109 contribuabili din domeniul transportului în regim de taxi, verificați de către SFS

19/07/2024
Serviciul Fiscal de Stat informează că, aplică acțiuni de conformare benevolă/forțată continue față de operatorii de transport în regim de taxi, în vederea combaterii activității ilicite, cât și promovarea utilizării echipamentelor de casă și control în cazul decontărilor mijloacelor bănești în numerar și eliberarea bonului de casă (bon fiscal).

În urma acțiunilor întreprinse față de operatori de transport în regim de taxi au fost identificate riscuri de administrare fiscală ce țin de:
  • neutilizarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar;
  • ne(sub)declararea veniturilor real obținute;
  • utilizarea muncii ne(sub)declarate și achitarea „salariilor în plic”;
  • desfășurarea ilicită a activității de întreprinzător în domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi.
Astfel, în primele 6 luni ale anului curent au fost supuși controalelor fiscale 109 de contribuabili, fiind efectuate 355 controale fiscale prin metoda verificării tematice, parțiale, operative, inclusiv 3 controale fiscale prin metoda verificării totale.

În consecință, au fost calculate suplimentar la Bugetul public național impozite și taxe în sumă totală de 14,6 milioane lei, majorare de întârziere în sumă totală de 8,8 milioane lei și sancțiuni fiscale în sumă totală de 5,4 milioane lei.

Suplimentar, în cadrul controalelor efectuate au fost identificate 540 cazuri privind desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător în domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi, fiind calculate sancțiuni fiscale în sumă totală de 880,8 mii lei.

Serviciul Fiscal de Stat manifestă toată deschiderea pentru a oferi asistența necesară contribuabililor pentru conformarea voluntară la respectarea legislației fiscale în vigoare și îndeamnă la cooperare, declararea și achitarea obligațiilor fiscale față de buget în termen și în volum deplin.

Doar împreună putem să construim o societate prosperă și onestă.

Similar news

Încasările la impozitul pe venit din salariu în 6 luni ale anului curent au crescut cu 21,4%
22/07/2024
Încasările la impozitul pe venit din salariu în 6 luni ale anului curent au crescut cu 21,4%
Lucrări de mentenanță în cadrul unor sisteme informaționale ale SFS
16/07/2024
Lucrări de mentenanță în cadrul unor sisteme informaționale ale SFS
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna iulie 2024
15/07/2024
Calendarul fiscal al contribuabilului pentru luna iulie 2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 32%
15/07/2024
Încasările la impozitul pe venit din transmiterea în locațiune a bunurilor imobile, în creștere cu peste 32%
news-events