Agenda Şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru 19 decembrie 2013

19/12/2013
  830 - Întrevederea cu grupul de lucru responsabil de implementarea Serviciului Informațional „Contul Curent”, pentru definitivarea elaborării acestuia și acțiuni concrete ce ar asigura lansarea în termenele planificate; 1100 - Prezentarea studiului de fezabilitate privind regionalizarea Serviciului Fiscal de Stat, elaborat de către Peter Menhard, consilier EUHLPAM. Acest studiu va sta la baza proiectării structurii optimale de organizare regională a Serviciului fiscal și anume crearea structurii care să corespundă cu necesităţile unei admi¬nistraţii fiscale moderne, ţinând cont de ulterioarele dezvoltări în IT precum şi asigurarea că alocările resurselor umane şi volumului de lucru sunt suficient de echilibrate. La prezentare a fost invitat și viceministrul Finanțelor, Victor Barbăneagră; 1130 - Participarea la ședința extraordinară a Consiliului Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului, la care se va discuta promovarea și aprobarea noului proiect de lege în domeniul controlului tutunului; 1500 - Ședința de lucru privitor la îmbunătăţirea serviciilor pentru contribuabili, îmbunătăţirea aspectelor organizaţionale, precum şi la perfecționarea infrastructurii informatice necesare pentru funcţionarea optimă a unui sistem informatic integrat; 1600 - Programul de audienţe cu agenţii economici, în cadrul cărora se vor aborda eventualele probleme financiar-fiscale întâlnite în practică de către agenţii economici, acestora din urmă oferindu-li-se totodată ocazia de a emite sugestii sau reclamaţii privind activitatea instituţiei. sup { vertical-align: baseline; position: relative; top: -0.4em; } Foto: adevarul.ro

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events