În contextul derulării proiectelor educaționale, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Drochia a organizat două seminare educative cu elevii din clasele superioare ale liceului „B.P. Hașdeu” și liceului nr.3 din raionul Drochia. Aceste acțiuni au fost destinate popularizării legislației fiscale, punându-se accent pe importanța achitării impozitelor. La acest subiect a fost specificată importanța pentru toată societatea a achitării impozitelor la buget, ceea ce asigură stabilitatea veniturilor Bugetului de Stat pentru realizarea politicii sociale a Guvernului, ce vizează achitarea salariilor medicilor, pedagogilor, militarilor, polițiștilor, precum și alocarea pensiilor pentru bătrâni și invalizi.
Plătitorii de impozite, care aleg să se conformeze voluntar, conștientizează că impozitele sunt prețul pe care îl plătim pentru a avea o societate prosperă, că veniturile din taxe și impozite acoperă cea mai mare parte din cheltuielile publice și că sistemul unei administrări eficiente este fondat pe principiul de a contribui în funcție de capacitate și de a primi în funcție de necesitate. Este adevărat că de impozitele plătite beneficiază exact cei care le-au plătit, statul dezvoltând politici și servicii sociale.
În acest context, s-a vorbit despre impactul negativ al fenomenului achitării salariului ,,în plic” și ,,munca la negru”. De asemenea, elevii au fost familiarizați cu prevederile legale de organizare și de desfășurare a activității de antreprenor, cu modalitatea de declarare a veniturilor și plata impozitelor, ca parte indispensabilă în edificarea unei societăți civilizate. La rândul lor, elevii – unii dintre ei participanți și premianți la Olimpiada Republicană de Economie, ediția 2016 - s-au dovedit a fi foarte activi, adresând întrebări pe teme fiscale care îi frământă, inclusiv cu privire la impozitare și funcționarea Serviciului Fiscal.
Foto: www.fisc.md