiarul) va avea dreptul la trecerea în cont a sumei T.V.A. în condiţiile stabilite de prezentul articol, cu informarea organului fiscal, în modul şi în termenul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, despre nerespectarea de către furnizor a prevederilor art.1181.

Order number 128, from 14.03.2018

.

Agentul economic, subiect al impunerii cu TVA, este în drept să prezintă anexa nr.1 la Declarația privind TVA corectată pentru perioadele precedente pentru care nu a fost emisă o Decizie a organului fiscal de micșorare a sumei TVA destinată trecerii în cont?           Conform pct.3 din Ordinul IFPS nr.1388 din 20.08.2013, în cazul în care, pentru perioadele fiscale septembrie 2012 – august 2013, din trecerea în cont au fost excluse sume ale TVA din motivul neînregistrării facturilor fiscale în RGEFF sau înregistrării cu depăşirea termenului stabilit în art.1181 al Codului fiscal, în temeiul art.4 alin.(131) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului V din Codul fiscal nr.408-XV din 26.07.2001, dreptul la trecerea în cont se va realiza prin depunerea declaraţiei privind TVA corectate.

Dacă perioada fiscală a semnării facturii fiscale electronice pe suport de hârtie diferă de perioada fiscală în care aceasta a fost semnată în formă electronică în ce perioadă survine dreptul la deducerea TVA la cumpărător?
      În conformitate cu pct.30 din Ordinul IFPS nr.562 din 04.04.2014, pentru facturile/facturile fiscale generate în sistemul “e-Factura”, cu ciclul de viață integral electronic, ce presupune transmiterea în mod electronic a acestora pentru aplicarea semnăturii digitale de către “Cumpărător”, data primirii acestora de către “Cumpărător” o constituie data aplicării de către acesta a primei semnături digitale sau electronice de autentificare – moment ce determină și apariția dreptului la deducerea TVA aferente facturii fiscale în conformitate cu art.102 alin.(10) din Codul fiscal.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Dacă perioada fiscală a semnării facturii fiscale electronice pe suport de hîrtie diferă de perioada fiscală în care aceasta a fost semnată în formă electronică în ce perioadă survine dreptul la trecerea în cont a TVA la cumpărător?           În conformitate cu pct.30 din Ordinul IFPS nr.562 din 04.04.2014, pentru facturile/facturile fiscale generate în sistemul “e-Factura”, cu ciclul de viaţă integral electronic, ce presupune transmiterea în mod electronic a acestora pentru aplicarea semnăturii digitale de către “Cumpărător”, data primirii acestora de către “Cumpărător” o constituie data aplicării de către acesta a primei semnături digitale sau electronice de autentificare – moment ce determină şi apariţia dreptului la trecere în cont a TVA aferente facturii fiscale în conformitate cu art.102 alin.(6) din Codul fiscal.

Order number 82, from 06.02.2020

Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.          

Astfel, potrivit prevederilor art.102 alin.(10) lit. a) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

 Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitate furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.   Astfel, potrivit prevederilor art.102 alin.(10) lit. a) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA.  Dacă, după vânzarea valorilor materiale gajate de către creditorul gajist sau de către persoana desemnată de acesta, debitorul gajist nu emite factura fiscală în termen de 15 zile de la vânzare, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, în baza ordinului de plată privind achitarea valorii, inclusiv TVA pentru valorile materiale gajate, conform prevederilor art.102 alin.(11) din Codul fiscal.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 234, from 18.05.2020

Conform art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.  Se permite deducerea sumei TVA la mărfurile, serviciile importate, procurate de către subiecții impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător numai în cazul achitării TVA la buget pentru mărfurile, serviciile menționate în conformitate cu art.115.  Astfel, potrivit prevederilor art.102 alin.(10) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea a TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune:  a) de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată T.V.A., sau  b) de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate;   c) de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.  Dacă, după vânzarea valorilor materiale gajate de către creditorul gajist sau de către persoana desemnată de acesta, debitorul gajist nu emite factura fiscală în termen de 15 zile de la vânzare, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, în baza ordinului de plată privind achitarea valorii, inclusiv TVA pentru valorile materiale gajate, potrivit prevederilor art.102 alin.(11) din Codul fiscal.    Totodată conform art.102 alin.(14) din Codul fiscal, livrarea în privința căreia se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe mărfurile, serviciile procurate trebuie să fie efectuată subiectului impozabil de către furnizorul care a eliberat factura fiscală (eliberată în modul stabilit de Ministerul Finanțelor sau imprimată cu aplicarea seriei și numărului atribuit de Serviciul Fiscal de Stat subiectului care își exercită dreptul la imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale).  Astfel, ținând cont de cele menționate mai sus, agentul economic în baza raportului de evaluare a bunurilor la transmiterea mărfii sechestrate și în lipsa facturii fiscale nu poate beneficia de dreptul la deducerea TVA.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 205, from 09.04.2021

Conform pct.39 spct.2) din Standardul Național de Contabilitate „Capital propriu și datorii” aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 6 august 2013, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014, decontarea datoriilor se efectuează la privarea creditorului de drepturile sale, inclusiv la expirarea termenului de prescripție a datoriilor.
Potrivit art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.
Prevederile art.101 alin.(7) din Codul fiscal, stabilesc că persoanele juridice și fizice care importă mărfuri pentru desfășurarea activității de întreprinzător achită TVA până la sau în momentul prezentării declarației vamale, adică până la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Totodată, conform art.102 alin.(10) lit. b) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.
Astfel, în cazul în care cumpărătorul a achitat suma TVA aferentă valorii mărfurilor importate pentru care termenul de prescripție a datoriei dată de furnizor a expirat, acesta are dreptul la deducerea sumei TVA achitată dacă dispune de documentul eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.

        Conform pct.39 spct.2) din Standardul Național de Contabilitate „Capital propriu și datorii” aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 6 august 2013, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014, decontarea datoriilor se efectuează la privarea creditorului de drepturile sale, inclusiv la expirarea termenului de prescripție a datoriilor.         Potrivit art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea a sumei TVA achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         Prevederile art.101 alin.(7) din Codul fiscal, stabilesc că persoanele juridice și fizice care importă mărfuri pentru desfășurarea activității de întreprinzător achită TVA până la sau în momentul prezentării declarației vamale, adică până la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.         Totodată, conform art.102 alin.(10) lit. b) și c) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate sau de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.         Astfel, în cazul în care cumpărătorul a achitat suma TVA aferentă valorii mărfurilor importate pentru care termenul de prescripție a datoriei dată de furnizor a expirat, acesta are dreptul la deducerea sumei TVA achitată dacă dispune de documentul eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate.         [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Are oare cumpărătorul dreptul la trecerea în cont a TVA aferentă importului de marfă pentru care termenul de prescripţie a datoriei faţă de furnizor a expirat?           Conform pct.39 spct.2) din Standardul Naţional de Contabilitate „Capital propriu şi datorii” aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.118 din 6 august 2013, în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2014, decontarea datoriilor se efectuează la privarea creditorului de drepturile sale, inclusiv la expirarea termenului de prescriptie a datoriilor.   Potrivit art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.   Prevederile art.101 alin.(7) din Codul fiscal, stabilesc că persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător achită T.V.A. pînă la sau în momentul prezentării declaraţiei vamale, adică pînă la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.   Totodată, conform art.102 alin.(6) lit.b) şi c) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate sau de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.   Astfel, în cazul în care cumpărătorul a achitat suma TVA aferentă valorii mărfurilor importate pentru care termenul de prescripţie a datoriei daţă de furnizor a expirat, acesta are dreptul la trecerea în cont a sumei TVA achitată dacă dispune de documentul eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate.

Order number 402, from 03.08.2020

Conform art.102 alin. (10) lit. b) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autoritățile vamale, care confirmă achitarea TVA la mărfurile importate. Astfel, potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) pct. 29) din Codul fiscal, mijloacele fixe care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă nu pot fi înstrăinate, transmise în folosință sau posesie (exceptând locațiunea bunurilor imobile), atât integral, cît şi părţile componente ale acestora, pe parcursul a 3 ani de la data validării declaraţiei vamale respective sau eliberării facturii fiscale, cu excepţia cazului în care aceste mijloace fixe sînt exportate, dacă anterior au fost importate şi nu au suferit modificări în afara amortizării normale. În cazul în care aceste mijloace fixe se înstrăinează, se transmit în folosinţă sau posesie, atît integral, cît şi părţile componente ale acestora, pînă la expirarea a 3 ani, TVA se calculează şi se achită de către persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix, pornind de la valoarea indicată în factura fiscală eliberată în momentul beneficierii de facilitatea fiscală respectivă, în cazul livrării de mijloace fixe, sau de la valoarea în vamă la momentul depunerii declaraţiei vamale, în cazul importului acestora. Persoana juridică în al cărei capital statutar (social) a fost introdus mijlocul fix nu are dreptul la deducerea sumei TVA, achitată pentru mijlocul fix înstrăinat, și este obligată să prezinte declarația privind TVA. [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

Are oare importatorul dreptul la trecere în cont a TVA aferentă activelor materiale importate cu scutire în scopul introducerii acestora în capitalul statutar(social) al acestuia, în cazul în care pentru activele materiale respective au fost stabilite drepturi de import şi achitat TVA din motivul comercializării acestora pînă la expirarea termenului de 3 ani?          Conform art.102 alin.(6) lit.b) şi c) din Codul fiscal, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de documentul, eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate sau de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.   Astfel, în cazul în care cumpărătorul a achitat suma TVA aferentă valorii activelor materiale importate cu scutire pentru care ulterior au fost calculate sume TVA, acesta are dreptul la trecerea în cont a sumei TVA achitată dacă dispune de documentul eliberat de autorităţile vamale, care confirmă achitarea T.V.A. la mărfurile importate.

Order number 251, from 03.06.2022

În conformitate cu prevederile Legii privind deșeurile nr.209 din 29 iulie 2016, deșeu reprezintă orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă sau are intenția ori obligația să îl arunce.
De asemenea, potrivit pct. 7 din Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinului Ministrului Finanțelor nr.60 din 29 mai 2012, perisabilitatea naturală reprezintă pierderi de bunuri în limita normelor stabilite de legislație şi de conducătorul entității.
În conformitate cu art.102 alin.(1) CF, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.
Concomitent, potrivit alin.(8) al aceluiași articol, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deșeuri și perisabilități naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum și pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.  
Reieșind din cele expuse, în condițiile acțiunii articolelor menționate din Codul fiscal, dacă mărfurile (produsele) procurate care își pierd calitățile de consum, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA aferentă cantității ce nu depășește limitele aprobate de către conducătorul întreprinderii.
 (Temei: scrisoarea explicativă a Ministerului Finanțelor nr.15/1-06/269 din 01.11.2021)

Potrivit prevederilor art.24 alin.(13) din Codul fiscal nr.1163-ХШ din 24.04.1997, deducerea reziduurilor, deșeurilor și perisabilității naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor.         

Totodată, în condițiile art.1 și art.10 alin.(3) din Legea privind deșeurile de producție și menajere nr.1347 din 09.10.1997, Ordinului MF nr.60 din 29.05.2012 și pct.6 din Ordinul MF nr.118 din 06.08.2013, piesele de schimb nu pot fi calificate în procesul de producție drept deșeuri, rebuturi sau perisabilitate naturală în scopul aplicării art.24 alin.(13) din Codul fiscal, deoarece acestea reprezintă materiale consumabile utilizate în procesul de producție și/sau de prestări servicii şi pierderile aferent acestora urmează a fi incluse în cheltuielile agentului economic conform principiilor general stabilite.         

Conform art.102 alin.(8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deșeuri și perisabilități naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum și pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.         

Astfel, prevederile art.102 alin.(8) din Codul fiscal nu reglementează expres referința la valorile materiale sub formă de deșeuri, rebuturi sau perisabilitate naturală și, respectiv, prevederile în cauză pot fi aplicate pentru valorile materiale sub formă de materiale consumabile utilizate în procesul de producție și/sau de prestări servicii.  

Ținând cont de cele expuse și dat fiind faptul că, pierderile de stocuri constituie pierderi de producție, în contextul prevederilor art.102 alin.(8) din Codul fiscal, suma TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale (piesele de schimb) utilizate doar în procesul de producție și care au constituit pierderi în limitele normative stabilite urmează a fi dedusă, iar cea aferentă valorilor materiale care au constituit pierderi supranormativ, fiind considerate ca și bunuri neutilizate în activitatea de întreprinzător, se raportează la consumurile sau cheltuielile perioadei.         

Suplimentar, în cazul lipsei valorilor materiale care nu constituie pierderi de producție înregistrate în procesul de fabricație a produselor, suma TVA aferentă procurărilor valorilor materiale respective, dedusă în conformitate cu prevederile art.102 alin.(l) din Codul fiscal, se raportează integral la cheltuielile perioadei.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

        Potrivit prevederilor art.24 alin.(13) din Codul fiscal nr.1163-ХШ din 24.04.1997, deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilităţii naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor.          Totodată, în condițiile art.1 și art.10 alin.(3) din Legea privind deșeurile de producție și menajere nr.1347 din 09.10.1997, Ordinului MF nr.60 din 29.05.2012 și pct.6 din Ordinul MF nr.118 din 06.08.2013, piesele de schimb nu pot fi calificate în procesul de producţie drept deşeuri, rebuturi sau perisabilitate naturală în scopul aplicării art.24 alin.(13) din Codul fiscal, deoarece acestea reprezintă materiale consumabile utilizate în procesul de producţie şi/sau de prestări servicii şi pierderile aferent acestora urmează a fi incluse în cheltuielile agentului economic conform principiilor general stabilite.          Concomitent, conform art.102 alin.(4) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, pe valorile materiale procurate care în procesul activităţii de întreprinzător au fost sustrase sau au constituit pierderi supranormativ conform legislaţiei, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă uzurii a mijloacelor fixe casate, nu se trece în cont şi se raportează la cheltuielile perioadei.          Astfel, prevederile art.102 alin.(4) din Codul fiscal nu reglementează expres referinţă la valorile materiale sub formă de deşeuri, rebuturi sau perisabilitate naturală şi respectiv prevederile în cauză pot fi aplicate pentru valorile materiale sub formă de materiale consumabile utilizate în procesul de producţie şi/sau de prestări servicii.          Reieşind din cele expuse şi dat fiind faptul că, pierderile de stocuri constituie pierderi de producţie, în contextul prevederilor art.102 alin.(4) din Codul fiscal, suma TVA achitată sau ce urmează a fi achitată pe valorile materiale (piesele de schimb) utilizate doar în procesul de producţie şi care au constituit pierderi în limitele normative stabilite urmează a fi trecută în cont, iar cea aferentă valorilor materiale care au constituit pierderi supranormativ, fiind considerate ca şi bunuri neutilizate în activitatea de întreprinzător, se raportează la cheltuielile perioadei.         Suplimentar, în cazul lipsei valorilor materiale care nu constituie pierderi de producţie înregistrate în procesul de fabricaţie a produselor, suma TVA aferentă procurărilor valorilor materiale respective, trecută în cont în conformitate cu prevederile art.102 alin.(l) din Codul fiscal, se raportează integral la cheltuielile perioadei.          Temei:(Explicațiile oferite de către Ministerul Finanțelor prin scrisoarea nr.14/4-06/401 din 29.12.2015)

Order number 205, from 09.04.2021

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (5) din Codul fiscal, deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA în conformitate cu art.95 alin.(2) lit. c), d), f), g) şi h) se efectuează similar livrărilor impozabile.    

Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA în conformitate cu art.95 alin.(2) lit. a) și b) nu se deduce și se raportează la costuri sau la cheltuieli.

     Potrivit prevederilor art. 102 alin. (5) din Codul fiscal, deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA în conformitate cu art.95 alin.(2) lit. c), d), f) şi g) se efectuează similar livrărilor impozabile.      Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA în conformitate cu art.95 alin.(2) lit. a) și b) nu se deduce și se raportează la costuri sau la cheltuieli.      [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificare unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

 Se permite deducerea sumei TVA achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA? Potrivit prevederilor art. 102 alin. (5) din Codul fiscal, deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA în conformitate cu art.95 alin.(2) lit. c) și d) se efectuează similar livrărilor impozabile.  Suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt folosite pentru efectuarea livrărilor ce nu constituie obiecte impozabile cu TVA în conformitate cu art.95 alin.(2) lit. a) și b) nu se deduce și se raportează la costuri sau la cheltuieli.  [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Order number 193, from 22.02.2017

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (6) din Codul fiscal, sumele TVA deduse de subiectul impozabil pe mărfurile, serviciile procurate se exclud din deducere și se raportează la costuri sau la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfășurării activității de întreprinzător din impozabil în scutit de TVA fără drept de deducere sau în cazul schimbării destinației utilizării mărfurilor pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere în locul livrărilor impozabile.         

Din deducere se exclud sumele TVA în mărimea atribuită anterior la deducere pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru mijloacele fixe și imobilizările necorporale supuse amortizării – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.         

Sumele TVA care se exclud din deducere în conformitate cu prezentul alineat se raportează la costuri sau la cheltuieli. Raportarea sumelor TVA la costuri sau la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal se efectuează în perioada fiscală în care a avut loc modificarea regimului fiscal din livrare impozabilă în livrare scutită de TVA fără drept de deducere.         

Raportarea sumelor TVA la costuri sau la cheltuieli în cazul schimbării destinației utilizării mărfurilor se efectuează la momentul utilizării mărfurilor în calitate de materie primă, materiale sau mijloc fix pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere în locul livrărilor impozabile.        

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se păstrează oare dreptul la trecerea în cont a sumei TVA subiectului impozabil pe valorile materiale, serviciile procurate în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întrepinzător din impozabil în scutit de TVA?          Potrivit prevederilor art. 102 alin. (32) din Codul fiscal, sumele TVA trecute în cont de subiectul impozabil pe mărfurile, serviciile procurate se exclud din trecerea în cont şi se raportează la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din impozabil în scutit de TVA.   Din trecerea în cont se exclud sumele TVA în mărimea atribuită anterior la trecerea în cont pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru activele materiale şi nemateriale supuse uzurii – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.   Sumele TVA care se exclud din trecerea în cont în conformitate cu alineatul respective nu se includ în costul mărfurilor, serviciilor, inclusiv al activelor materiale şi nemateriale supuse uzurii, ci se raportează la cheltuieli.  Raportarea sumelor TVA la cheltuieli se efectuează în perioada fiscală imediat următoare celei în care a fost modificat regimul fiscal.  [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.281 din 16.12.2016 (publicată în Monitorul Oficial nr.472-477/947 din 27.12.2016), în vigoare de la data 01.01.2017].

Order number 360, from 20.08.2019

Conform art.102 alin. (6) din Codul fiscal, sumele T.V.A. deduse de subiectul impozabil pe mărfurile, serviciile procurate se exclud din deducere şi se raportează la costuri sau la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din impozabil în scutit de T.V.A. fără drept de deducere.          

Din deducere se exclud sumele T.V.A. în mărimea atribuită anterior la deducere pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru mijloacele fixe şi imobilizările necorporale supuse amortizării – în mărimea sumei T.V.A. aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.          

Sumele T.V.A. care se exclud din deducere în conformitate cu prezentul alineat se raportează la costuri sau la cheltuieli.          

Raportarea sumelor T.V.A. la costuri sau la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal se efectuează în perioada fiscală în care a avut loc modificarea regimului fiscal din livrare impozabilă în livrare scutită de T.V.A. fără drept de deducere.

Cînd are loc ajustarea sumelor TVA pentru valorile materiale procurate atribuite anterior la trecerea în cont, pentru stocurile de mărfuri ramase în cazul în care conform legislației a fost modificat regimul fiscal din impozabil în scutit?   Conform art.102 alin. (32) din Codul fiscal, sumele TVA trecute în cont de subiectul impozabil pe mărfurile, serviciile procurate se exclud din trecerea în cont şi se raportează la cheltuieli în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din impozabil în scutit de TVA.  Din trecerea în cont se exclud sumele TVA în mărimea atribuită anterior la trecerea în cont pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru activele materiale şi nemateriale supuse uzurii – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.  Sumele TVA care se exclud din trecerea în cont în conformitate cu prezentul alineat nu se includ în costul mărfurilor, serviciilor, inclusiv al activelor materiale şi nemateriale supuse uzurii, ci se raportează la cheltuieli.   Raportarea sumelor TVA la cheltuieli se efectuează în perioada fiscală imediat următoare celei în care a fost modificat regimul fiscal.  Astfel, în cazul în care conform legislației, a fost modificat regimul fiscal din impozabil în scutit, ajustarea sumelor TVA atribuite anterior la trecerea în cont pentru stocurile de mărfuri ramase se efectuează în perioada fiscală imediat următoare celei în care a fost modificat regimul fiscal.

Order number 360, from 20.08.2019

Conform art.102 alin.(7) din Codul fiscal, sumele TVA raportate la costuri sau la cheltuieli pe mărfurile, serviciile procurate se deduc în cazul modificării regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfășurării activității de întreprinzător din scutit de TVA fără drept de deducere în impozabil.          

Se deduc sumele TVA în mărimea atribuită anterior la costuri sau la cheltuieli pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru mijloacele fixe și imobilizările necorporale supuse amortizării – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.          

Deducerea sumelor TVA în cazul modificării regimului fiscal se efectuează în perioada fiscală în care a avut loc modificarea regimului fiscal din livrare scutită de TVA fără drept de deducere în livrare impozabilă.

        Cînd are loc ajustarea sumelor TVA pentru valorile materiale procurate raportată anterior la costuri sau la cheltuieli, pentru stocurile de mărfuri ramase în cazul în care conform legislației a fost modificat regimul fiscal din scutit în impozabil?           Conform art.102 alin.(33) din Codul fiscal, sumele TVA raportate la costuri sau la cheltuieli pe mărfurile, serviciile procurate se trec în cont la modificarea regimului fiscal pentru livrarea mărfurilor, serviciilor în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător din scutit de T.V.A. în impozabil.  Se trec în cont sumele TVA în mărimea atribuită anterior la costuri sau la cheltuieli pentru stocurile de mărfuri rămase, iar pentru activele materiale şi nemateriale supuse uzurii – în mărimea sumei TVA aferente valorii contabile, fără a lua în considerare valoarea reevaluată.  Trecerea în cont a sumelor TVA se efectuează în perioada fiscală imediat următoare celei în care a fost modificat regimul fiscal.  Astfel, în cazul în care conform legislației, a fost modificat regimul fiscal din scutit în impozabil, ajustarea sumelor TVA în mărimea raportată anterior la costuri sau la cheltuieli pentru stocurile de mărfuri ramase se efectuează în perioada fiscală imediat următoare celei în care a fost modificat regimul fiscal.

Order number 147, from 18.03.2021

 

În ce perioadă fiscală cumpărătorul are dreptul la trecerea în cont a sumelor TVA pentru energie electrică, energie termică, gaz natural, servicii de telefonie, servicii comunale?          În conformitate cu art.102 alin.(61) din Codul fiscal, în cazul în care factura fiscală pentru servicii a căror livrare se realizează regulat, pe o perioadă de 6 luni calendaristice consecutive, precum şi pentru energie electrică, energie termică, gaz natural, servicii de telefonie, servicii comunale, este primită de către cumpărător pînă la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea documentată prin factura fiscală respectivă, subiectul impozabil are dreptul la trecerea în cont a sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată pentru serviciile, mărfurile menţionate utilizate la efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător în luna în care a avut loc livrarea acestora.  Astfel, dacă factura fiscală este primită pînă la data de 10 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea, atunci suma TVA inclusă în factură poate fi trecută în cont în perioada în care a avut loc livrarea. Spre exemplu, dacă factura fiscală se eliberează pentru livrarea efectuată pe 30 ianuarie şi este primită de cumpărător pe data de 8 februarie, atunci contribuabilul are dreptul la trecerea în cont a sumelor TVA pentru luna ianuarie.   În cazul în care, factura fiscală este primită după data de 10 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea, atunci sumele TVA indicate în factura respectivă vor fi trecute în cont în luna în care a fost primită factura. Spre exemplu, dacă factura fiscală se eliberează pentru livrarea efectuată pe 30 ianuarie şi este primită de cumpărător pe 17 februarie, atunci dreptul la trecere în cont a sumelor TVA contribuabil îl are în luna februarie.

Order number 128, from 14.03.2018

În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător. Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul și/sau livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistență tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizațiile internaționale și țările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte și proiectelor de asistență investițională, finanțate din contul împrumuturilor și granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanție de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaționale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), precum și din contul granturilor acordate instituțiilor finanțate de la buget, se scutesc de TVA cu drept de deducere.         

Totodată, conform explicațiilor oferite de către Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova prin scrisoarea CEB nr.486 din 23 septembrie 2016, dacă în baza acordurilor/tratatelor corespunzătoare este stabilită expres condiția contribuției beneficiarului cu sursele sale proprii sau credite, etc., în scopul realizării proiectului de asistență tehnică sau investițională inclus în lista proiectelor de asistență tehnică și investițională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, scutirea de TVA cu drept de deducere se va aplica pentru valoarea totală a livrărilor de mărfuri și servicii destinate realizării proiectelor menționate.         Astfel, la livrarea de mărfuri, servicii efectuată în cadrul unui proiect de asistență tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare, scutirea de TVA cu drept de deducere se va aplica pentru valoarea totală a livrărilor de mărfuri și servicii destinate realizării acestor proiecte.        

Prin urmare, suma TVA aferentă procurărilor de mărfuri, servicii utilizate la efectuarea livrărilor scutite de TVA cu drept de deducere, se permite la deducerea, dacă acestea sunt folosite nemijlocit în procesul desfășurării activității de întreprinzător, indiferent din ce surse este achitată.         

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018].

Se va permite trecerea în cont a TVA aferentă procurărilor în cadrul realizării unui proiect de asistenţă tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova, care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare?          În conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) din Codul fiscal, se permite trecerea în cont a TVA aferente procurărilor pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.    Potrivit prevederilor art.104 lit. c1) din Codul fiscal, importul şi/sau livrarea pe teritoriul ţării a mărfurilor, serviciilor destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte şi proiectelor de asistenţă investiţională, finanţate din contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanţie de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), precum şi din contul granturilor acordate instituţiilor finanţate de la buget, se impozitează la cota zero a TVA.   Totodată, conform explicaţiilor oferite de către Comisia economie, buget şi finanţe a Parlamentului Republicii Moldova prin scrisoarea CEB nr.486 din 23 septembrie 2016, dacă în baza acordurilor/tratatelor corespunzătoare este stabilită expres condiția contribuției beneficiarului cu sursele sale proprii sau credite, etc., în scopul realizării proiectului de asistență tehnică sau investițională inclus în lista proiectelor de asistență tehnică și investițională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.246 din 8 aprilie 2010, cota zero a TVA se va aplica pentru valoarea totală a livrărilor de mărfuri și servicii destinate realizării proiectelor menționate.   Astfel, la livrarea de mărfuri, servicii efectuată în cadrul unui proiect de asistenţă tehnică sau investițional (grant), derulat pe teritoriul Republicii Moldova care parțial este finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial din alte mijloace financiare, cota zero a TVA se va aplica pentru valoarea totală a livrărilor de mărfuri și servicii destinate realizării acestor proiecte.   Reieşind din prevederile art.93 pct.(6), art.96 lit. c) şi art.104 din Codul fiscal, livrările impozitate la cota „zero” se califică drept livrări impozabile cu TVA.   Prin urmare, suma TVA aferentă procurărilor de mărfuri, servicii utilizate la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA la cota „zero”, se permite a fi trecută în cont, dacă acestea sunt folosite nemijlocit în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, indiferent din ce surse este achitată.

Order number 402, from 03.08.2020

Conform art.102 alin.(4) din Codul fiscal mărimea deducerii sumei TVA se determină lunar prin aplicarea proratei față de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum şi celor scutite de TVA fără drept de deducere. Prorata lunară se aproximează, conform regulilor matematice, pînă la două semne după virgulă şi se determină prin aplicarea următorului raport: a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepția avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză; b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) şi a livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere, cu excepția avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză. Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus în baza indicatorilor anuali ai livrărilor și se aproximează, conform regulilor matematice până la două semne după virgulă. Spre exemplu, în cazul în care rezultatul proratei este egal cu 0,936..., atunci această cifră se aproximează pînă la 0,94.  

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

Cum se aproximează marimea proratei, dacă rezultatul ei se află în dispazonul 0,95...- 0,99…?  Conform art.102 alin.(4) din Codul fiscal mărimea deducerii sumei TVA se determină lunar prin aplicarea proratei faţă de suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care sunt utilizate pentru efectuarea livrărilor impozabile, precum şi celor scutite de TVA fără drept de deducere. Prorata lunară se aproximează, conform regulilor matematice, pînă la un semn după virgulă şi se determină prin aplicarea următorului raport:   a) la numărător se indică valoarea livrărilor impozabile (fără TVA), cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză;   b) la numitor se indică valoarea totală a livrărilor impozabile (fără TVA) şi a livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere, cu excepţia avansurilor primite, pentru a căror efectuare se utilizează valorile materiale, serviciile în cauză.  Prorata definitivă se determină în modul descris mai sus în baza indicatorilor anuali ai livrărilor și se aproximează, conform regulilor matematice.  Prin urmare, în cazul în care prorata lunară este în diapazonul 0,95...- 0,99... această cifră se aproximează pînă la mărimea de 1,0.

Order number 231, from 04.05.2018

Conform art.102 alin.(6) din Codul fiscal, raportarea sumelor TVA la costuri sau la cheltuieli, în cazul schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor se efectuează la momentul utilizării mărfurilor în calitate de materie primă, materiale sau mijloc fix pentru efectuarea livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere în locul livrărilor impozabile.   

În același sens, conform art. 102 alin. (7) din Codul fiscal, deducerea sumelor TVA, în cazul schimbării destinaţiei utilizării mărfurilor, se efectuează la momentul utilizării mărfurilor în calitate de materie primă, materiale sau mijloc fix pentru efectuarea livrărilor impozabile în locul livrărilor scutite de TVA fără drept de deducere. 

Potrivit art. 93 p.2) din Codul fiscal, marfă reprezintă rezultat al muncii sub formă de articole, mărfuri de larg consum şi produse cu destinaţie tehnico-economică, clădiri, construcţii şi alte bunuri imobiliare.         

Astfel, schimbarea destinației utilizării mărfurilor din livrare impozabilă în livrare scutită de TVA fără drept de deducere și invers, determină necesitatea excluderii de la deducere sau, după caz, necesitatea deducerii TVA, care se efectuează la momentul utilizării mărfurilor, destinația cărora se modifică, în calitate de materie primă, materiale sau mijloc fix.          

Pentru mărfurile, destinația cărora se modifică fără utilizarea lor în calitate de materie primă, materiale sau mijloace fixe, excluderea de la deducere a TVA sau deducerea acesteia se efectuează la momentul efectuării livrării lor, în conformitate cu prevederile art.102 alin.(1) și alin.(2) din Codul fiscal, care stabilesc dreptul la deducerea sumei TVA sau obligația de atribuire la costuri sau la cheltuieli a sumei TVA aferente procurărilor destinate efectuării livrărilor corespunzătoare.

Order number 379, from 13.07.2018

     Potrivit prevederilor alineatelor (1), (10), (14) ale art.102 din Codul fiscal, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) dacă acestea sunt destinate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător și dacă ei dispun de factura fiscală.
     Totodată, în conformitate cu art.117 alin.(1) din Codul fiscal, factura fiscală se va elibera la momentul apariţiei obligaţiei fiscale stabilit prin art.108, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul fiscal.
     Pornind de la prevederile art.108 alin.(8) din Codul fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2018, procurarea serviciilor în cadrul contractului de antrepriză în construcții este documentată prin întocmirea actelor care confirmă acordarea de facto a serviciilor cu eliberarea concomitentă a facturii fiscale de către furnizor.
     Totodată, la încasarea plății în avans factura fiscală se eliberează doar în cazurile stipulate în art.117¹ alin.(9) din Codul fiscal.
     Astfel, în cadrul contractului de antrepriză în construcții deducerea sumei TVA se va realiza în baza facturii fiscale eliberate conform art.117 alin.(1) și art.108 alin.(8) din Codul fiscal.

Order number 542, from 12.10.2018

Potrivit prevederilor art. 102 alin.(8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sunt folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deșeuri și perisabilități naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum și pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.         

În conformitate cu prevederile art. 102 alin.(l) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecților impozabili, înregistrați în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfășurării activității de întreprinzător.         

Astfel, obligația de ajustare a TVA la casarea mijloacelor fixe procurate survine în condiția în care anterior a avut loc atribuirea la deducere a TVA în baza art.102 alin.(l) din Codul fiscal.

Order number 234, from 28.05.2019

În conformitate cu pct.6 subpct.2) din SNC “Stocuri”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118 din 6 august 2013 privind aprobarea Standardelor Naţionale de Contabilitate, anvelopele şi acumulatoarele procurate separat de mijloacele de transport reprezintă materiale consumabile utilizate în procesul de producție și/sau de prestări servicii.           

Concomitent, conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr.87 din 23 decembrie 2004 cu privire la modul de contabilizare a cheltuielilor aferente schimbului anvelopelor, acumulatoarelor la mijloacele de transport, aplicabile tuturor mijloacelor de transport utilizate în activitatea de întreprinzător indiferent de faptul dacă aceste mijloace sînt sau nu incluse în bilanţul întreprinderii, valoarea anvelopelor procurate separat de mijloacele de transport se va repartiza la consumuri şi/sau cheltuieli în conformitate cu kilometrajul parcurs efectiv, iar valoarea acumulatoarelor se va repartiza la consumuri şi/sau cheltuieli conform perioadei de funcţionare stabilită în documentaţia tehnică.           

Ținând cont de prevederile art.102 alin.(2) din Codul fiscal, sumele TVA aferente acumulatorului și anvelopelor cu care s-a echipat autoturismul destinat efectuării livrării scutite de TVA fără drept de deducere, nu se deduc și se raportează la costuri sau la cheltuieli.           

Totodată, în conformitate cu art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, procurate pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.           

Astfel, dacă autoturismul care a fost echipat cu anvelope și acumulator, procurate separat, a fost utilizat pentru efectuarea livrărilor impozabile cu TVA, subiectul impozabil își poate exercita dreptul la trecerea în cont a TVA aferentă lor.          

Totodată, la înstrăinarea autoturismului scutit de TVA fără drept de deducere care este echipat cu anvelope și acumulator procurate separat, dat fiind faptul că la momentul înstrăinării o parte din costul anvelopelor, acumulatoarelor instalate pe autoturismul folosit în activitatea de întreprinzător a fost repartizată la consumuri şi/sau cheltuieli, în condițiile acțiunii prevederilor art.102 alin.(6) din Codul fiscal, la momentul vânzării autoturismului se va exclude de la deducere TVA aferentă mărimii valorii neamortizate a anvelopelor, acumulatoarelor.

Order number 271, from 19.06.2019

Potrivit art.102 alin.(1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.           

Totodată, în condițiile prevederilor alin.(8) al aceluiași articol, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, nu se deduce şi se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.           

Reieșind din cele expuse, dacă cheltuielile aferente procurărilor legate de amenajarea teritoriului sînt determinate în scopul asigurării activității de întreprinzător, sumele TVA aferente acestor procurări, se vor deduce în condițiile stabilite la art.102 din Codul fiscal.

Order number 605, from 26.12.2019

Potrivit prevederilor art.102 alin.(10) din Codul fiscal , subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate dacă dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pentru care a fost achitată ori urmează a fi achitată T.V.A. 

Astfel, subiectul impozabil cumpărător își poate exercita dreptul la deducerea TVA în perioada în care a primit factura fiscală de la furnizor pe faptul procurării bunului imobil.

Order number 402, from 03.08.2020

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

 Cînd apare dreptul la deducerea sumei TVA pentru serviciile importate în cazul în care importul a avut loc mai înainte de achitarea TVA aferentă acеstora?  Potrivit art.102 alin. (1) din Codul fiscal, pentru serviciile importate, procurate de către subiecţii impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, deducerea sumei TVA se permite pentru sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate la buget.   Totodată, conform art.109 alin.(2) din Codul fiscal, la serviciile importate, termenul obligaţiei fiscale şi data achitării TVA se consideră nu mai târziu de data depunerii declaraţiei privind TVA pentru perioada fiscală în care a avut loc importul serviciilor sau achitarea acestora, în funcţie de ce are loc mai înainte.  De asemenea, potrivit alin. (10) lit.c) din articolul 102 al Codului fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe serviciile procurate dacă dispune de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.   Prin urmare, dacă achitarea TVA pentru importul serviciilor are loc nu mai târziu de data stabilită pentru depunerea declaraţiei privind TVA pentru perioada în care a avut loc importul serviciilor, dreptul la deducerea sumei TVA se realizează în perioada fiscală în care a avut loc importul serviciilor, cu condiția dispunerii de documentul confirmativ privind achitarea TVA.

Order number 402, from 03.08.2020

[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60 din 23.04.2020]

 Cînd apare dreptul la deducerea sumei TVA pentru serviciile importate în cazul în care achitarea TVA pentru acestea a avut loc mai înainte de efectuarea importului?Potrivit art.102 alin. (1) din Codul fiscal, pentru serviciile importate, procurate de către subiecţii impozabili pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător, deducerea sumei TVA se permite pentru sumele TVA achitate sau care urmează a fi achitate la buget.   Totodată, conform art.109 alin.(2) din Codul fiscal, la serviciile importate, termenul obligaţiei fiscale şi data achitării TVA se consideră nu mai târziu de data depunerii declaraţiei privind TVA pentru perioada fiscală în care a avut loc importul serviciilor sau achitarea acestora, în funcţie de ce are loc mai înainte.   De asemenea, potrivit alin. (10) lit.c) din articolul 102 al Codului fiscal, subiectul impozabil are dreptul la deducerea sumei TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe serviciile procurate dacă dispune de documentul care confirmă achitarea TVA pentru serviciile importate.   Prin urmare, dacă achitarea TVA a avut loc mai înainte de efectuarea importului, dreptul la deducerea sumei TVA se va realiza în perioada fiscală în care a avut loc achitarea.

Order number 339, from 03.07.2020

Potrivit art.102 alin.(1) din CF, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecților impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite deducerea sumei T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A., pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Astfel, în cazul în care destinația procurărilor constă în desfășurarea activității ce constă în efectuarea livrărilor impozabile, subiectul este în drept să deducă TVA aferentă procurărilor în cauză. Este de menționat, că excluderea de la deduceri a sumelor TVA, care au fost deduse la momentul procurării în conformitate cu art.102 alin.(1) din CF, se stabilește pentru cazurile expres specificate în art.102 din CF și anume: -în cazul necesității excluderii TVA de la deducere ca urmare a aplicării proratei definitive, în conformitate cu art.102 alin.(4) din CF; -în cazul modificării regimului fiscal și schimbării destinației din impozabile în scutite de TVA fără drept de deducere, în conformitate cu art.102 alin.(6) din CF; -în cazul în care valorile materiale, serviciile procurate nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, mărfurile procurate, în procesul activităţii de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deşeuri şi perisabilităţi naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, în conformitate cu art.102 alin.(8) din CF. Astfel, în condițiile păstrării destinației inițiale a procurărilor, TVA aferentă cărora a fost dedusă în conformitate cu art.102 alin.(1) din CF, excluderea de la deducere a TVA se stabilește doar în cazurile expuse mai sus. Prin urmare, se păstrează dreptul la deducere a sumelor TVA pe procurările care au fost utilizate în activitatea de întreprinzător conform destinației inițiale a acestora la momentul procurării, pentru procurările aferente însămînțării inițiale, chiar dacă în rezultat nu au fost primite mărfuri pasibile livrării.

Order number 69, from 11.02.2021

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (10) lit.a) din Codul fiscal, subiectul impozabil va avea dreptul la deducerea TVA achitate sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate când va dispune de factura fiscală la valorile materiale, serviciile procurate pe care a fost achitată ori urmează a fi achitată TVA. Totodată, ținând cont de prevederile art. 118 alin. (3) din Codul fiscal, facturile fiscale pe valorile materiale, serviciile procurate se înregistrează în registru în ordinea primirii acestora. Potrivit prevederilor pct.1 al Modului de completare a declaraţiei privind TVA, aprobat prin Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.1164/2012, declaraţia privind TVA se întocmește pe un formular oficial, aprobat conform anexei nr.1 la ordinul menţionat, în baza datelor reflectate în Registrele de evidenţă a livrărilor şi procurărilor. Reieşind din cele specificate supra, dreptul la deducerea TVA în baza facturilor fiscale eliberate prin intermediul SIA ,,e-Factura” prin ciclul lung, se realizează din momentul primirii acestora în compartimentul ,,Pentru acceptare” în interfaţa Cumpărătorului.

Order number 98, from 25.02.2021

     Potrivit art.102 alin. (81) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pentru mărfurile procurate, precum şi pentru mărfurile, serviciile procurate care au fost utilizate la fabricarea mărfurilor care în procesul activităţii de întreprinzător au fost distruse ca urmare a calamităţilor naturale se deduce în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate şi confirmate.    

     Demonstrarea și confirmarea acestor situații se va efectua prin actul emis de o autoritate/instituție publică (de exemplu: act de constatare emis de către Comisiile pentru situații excepționale).   

       Prin urmare, luînd în considerație prevederile stabilite în alineatul menționat din Codul fiscal, dreptul la deducerea sumelor TVA achitate sau care urmează a fi achitate, este condiționat de faptul demonstrării și confirmării distrugerii ca urmare a calamităților naturale a mărfurilor procurate, utilizate în cadrul activității de întreprinzător, în scopul efectuării livrărilor impozabile de mărfuri/servicii.   

      Totodată, în baza prevederilor art.102 alin. (81) din Codul fiscal, dreptul la deducerea sumei TVA achitată sau care urmează a fi achitată pentru mărfurile, serviciile procurate în cadrul activităţii de întreprinzător nu este restricționat de destinația și scopul pentru care acestea au fost procurate – comercializarea sau fabricarea mărfurilor.     

Temei:(Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/3-13/69 din 15.02.2021)

Order number 392, from 09.07.2021

      Conform prevederilor art. 21¹ alin. (9) din Legea 231/2010 cu privire la comerțul interior, produsele alimentare care au fost achiziţionate cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative stipulate în contractele de livrare a produselor, dar care au devenit neconforme reglementărilor aplicabile în domeniul alimentar, inclusiv prin expirarea datei-limită de consum/datei durabilităţii minimale a acestora, nu pot fi returnate furnizorului. Comerciantul este obligat să lichideze (să distrugă) produsele alimentare neconforme reglementărilor aplicabile în domeniul alimentar.
     Potrivit articolului 102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
     În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (8) din Codul fiscal, suma TVA, achitată sau care urmează a fi achitată, pe valorile materiale, serviciile procurate care nu sînt folosite pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător, pe mărfurile procurate care, în procesul activităţii de întreprinzător, au fost sustrase sau au constituit deşeuri şi perisabilităţi naturale peste limitele lunare stabilite de conducător, precum şi pe valoarea care nu a fost supusă amortizării mijloacelor fixe casate, nu se deduce şi se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei.
     De asemenea, potrivit art.2 pct. 9 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, deșeu constituie orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă sau are intenția ori obligația să îl arunce.
    Astfel, în condițiile acțiunii art. 102 alin. (8) din Codul fiscal, dacă în urma desfășurării activității de întreprinzător, mărfurile (produsele) procurate pentru care data-limită de consum/data durabilităţii minimale a acestora a expirat, subiectul impozabil, are dreptul la deducerea sumei TVA aferentă cantității ce nu depășește limitele, aprobate de către conducătorul întreprinderii.”
    Temei:(Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr.15/2-13/206 din 14.06.2021)

Order number 570, from 10.11.2021

    În conformitate cu prevederile art.102 alin. (81) CF, suma T.V.A., achitată sau care urmează a fi achitată, pentru mărfurile procurate, precum şi pentru mărfurile, serviciile procurate care au fost utilizate la fabricarea mărfurilor care în procesul activităţii de întreprinzător au fost distruse ca urmare a calamităţilor naturale se deduce în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate şi confirmate.
    Conform art. 93 pct.2) CF, marfă, valori materiale, în sensul aplicării prevederilor titlului trei din Codul fiscal, sînt definite ca rezultat al muncii sub formă de articole, mărfuri de larg consum şi produse cu destinaţie tehnico-economică, clădiri, construcţii şi alte bunuri imobiliare.
    Prin urmare, luînd în considerație că utilajul cade sub incidența definiției de marfă/valori materiale,  în cazul distrugerii acestuia în urma calamităților naturale confirmate, suma TVA aferentă utilajului menționat nu urmează a fi exclusă de la deducere.

Order number 97, from 07.03.2022

Conform pct.2 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 4 din 1 martie 2022, prin derogare de la art.102 din Codul fiscal, se permite deducerea TVA aferente procurărilor utilizate pentru efectuarea donațiilor și livrărilor cu titlu gratuit neimpozabile cu TVA, în scopuri de plasament temporar, precum și pentru gestionarea fluxului refugiaților, cu excepția celor specificate în art.103 din Codul fiscal, către autoritățile publice, instituțiile publice sau organizațiile necomerciale specificate în art.52 din Codul fiscal conform listei aprobate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

news-events