Întru asigurarea acțiunilor de încasare a restanțelor la Bugetul Public Național, în ultima săptămână a lunii aprilie au fost aplicate măsuri de executare silită a restanțelor față de 27 de agenţi economici, inclusiv: Ridicarea mijloacelor bănești din casieriile a 15 agenți economici, în sumă de 32,6 mii lei; Incasarea prin ordine incaso, de la 7 restanțieri, a sumei de 94,7 mii lei; Urmărirea datoriilor debitoare a 2 contribuabili, în sumă de 37,0 mii lei. Aceste actiuni au diminuat restanța cu 164,3 mii lei. De asemenea, a fost aplicat sechestru pe bunurile restanțierilor, în sumă de 175,8 mii lei, și au fost suspendate operațiunile la conturile bancare la 3 restanțieri. În contextul exercitării dreptului autorităţii fiscale, prevăzut de articolul 36, alin. 5) a Legii privind gospodăriile țărănești (de fermieri) nr.1353-XIV, din 3 noiembrie 2000, organul fiscal din oficiu a radiat din Registrul fiscal de stat 389 de gospodării ţărăneşti din primăria Pârjolteni, care au fost înregistrate până la intrarea în vigoare a legii sus-menționate şi care nu au efectuat reînregistrarea. Per total au fost radiate 1300 de Gospodării Țărănești, din 6 primării ale raionului. În scopul contracarării activității ilicite, funcționarii fiscali ai Secției urmărirea plăților au efectuat controale operative în comuna Hârjauca și în satul Sadova, fiind depistate 10 cazuri de practicare ilicită a activității de antreprenoriat, în special comerțul ilicit cu amănuntul și prelucrarea obiectelor din lemn. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în sumă de 7500 lei. Concomitent, s-a explicat contravenienților obligativitatea înregistrării în conformitate cu prevederile legislației a activității desfășurate și consecințele ce le vor suporta în cazul neîndeplinirii acestui criteriu. Deja patru persoane ce activau ilicit, din cele depistate, au solicitat patent de întreprinzător. Pe data de 28 aprilie, în ziua de primire a Biroului Comun de Informații și Servicii – BCIS Călărași, în cadrul careia participă și reprezentantul IFS Călărași, au fost oferite consultații contribuabililor referitor la modul de conectare și utilizare a serviciilor electronice fiscale, regimul de impozitare, termenul de prezentare a dărilor de seamă și de achitare a obligațiilor fiscale, modificările întroduse în legislația fiscală.Foto: fisc.md