Agenda Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru 10 martie 2014

10/03/2014
  0830 - Ședința ordinară de lucru cu funcționarii publici de conducere din cadrul IFPS și IFS pe mun. Chișinău; 1000 - Ședința de totalizare a Misiunii de audit intern, desfășurată în perioada 17-28 februarie 2014, la IFS Cahul, ce vizează eficienţa activităţii de administrare fiscală, atât în relaţia cu contribuabilii, cât şi în activitatea internă, transparenţa şi respectul faţă de contribuabili. 1100 - Ședința de totalizare a Misiunii de audit intern, desfășurată în perioada ianuarie-februarie 2014, la Direcția economică financiară și achiziții publice, ce vizează eficienţa activităţii financiare a Serviciului Fiscal de Stat, privind planificarea, gestionarea şi evidenţa mijloacelor financiare de întreţinere a IFPS şi monitorizarea activităţii financiare a IFS teritoriale. 1300 - Întrevedere cu reprezentanții ÎS Poșta Moldovei, ai Ministerului Finanțelor privitor la relațiile de colaborare în garantarea solicitărilor societății și îmbunătățirea continuă a sistemului de administrare publică, prin implementarea pe scară largă a noilor tehnologii informaționale; 1500 - Ședință de lucru cu factorii de decizie privitor la clarificarea situațiilor care apar în procesul de identificare a metodelor și surselor indirecte de estimare a sumei obligației fiscale. 1530 - Întrevedere cu reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău, tema discuțiilor vizând aspecte metodologice din domeniul administrării impozitelor pe proprietate precum şi elucidarea problemele întâlnite în funcționarea SIA Cadastrul fiscal. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: adevarul.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events