Continuitate a programului de conformare

04/12/2014
În perioada 17-28.11.2014, IFS pe raionul Ștefan  Vodă a organizat un seminar cu contribuabilii nou-înregistrați din raza de deservire la care au participat 7 agenți economici. Contribuabilii au fost familiarizați cu prevederile cadrului legal în domeniu, spre exemplu, gestionarea  afacerii; aspecte privind ținerea evidenței contabile; reglementarea raporturilor de muncă; regimul fiscal și alte plăți obligatorii. Totodată, invitații - conducători  și contabili de întreprinderi nou-înregistrate - au primit certificate de atestare a instruirii antreprenorului.  Pe 21 noiembrie, tradițional, fiind a treia  zi de vineri a lunii, Secția administrare fiscală  a organizat o întrevedere cu contribuabilii. Acțiunea a fost moderată de comun cu reprezentanții CTAS  și a cuprins ca tematică: modificările operate în legislație referitor la modul de întocmire și  prezentare a dărilor de seamă forma 4 BASS pentru 2014-2015; modificările operate în legislația fiscală referitor la aplicarea MCC pentru efectuarea decontărilor în numerar; conformarea benevolă a contribuabililor; accesul la Serviciile fiscale electronice. Seminarul a avut un  caracter practic și drept scop deprinderea contribuabililor de-a utiliza serviciile fiscale electronice. În final, cei prezenți, mai cu seamă contribuabilii neplătitori TVA, au rămas satisfăcuți de decizia IFPS privind conectarea gratuită la serviciile fiscale electronice și au solicitat o modalitate mai simplă de obținere a acestora. De asemenea, pe parcursul perioadei de referință, de către angajații Secției Urmărirea plăților a fost supusă verificării activitatea Serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul a 3 primării. Concomitent, a fost efectuat controlul corectitudinii încasării taxei de stat  și a impozitului pe venit la sursa de plată.    Întru majorarea acumulărilor la buget şi reducerii restanţelor în perioada nominalizată au fost purtate discuții cu 30 contribuabili, cei mai mari agenţi economici restanţieri, stabilindu-se termenii rezonabili de onorare a obligațiilor fiscale la bugetul public național. De către aceștia, în perioada de referinţă, au fost efectuate  benevol achitări la buget în sumă de 750,0 mii lei. Ca urmare a măsurilor întreprinse şi aplicând pârghiile executării silite a obligaţiei fiscale, funcționarii IFS pe raionul Ştefan Vodă au acumulat plăți, impozite și taxe la bugetul public național în sumă de 278,9 mii lei, inclusiv: încasate mijloace bănești de pe conturile bancare ale contribuabililor în sumă de 248,3 mii lei; ridicate mijloace bănești din casieriile agenților economici restanțieri în sumă de 30,6 mii lei. Sistematic se efectuează o analiză amplă a tuturor contribuabililor restanțieri. Ca urmare, pentru 6 agenți economici au fost expediate prescripții. Întru continuitatea măsurilor întreprinse pentru asigurarea executării programului de conformare a contribuabililor și lărgirii bazei impozabile, angajații fiscali au organizat ședințe de lucru cu 5 agenți  economici plătitori TVA, identificați în baza riscurilor de conformare.Foto: caslab.com

Similar news

9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
27/01/2021
9411 contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat în nouă luni ale anului curent
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
10/10/2020
Persoanele fizice care au obținut venit impozabil mai mare de 360 000 lei nu vor mai utiliza scutirea personală
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
09/10/2020
Serviciul Fiscal de Stat monitorizează corectitudinea formării prețurilor la produsele social importante
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
06/10/2020
Transportatorii de pasageri, mărfuri și colete, cei naționali și internaționali în vizorul Serviciului Fiscal de Stat
news-events