Agenda Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru 12 februarie 2014

12/02/2014
  0900 - 1000 - Întrevedere cu echipa Ministerului Impozitelor al Republicii Azerbaidjan. Scopul vizitei este efectuarea schimbului de experiență în domeniul facturii electronice, conturile TVA, aplicarea impozitului simplificat, conformarea benevolă, prevenirea și combaterea corupției în cadrul sistemului fiscal; 1000 - 1500 - Programul de audiențe cu agenţii economici, în scopul asigurării unui mediu de afaceri sănătos, în care să se asigure condiţii de concurenţă loială, să se identifice şi să se diminueze evaziunea fiscală. 1500 - Ședință de lucru cu factorii responsabili din cadrul IFPS privitor la clarificarea situațiilor care apar în procesul de restituire a taxei pe valoarea adăugată pentru eliminarea oricăror menţiuni contrare cadrului legal. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: adevarul.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events