În perioada 02– 06 februarie 2015, colaboratorii SUP ai IFS pe raionul Orhei au fost monitorizat activitatea a 14 titulari ai patentei de întreprinzător, care au fost informaţi despre corectitudinea prelungirii patentei şi obligativitatea achitării contribuţiilor la BASS şi primei de AOAM, la tariful anului 2014, până la intrarea în vigoare a noii legi. În scopul prevenirii evaziunii fiscale, contracarării activităţii ilicite de întreprinzător şi respectarea legislaţiei fiscale în vigoare, săptămâna trecută colaboratorii DCF au efectuat un şir de controale, dintre care: - trei controale fiscale prin metoda verificării operative la entităţile din domeniul producerii şi comercializarea produselor alcoolice; - două controale fiscale prin metoda verificării operative la entităţile din domeniul alimentației publice, fiind depistate încălcări ale art. 8 al.(2), lit.c) şi k) din Codul Fiscal – lipsa la vedere a inscripției ,,Cere bonul de casă” și lipsa autorizaţiei de funcţionare; - patru controale fiscale prin metoda verificării operative a persoanelor fizice ce practicau activitate ilicită de întreprinzător, cu încălcarea prevederilor art. 8, al.(2), lit.a) din Codul Fiscal. Pentru încălcările atestate au fost aplicate sancţiunile prevăzute de legislația în vigoare. Întru prevenirea şi recuperarea restanţelor la BPN, în perioada 01– 06 februarie 2015 au fost întreprinse un şir de acțiuni dedicate, fiind remise 28 de scrisori potențialilor restanţieri, au fost efectuate vizite fiscale, s-au încasat bani din casierii, au fost înaintate ordine incaso şi suspendate conturile bancare ale contribuabililor ce au admis restanţe. Urmare a eforturilor depuse, din suma restanţei la BPN s-au încasat 981,5 mii lei. În scopul monitorizării activităţii contribuabililor săptămîna trecută au fost efectuate 11 vizite fiscale, inclusiv: - la agenţii economici restanţieri – 7; - modificarea fondatorilor şi/sau conducătorilor – 3; - consultative – 1. Ținând cont de faptul că, la 25.03.2015, expiră termenul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2014, a început campania de informare a persoanelor fizice-cetăţeni cu privire la modalitatea declarării veniturilor pentru anul precedent. Cu acest scop, au fost diseminate mesaje despre serviciile electronice de raportare, către 06.02.2015 fiind recepţionate 442 de declaraţii, inclusiv 180 pentru anul 2014, cu sume aferente bugetului, şi 132 de declaraţii, din care 68 pentru anul 2014, la restituirea impozitului pe venit achitat în plus. Foto: gnews.com