Banca Mondială reia colaborarea cu Serviciul Fiscal de Stat

25/07/2013
Chişinău, 24 iulie 2013 – Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale. În cadrul întrevederii, părţile au abordat subiecte ce ţin de promovarea şi implementarea reformelor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, oportunităţile de asistare a acestui proces de către instituţiile donatoare internaţionale şi reluarea colaborării dintre BM şi IFPS. În acest context, şeful IFPS, Ion Prisăcaru, a menţionat că imperativul instituţiei pe care o conduce constă în modernizarea administrării fiscale, cu scopul final de a asigura completarea eficientă a Bugetului de stat. În acest scop, a specificat Ion Prisăcaru, se impune elaborarea unui concept de modernizare a SFS, cu determinarea competentă şi obiectivă a rezervelor nevalorificate şi, ulterior, prin elaborarea unei noi structuri, moderne, viabile şi eficiente a SFS. Pentru aceasta este necesar de a elabora proceduri şi mecanisme concrete, de a asigura procesului suportul informaţional necesar, asistenţa donatorilor fiind extrem de importantă în acest sens. De aici, a relevat şeful IFPS, reluarea colaborării cu Banca Mondială, inclusiv în contextul unor discuţii anterioare, ne va permite atingerea obiectivelor propuse. Un proxim proiect de modernizare în comun a SFS va fi unul de succes, care să fie adus drept exemplu şi pentru alte ţări, a mai menţionat Ion Prisăcaru. Reprezentanţii Băncii Mondiale au salutat reluarea colaborării cu IFPS şi au reiterat disponibilitatea BM de a oferi asistenţă în procesul de modernizare a Serviciului Fiscal de Stat. În eventualitatea demarării unui proiect comun, oaspeţii au evidenţiat necesitatea efectuării unor studii-prospectări a situaţiei la zi în cadrul SFS, în intenţia oferirii de recomandări la elaborarea conceptului de modernizare a autorităţii fiscale. În acord cu şeful IFPS, Ion Prisăcaru, reprezentanţii BM au punctat elementele iminente unui veritabil proces de modernizare a SFS, precum recurgerea la principiul regionalizării, adaptarea organigramei, instruirea şi educarea colaboratorilor fiscali etc. Pe finalul întrevederii, oaspeţii au apreciat înalt rezultatele întrevederii de astăzi şi, în contextul reluării colaborării BM cu IFPS, au apreciat înalt intenţiile lui Ion Prisăcaru referitor la modernizarea SFS, exprimându-şi  deplina disponibilitate de a contribui la atingerea acestui obiectiv. Urmare a discuţiilor, s-a convenit că, deja în septembrie-octombrie 2013, la SFS vor veni experţi ai BM pentru a evalua sistemul existent de administrare fiscală şi,  în baza acestei evaluări, se va propune spre dezbatere Conceptul de modernizare a Serviciului Fiscal.  Galeria foto a noutatii: Foto: viza.md

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events