În contextul necesității asigurării plenitudinii calculării și încasării la buget a impozitului pe bunurile imobiliare, atât pentru bunurile care sunt evaluate de către organul cadastral în scopul impozitării, cât și pentru cele neevaluate, amplasate în raza unității administrativ teritoriale, DAF Ciocana a IFS Chișinău, de comun cu cele 6 Primării administrate, a realizat un spectru larg de acțiuni de administrare fiscală. Printre acestea pot fi nominalizate ședințele mixte, în cadrul cărora au fost luate în dezbatere aspecte ce țin de inventarierea obiectelor impunerii amplasate în raza unității administrativ teritoriale și identificarea obiectelor care nu au participat la calculul impozitului pentru anul 2016 și examinarea deciziilor Consiliilor locale, în partea ce ține de transmiterea bunurilor imobiliare în proprietate sau folosință.
În același timp, în vederea asigurării veridicității și plenitudinii datelor necesare pentru evaluarea bunurilor imobiliare în scopul impozitării, DAF Ciocana, a informat Primăriile subordonate despre prevederile Legii privind monitorizarea bunurilor imobile, potrivit căreia AAPL sunt responsabile de evidența schimbărilor și actualizarea datelor cadastrale ale bunurilor imobiliare înregistrate în cadastrul bunurilor imobile, precum și colectarea datelor despre bunurile imobile noi neînregistrate, cu prezentarea informației în cauză oficiilor cadastrale teritoriale până la 1 iunie a fiecărui an.
Foto: www.fisc.md