Alături de elevi, de Ziua Cunoștințelor

02/09/2015
Pe data de 01 septembrie curent, angajații Direcţiei Administrare Fiscală Buiucani a Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău au participat la festivitatea prilejuită de începerea noului an şcolar la liceul din satul Condriţa.     În cadrul festivităţii, alături de tradiţionalele urări de bine, angajații fiscului au intervenit cu succinte mesaje de informare şi educare a elevilor, despre rolul şi importanţa achitării impozitelor într-o societate modernă.     La acest subiect, elevilor li s-a adus la cunoştinţă că anume din impozitele plătite de societate primesc salarii medicii, pedagogii, militarii, poliţiştii etc., precum şi sunt alocate pensii pentru bătrâni şi persoanele cu necesități speciale. De asemenea, s-a mai menţionat că plătitorii de impozite, care aleg să se conformeze voluntar, conştientizează că impozitele sunt preţul pe care îl plătim pentru a avea o societate prosperă, că veniturile din taxe şi impozite acoperă cea mai mare parte din cheltuielile publice şi că sistemul unei administrări eficiente este fondat pe principiul de a plăti în funcţie de capacitate şi de a primi în funcţie de nevoi. Cetăţenii trebuie să realizeze că, plătindu-şi taxele, ei contribuie la dezvoltarea societăţii în ansamblu. La final, profesorilor şi elevilor li s-a dorit un an plin de realizări frumoase şi descoperiri interesante.Foto: bibliotecamironcostin.blogspot.com

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events