Efectuarea decontărilor în numerar
Efectuarea decontărilor în numerar
Se vor aplica prevederile art. 7 din Legea 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar, numerarului eliberat spre decontare pentru cheltuielile operaționale și de gospodărire titularului de avans până la data de 01.01.2025?
Se vor aplica limitele de achitare în numerar în cazul încasării taxei de stat de către notar la efectuarea acțiunilor sau întocmirea documentelor de importanță juridică?
Plafonul de 100 000 lei cumulativ, prevăzut la efectuarea achitărilor în raport cu alte persoane juridice sau persoane fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi/sau profesională în sectorul justiţiei sau în domeniul sănătăţii, se aplică în raport cu o singură persoană sau cu toate persoanele în decurs de o lună?
Plafonul de 100 000 lei anual prevăzut pentru persoanele fizice care desfăşoară o activitate profesională în sectorul justiţiei sau în domeniul sănătăţii la încasarea plăţilor în numerar pentru serviciile prestate este stabilită pentru un singur beneficiar a acestor servicii sau pentru toți beneficiarii cumulativ?
Se aplică prevederile Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar şi pentru modificarea unor acte normative persoanelor fizice în cazul tranzacțiilor de donație și împrumut?
Se aplică limitele de efectuare a plăţilor în numerar în cazul efectuării tranzacției între biroul notarial și persoana fizică – notar?
În ce condiții vor fi efectuate plățile în numerar între persoanele fizice care nu practică activitate de întreprinzător?
Cum poate fi efectuată plata (inclusiv a ratei) pentru bunurile imobile conform contractelor de vânzare-cumpărare/ contractelor de investiții încheiate până la 01.04.2025, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 34/2024?
Se consideră ca fiind plată efectuată în numerar încasarea plăților de la agenţii economici prin intermediul terminalelor POS?
Se aplică limitele de achitare în numerar la achitarea profitului întreprinderii individuale persoanei fizice către fondator?
Se aplică limitele de utilizare a numerarului în cazul depunerii/retragerii mijloacelor bănești în/din contul curent sau card?
Limita de încasare a numerarului de la o persoană fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător se aplică aferent fiecărei plăți în parte sau aferent unei perioade?
Prevederile Legii nr. 34/2024 se aplică autorităților și instituțiilor publice?
Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, prezenta lege se aplică persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, cu excepţia autorităţilor şi instituţiilor publice.
The date the answer was added - 07.07.2025Cum se stabilește cuantumul sancțiunilor prevăzute în Legea nr. 34/2024?
Cine este sancționat pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 34/2024, entitatea/ persoana care efectuează plățile sau entitatea/ persoana care le primește, sau ambele părți?
Se aplică limitele de utilizare a numerarului în cazul efectuării plăţilor în numerar de către agenții economici în temeiul contractelor de împrumut?
Limita de achitare a plăţilor în numerar sub formă de dividende reprezintă o sumă (valoare) până la impozitare sau după impozitare?
Comisionul aplicat pentru efectuarea decontărilor prin transfer se referă la cazul retragerii în numerar la ghișeul băncii a sumei de 200 000 lei de către cumpărător pentru achitarea parțială a prețului bunului procurat sau la cazul retragerii în numerar de către vânzător a sumei care constituie prețul bunului vândut?
Se vor aplica sancţiuni în cazul eliberării numerarului angajatului pentru compensarea cheltuielilor efectuate în interes de serviciu?